-Părinte vă deranjez cu o întrebare, mai ales după emisiunea de sâmbătă în care îndemnați la rugăciune, parcă, culmea contrariilor, lucrurile se întâmplă astfel; lumea a ieșit în stradă, iar la Sibiu, mai să se încaiere două tabere politice. Ce mai spuneți acum?
- Sufăr că poporul meu e trist și agitat. O maladie a nervilor și a viselor lumești. Sincer, mi-e milă de toți, cum a reușit satan să-i facă să se încaiere. Pe unii i-a îndemnat la hoție, la legi strâmbe, la corupție, pe alții la revanșă, la ură. Priviți pe fețele lor și veți înțelege că Hristos pentru unii încă nu a venit. Sunt musulmani, mozaici, orice, dar creștini nu sunt. Suferă. Aprinși de cel ce se bucură. M-am uitat pe fețele celor două tabere. Doamne ce aprinși erau. Ce disperați! Ce dezumanizați... Trist...
Dar, evident ei nu înțeleg aceste vorbe. Creștinismul nu poate fi înțeles decât în genunchi, cu Icoana Mântuitorului crucificat pe față. Creștinismul se trăiește doar cu lacrimi de milă. Noi, o să ne dăm seama mult prea târziu ce șansă mare am avut de iubire și cum ne-am bătut cu morile de vânt. De fapt cu propriul nostru eșec. Pentru unii însă va mai fi o strigare la pace. Ultima!
Hai să vă spun câteva versuri, și să le luați ca un sol de pace. Iertați-mă! eu nu pot ține ură pe nimeni. Pentru mine a Înviat Iisus Hristos!
Poporul meu a iești din nou în stradă
Tu iartă
(Poem scris de un om, care a descoperit creștinismul)
Creștinii nu au ură, ei sunt un vas cu mir,
Se strâng în jurul crucii, precum un fel de roi,
Cu vorbe de împăcare, cu lacrimi în priviri.
Tu iartă, lasă marea să treacă peste maluri,
Furtunile mulțimii nu fac nicicând dreptate,
Ci dar aruncă pacea, ca valul peste valuri,
Iubirea e mai bună în mințile curate.
Tu iartă, doar te roagă, nu osândi, îți cer,
Nu fi aprins de stele care promit mireasmă,
Hristos ne-a dat promisul că vom trăi în cer,
Ne-așteaptă bucurie, nu ceartă omenească.
Tu iartă, ști, dreptatea nu înseamnă pocăință,
Satana bântuiește prin lume cu nectar,
Promite fercire, iluzie, ființă,
Și-apoi îți fură viața, ea, cel mai mare dar.
Tu iartă, vezi, cum lumea se încaieră în ură,
Își strigă reci sudalme și alte vorbe reci,
Creștinule, tu astăzi, mai bine taci și îndură,
Ca liniștit prin lume și mântuit să treci.
Tu iartă, vezi cum Domnul, ți-a dat cuvânt pe Cruce,
El ne-a iertat de toate și ne-a iubit frumos,
Căci dragostea și mila, spre paradis te duce,
Tu iartă, fii tu altfel, cum a voit Hristos!
