joi, 26 iulie 2018

Părintele Cătălin: CÂT DE FRUMOȘI SUNTEM! (file de jurnal)

Cenaclul merge mai departe și ce frumos sună acest adevăr. În curând, în ziua de 4 august, sărbătorim 9 ani de existență. Așadar am ajuns și aici, ca să numărăm anii și 460 de concerte minunate. 
...
La Dumbrăveni, sâmbăta trecută am simțit din nou o mare emoție pe scenă. Mă uitam la colegii mei cum se transfigurează la față, cum devin liberi și luminoși, pe măsură ce concertul înainta în iubire. În față, zeci de spectatori cu probleme de sănătate, dar incredibil de vii și exuberanți. Pot spune, în numele tuturor colegilormei, că am trăit o lecție plină de viață, de iubire, de supraviețuire. Iar profesori ne-au fost tocmai acești oameni, cu probleme speciale. Așadar, să fim atenți și să nu ne mai plângem niciodat de greutăți, pentru că noi nu avem necazuri adevărate. Și, să mulțumim lui Dumnezeu căe xistăm cași cenaclu, altfel cum am mai fi putut face și noi acest bine, această jertfă de suflet... La Dumbrăveni a fost divin de frumos.
...
A devenit un obicei frumos, ca atunci când ne reîntâlnim, noi, membrii cenaclului să simțim bucuria revederii într-un mod cu totul aparte. Suntem veseli, ne îmbrățișăm, ne sclipesc ochii de lumină... Sincer, îmi lipsesc foarte mult colegii atunci când nu suntem împreună. Desigur, am mai scris și pe aici, suntem oameni diferiți, uneori chiar incompatibili în anumite privințe, dar suntem atât deosebiți de furmoși împreună. Și oricât de mutl ne-am deosebi, totuși parcă avem nevoie unii de alții. pe fiecare membru al cenaclului, atunci când îl reîntâlnesc îl îmbrățișez cu drag, de parcă nu l-am mai văzut de 100 de ani. Și săptămâna fără ei mi se pare lungă. Știu că și ei gândesc la fel, chiar dacă uneori nu o spun, sau par mai reținuți la acte emoționale, dar anii petrecuți împreună ne-au sudat sufletele. Și de aceea mi-e dor de ei...
...
Duminică , la ora 17 cântăm la Făgăraș, la Biserica-Gară. Va fi ceva deosebit de frumos, mai ales pentru că voi aduce și Icoana Pantanssa-vindecătoarea de cancer. O șansă mare pentru spectatori, pentru colegi, pentru toți de a primi daruri de la Maica Domnului. Să fie într-un ceas bun.
...