La orele dimineţii, în frumoasa zi de sărbătoare a Sfântului Ierarh Nicolae, Cenaclul Lumină Lină a pornit din nou la drum. O zi plină, cu un program foarte încărcat, nu mai puţin de două concerte, în două localităţi diferite: Ruşi şi Copşa Mică.
Cristian şi Nelu au fost mai activi ca niciodată, "confiscând" microfonul timp de aproape 15 minute, în aplauzele deschise şi tonice ale tuturor celor prezenţi. Pentru prima dată, Vlăduţ a cântat "Clopotul reîntregrii", iar mai apoi, conducătorul cenaclului a făcut un apel deschis celor din sală ca să trăiască cu mai mult suflet mesjul naţional al cântecului de 1 Decembrie. Punct lovit şi punct ochit... Sala a reacţionat şi atmosfera sărbătorească a erupt ca lava unui vulcan. Au urmat alte colinzi şi cântece frumoase.
Să mai reţinem şi felul plăcut şi cald în care Andrei Lazăr a interpretat în premieră colindul "Afară ninge liniştit", iar "Galbenă gutuie" a fost cântată de Cristina şi secundată pe alte două voci de ceilalţi membri ai cenaclului. A sunat deosebit şi sala a reacţionat cu entuziasm.