vineri, 25 ianuarie 2019

LA BRAD ÎN CETATEA DE SCAUN A NEÎNTINĂRII!

 LA Brad românismul pur încă nu a apus. Acolo, ieri, am găsit o stare de spirit deschisă la istorie, sau un fel de regiment românesc plin de energie tonică națională. A fost simplu și frumos. Am dat mână cu mână și s-a întins o horă mare. Oameni faini, plini de lumină.

La Brad au fost cu noi ”în duh” și Părintele Arsenie, ca să nu mai vorbim de moțul Avram Iancu. Erau acolo în sală și i-am văzut cu ochii sufletului. Ne priveau și ne binecuvântau. Fiecare cu harul lor. Și de aceea a fost un concert reușit...
La Brad cenacliștii au fost o familie. Aparent segmentați în grupuri, dar nu în ”bisericuțe”. La distanțe fizice în viața de fiecare zi, ei rămân pe scenă o mare familie. Chiar azi dimineață vorbeam cu Nelu Ivan cum să facem un efort comun pentru spectacolele de la sfârșitul lunii februarie și am simțit energia pozitivă cu care ne întăream unul pe altul. Cu extraordinarul Romică și cu părintele Alexandru suntem ca frații, am început să ne concentrăm eforturile pe piese noi și chiar a ieșit deosebit de bine, semn că avem o singură inimă. Cenaclul e mai viu ca niciodată și nu îl putem înlocui cu nimic.
Duminică ora 17 suntem la Brașov... Brașovenii ne aud?

PĂRINTELE CĂTĂLIN