Vă mărturisesc de la bun început că am o mică experiență de viață, de prieteni adevărați și de oameni care mi-au influențat fericit destinul. Neutilizând în viață virtuți lingușitoare, nu am avut nici la rândul meu parte de prea multe prietenii de circumstanță, de ”relații”, de ”amici”, de ”pile” sau de alte camaraderii legate de vreun interes oarecare. Am fost eu însumi, UN OM CARE A ÎNCERCAT MAI MULT ”SĂ DEA”, însă cu foarte puțini prieteni adevărați, dar trainici, și mai ales, vă spun cu mâna pe inimă, măsurându-mi îndelung cuvintele, am putut păstra în intimitatea supraviețuirii mele doar pe acei oameni care s-au dovedit până la urmă sinceri și cu adevărat creștini. În rest minciuni, ipocrizii și mai ales destui dușmani...
Un lucru este cert și am onoarea ca astăzi, în ziua de 19 iulie, a anului 2018, să-l mărturisesc ca sub epitrafir, adică sincer și fără ocolișuri: SUNT FERICIT CĂ L-AM CUNOSCUT PE PĂRINTELE DORU GHEAJA!
MAREA ÎNTÂLNIRE
După anii de cenaclu a venit și întâlnirea cu ”OMUL”, căci cum altfel să socotesc ceasul liturgic când Maica Domnului mi l-a adus chiar în altarul ctitorit pe Strada Dealului din Sibiu, moment de mare emoție și paradisiacă nădejde. În fața mea stătea chiar sfinția sa, cu smerenia specifică ființei sale, cu voluptatea slujitoare unică în context sacerdotal, dar mai ales cu gingășia unei naturaleți descumpănitoare și absolut încântătoare. Și de atunci, după o pauză mai lungă decât un deceniu, sau decât un ocean de așteptare, drumurile noastre ni s-au intersectat din nou, la Cimitirul din Alba Iulia, cu ocazia unei triste prohodiri, dar și a unei fericite reîntâlniri. Din acel moment Părintele Doru mi-a devenit tată, frate mai mare, sfătuitor, luminător, înțelegător, tovarăș de spectacole mărturisitoare și mai ales un fel de tutelă de iubire, unică și irepetabilă.
Mărturisirea vizavi de geniul Părintelui Doru, o fac doar prin circumstanțele unei experiențe personale, dar efectiv îmi simt viața luminată de existența sfinției sale, de felul său generos de a fi, de sublimul ocrotitior cu care zi de zi mă descântă prin sfaturi, prin încurajări și prin teme de meditație pline de iubire și curaj. Ba aș putea spune că, Părintele Doru Gheaja a apărut ”la fix” în viața mea, exact în momentul în care simțeam nevoia unei primeniri în cenaclu și în modul în care trebuie să se manifeste colegialitatea.
Ce a adus părintele Doru în Cenaclul Lumină Lină? iată câteva răspunsuri:
- În primul rând un entuziasm divin. Este unic felul în care acest om își cântă ”aceleași piese” fără să le simțim obositoare, plictisitoare și învechite. Liniștit psihic, dovadă că nu glumește cu propria credință, Părintele Doru își respectă cântecele și nu are nevoie de absolut nicio înnoire. Doar cei întunecați la suflet, fie ei și ”strălucitoare” vedete, se simt banali în muzicalitatea lor ”repetabilă” și tânguitoare. La Părintele Doru, în schimb, lucrurile stau cu totul altfel și aceasta poate fi o ”cheie” a tinereții sale, dânsul neavând niciodată nevoie de ”reset”, de ”un alt început”, de ”înnoiri” ale ”lookului” artisitc sau a altor măști de circumstanță.-În al doilea rând PĂRINTELE ne-a predat lecția iubiri și a grijii față de prieteni. Și chiar acum, mă gândesc că trebuie să ai o edificare extrem de bine alcătuită psihic, ca să fi atent cu ceilalți. Elegant, rafinat și ”școlit” în pedagogia bunului simț, Părintele ne predă lecții puternice de sinceritate. Și, privindu-l ne dăm seama că uneori suntem foarte egoiști, căci ne menajăm viața, ”jertfindu-ne” doar în funcție de propriile interese. Uităm repede ce înseamnă un prieten, un telefon de ”a te interesa” de starea celuilalt, sau chiar posibilitatea de a fi lângă el la marile momente ale vieții: aniversări etc. Și cât am vrut să dezvolt o familie cu proprii colaboratori, până la urmă m-am declarat învins, pentru că ”nepotrivirile” au învins ”Iubirea”, Ori la părintele tocmai Iubirea învinge ”nepotrivirile”, ”diferențele de vârstă” și alte specificități identitare.
Părintele este OM cu toți, atent cu toți, prezent lângă toți; îl chemi la Făgăraș, se suie în mașină și vine. Îl chemi la o nuntă, la un parastas sau la un botez, nu te refuză niciodată. Îl inviți la o onomastică este punctual și prezent. Unic, irepetabil și cu adevărat divin. Model pentru cine are ”ochi de văzut” și”urechi de auzit”.
Și nu în ultimul rând, pentru că deja am anticipat ”cuvântul”, Părintele Doru este un ”AS” al punctualității. Adică, un mod de a te respecta pe tine cel ce ”aștepți” cu ”timpul tău”, și nu cu ”timpul lui”, probă de caracter specifică doar marilor conștiințe. Da, doar cei educați pot fi punctuali, fără a invoca mereu scuze pentru ”întârzieri”. Doar cei liniștiți în suflet sunt capabili să te respecte, și să nu te supună mereu ”chinurilor” de a sta după ei, după promiscuitățile și dezordinile specifice propriilor firi. Căci punctual la întâlnirea cu istoria este însuși Dumenzeu, care nu a întârziat niciodată în a ne face bine și a ne iubi mereu.
Astăzi, mă opresc aici. Mi-am pus pe acest colț de pagină, iubirea și of-ul meu de luptător. Îți mulțumim Părinte Doru că ne privești de aproape, că ești darul ochilor noștri tulburi, că ne predai în fiecare zi lecția cea mare a bunului simț creștinesc.
LA MULȚI ANI, PĂRINTE DRAG!
