”Suflet românesc”
Duminică 8 iulie 2018, membri cenaclului Lumină lină, au fost oaspeții localității Prejmer – Brașov, în cadrul Festivalului Internațional ”Suflet românesc – tradiție artă și românitate” festival susținut de Primăria și Consiliul local Prejmer, în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov, sărbătoare dedicată Centenarului Unirii, reunind ansambluri folclorice din zona Brașovului dar și din alte colțuri ale țării cât și din străinătate. Un program artistic încărcat de muzică, dansuri, cu participarea unor interpreți locali dar și de marcă cum, Matilda Pascal Cojocărița, Dinu Iancu Sălăjanu. Înainte ca Cenaclul Lumină lină să-și ocupe locul pe scenă, a avut loc premierea tinerilor interpreți înscriși la concursul de muzică populară, la loc de cinste situându-se grupul de dansatori a Colegiului Național de Coregrafie din Chișinău. Cenaclul Lumină lină, a fost invitat să susțină un concert de cântece patriotice, pricesne și poezie în fața sutelor de localnici.
Chiar dacă ploaia nu a contenit să cadă, pe timpul spectacolului Dumnezeu prin bunătatea-i bineștiută a trimis un moment de acalmie domolind vremea până spre sfârșitul programului scenic. Spectacolul susținut de membrii cenaclului Lumină Lină, a cărui coordonator este părintele Cătălin Dumitrean, a întregit cum nu se poate mai fericit sărbătoarea dedicată, cântecului, frumosului, obiceiurilor din țara Bârsei. Așa cum spunea părintele Cătălin, nicio opreliște, nicio foaită de alt neam, nu poate să ne interzică în țara noastră, aici unde noi românii dintotdeauna ne știm să ne păstrăm credința, obiceiurile, limba noastră românească oază de latinitate, aici la noi, unde cântăm cântecele a căror mesaje pline de mândrie și demnitate, a ținut trează năzuința de libertate, de mai bine, a înaintașilor noștri Lăsând să picure în sufletul de român, mirul tămăduitor al iubirii de neam și de țară. În sutele de concerte susținute pe întreg cuprinsul țării, mânați de aceeași dorință de a ne unii frățește întru aceleași năzuințe, întru aceeași mândrie națională având acel imbold de continuitate, în ideea, a fi ROMÂN, nu este o deșertăciune chiar dacă astăzi unii, ce se cred mai înalți cât prăjina, ne descoperă ca și cum nu ar fi știut, făcând parte dintr-o Europă, ce se vrea pentru noi, cu mai multe viteze. Ocrotitoarea poporului român –Prea bună și Sfântă Maică a Lui Iisus, ne poartă de grijă, la rându-ne o purtăm în suflet, cât și, dar ceresc de la Dumnezeu, o purtăm la loc de cinste, având cu noi n drumurile atâtor plecări, icoana făcătoare de minuni a Preacuratulu-i Ei chip - Maica lui Dumnezeu, alături de icoana cu moaștele a treizeci și trei de Mari Sfinți, iar celor ce se închină, sfintelor icoane făcătoare de minuni, cererile le sunt aducătoare de liniște, pace și grabnic ajutor.. Draga noastră colegă, Andreea Tecar studentă la Facultatea de medicină Sibiu, alături de Andrei Lazăr, absolvent al Facultății de Teologie, au încântat publicul spectator, cu cântecul ”Răsai” lansat cu ani în urmă de regretații cantautori, Doina și Ion Aldea Teodorovici, un omagiu adus limbii noastre române. Prin sânge și jertfă în tranșeele atâtor bătălii a fost scrisă istoria noastră prin însăși graiul cel dulce și plin de dor revărsat peste noi românii, ca o binecuvântare cerească, de la mijire cale, prin primul învățat cuvânt MAMA și până la Tatăl ceresc, întru aceeași sfințită limbă românească. Bucură-te scris latin/Că pe valea dulce-amară/N-ai venit ca un străin/Ai venit la tine-nțară/Și la frații tăi. Răsai, răsai, răsai/Ca grâul cel verde/ca lacrima/ Răsai, răsai, răsai/Și nu te mai pierde/Iubirea mea. Colegul nostru Romică Harsanyi, prin neostoita dragoste arătată Maicii Preacurate a înălțat imn ales, aceleia care, mai presus de orice durere, ne ostoiește sufletele aducând dar și har ceresc, plinirea atâtor cereri, ostoirea atâtor dureri.
Apoi cântecul colegului de cenaclu Sorin Popa, a preamăririi căciulii, fală la români de mare preț dând acel înțeles de statornicie și neaplecare de grumazuri, asemeni trăiniciei munților, ne este mândria și cugetul, în fața atâtor pofticioși veniți de aiurea, aici la noi acasă, cu pretenții de stăpâni.
.”Cu căciulile pe frunte
Stăm de veacuri ca un munte
În curbura arcului Carpați
Asta e căciula mea
Și o por cum de purta
Că-i obicei din daci păstrat…”
Un glas unit venit dinspre scenă cât și dinspre public, un adevărat cor ce și-a îngemănat vrerea de a privi drept pe cel ce-ți este frate întru aceeași credință purtând pe frunte ipotetica căciulă.
La rându-mi, am recitat un poem intitulat ”Doină din Ardeal” în care am adunat în căușul inimii, năduful acestei lumi trecătoare pusă pe risipire de tagma atâtora neromâni ajunși în vremelnice funcții statale, mai degrabă le este mai aproape punga doldora cu bani nemunciți, decât binele celor ce i-au ales.
”Și-apoi cine să te-asculte
Când necazurile-sute
Toate pe grumaz le duc
Parc-aș fi n-restat la jug
Jugu-i greu și domn român
Ce de-un sânge mi-e stăpân…”
Prea multă nemilă în lumea aceasta cumpărabilă, în care: credința, frica de Dumnezeu, iubirea, dragostea, respectul față de aproapele tău, uneori ai crede, toate aceste daruri ce înnobilează firea omenească au ajuns dulci himere într-o lume tot mai grăbită. La bagheta nevăzută a părintelui Cătălin, am luat stindard tricolor drag nouă românilor, cântecul Iancului - crăișorul Munților Apuseni, acel cântec dedicat biruitorilor, iubitorilor de libertate și ne-aplecare, cam dinspre unde venim, aducând dar ales, cântecel de vitejie, purtate precum apele de munte, spre șesuri domoale
”Din țara moților noi am venit, unde Iancu a trăit
Căci luptători de frunte suntem noi, și viță de eroi, de bravi eroi
Căci luptători de frunte suntem noi și viță de eroi”
Un cântec ajuns la inima tuturor spunând, un Nu, hotărât străinilor, cei care, din aproape în aproape, cu ajutorul atâtor vânduți, s-au făcut stăpâni pe multe bătături unor case din care, înspre lumea cea mare, au pornit în căutare de bine atâți frați ai noștri
Fraților de arme toți vă ridicați
Glasul clopotelor să îl ascultați
Că vă cheamă-n luptă sângele străbun
Să păziți hotarul de dușmani păgâni
Câți ar dori unii și alții, să ne dezbine, dintr-o parte și alta, ne punem nădejdea în Dumnezeu și-n eroii neamului românesc.
”Iancule ficior de moț
Dară spune-le la toți
Că Ardealu de când îi
Îi vatra românului”
Acest cântec cum și altele cu priză la public îl cântă cum numai el știe -Nelu Ivan, o voce melodioasă, caldă, în același timp clară și melodioasă aducând prin glasul doinit, foșnetul brazilor, susurul izvoarelor, mângâierea sufletului dornic de adevăr
Iancule Mare, Iancule Tare
Noi suntem al tău popor
Țara noastră dragă
Astăzi e o pradă
În mâna străinilor
Aducând de la Alba Iulia Clopotul reîntregirii cu fiecare răscolitoare bătaie și dangăt, trezindu-ne în cuget mai mult ca oricând demnitatea națională, ne cerem dreptul la unitate, la unire acum și în vecii, vecilor întru aceeași frățietate și unire pe acest binecuvântat pământ românesc. Finalul revenindu-i preabunului părinte Doru Gheaja, rugându-l pe bunul Dumnezeu să-l țină, să-i dea viață și sănătate încă un centenar de acum încolo, tot atât de viguros, un adevărat român, ce-și iubește obârșia , credința, neamul mai mult decât propria-i viață. Trăind din plin acest timp al redeșteptării, aducând dar ales nepieritoarele cântece naționale, mângâietoarele pricesne, dulci cântări bisericești în care jertfa Domnului nostru Hristos, ne dă aripi odată cu acel sentiment de trăinicie, de încredere, de credință nestrămutată, dacă îl avem aproape pe Dumnezeu, avem întreaga iubire a Lui, revărsată cu prisosință peste întreg neamul românesc. Doamne ajută!
Vasile Luca
