luni, 9 martie 2015

8 MARTIE 2015 SIBIU CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA BISERICA DE PE STRADA CONSTITUŢIEI



Un concert sublim! Înălţător, sensibil în această Biserică deosebit de frumoasă, din Sibiu de pe strada Constituţiei cu Hramul “Naşterea Domnului” la invitaţia părintelui paroh Coşa Ioan,  Cenaclul Lumină Lină a susţinut concertul numărul 290.  

Plecând de la gândul că, mamele rămân legate sufleteşte de copiii lor, care sunt bucuria vieţii lor, cum altfel ar fi Măicuţa Domnului, dacă nu legată sufleteşte de noi toţi care suntem copiii Ei; dar cu atât mai mult membrii Cenaclului Lumină Lină, care de 8 martie 2015, ne-au oferit un cadou muzical deosebit! A fost minunată interpretarea cântecului ”Ruga pentru părinţi”: Enigmatici şi cuminţi/ Terminându-şi rostul lor/ Lângă noi se sting şi mor/ Dragii noştri, dragi părinţi/ Cheamă-i Doamne, înapoi/ Că şi-aşa au dus-o prost/ Şi fă-i tineri cum au fost / Fă-i
mai tineri decât noi. A fost sublim!
Au scris o nouă pagină în sufletele tuturor femeilor, mamelor, care lăcrimau de bucurie, de emoţie ascultându-le glasul: “Eram robit de lume/ În făr’delegi trăiam/ Tu te rugai măicuţă/ Dar eu nu te-auzeam… şi refrenul  cântat atât de frumos de toţi:’ A mamei rugăciuni/ În viaţă fac mereu minuni”
Am avut fericita ocazie să-i ascult de multe ori, dar de fiecare dată aceşti oameni minunaţi, care sunt membrii Cenaclului Lumină Lină, conduşi de Părintele Cătălin Dumitrean, reuşesc să mă surprindă în modul cel mai plăcut cu măiestria
glasului lor. Ce minunat cântec-protest  împotriva celor care vor să scoată religia din şcoli: Nu puneţi lacăte pe suflet/ Lăsaţi copiilor lumină.. această excepţională melodie  compusa de dl Ivan, din tot sufletul am cântat : TRĂIASCĂ ROMÂNIA MEA CREŞTINĂ!  Ce să mai scriem de poezie.. care merită un articol special.. au interpretat minunat Părintele Petian şi Andreea. Ne-au  bucurat cu toţii, au reuşit  să creeze şi de această dată o atmosferă incredibilă, divină a cărei îmbrăţişare o simţi, trăieşti sublimul… Maica Domnului se bucura, ne  învăluia în dragostea Ei sfântă…de Mamă a tuturor. .  Legătura de iubire pe care o stabilesc membrii cenaclului cu publicul creştin, prin cântec, a fost şi mai
puternică, dorinţa lor de a arăta lumii, că nimic nu este mai firesc decât a fi recunoscători tuturor mamelor, dar mai ales Maicii Domnului pentru tot ceea ce avem, şi pentru această seară deosebită, în care am cinstit memoria celui care a fost  Părintele Sorin Bucur, care acum 10 ani a slujit în această Biserică prima Sfântă Liturghie.

Poemul “ADEVĂRAT A ÎNVIAT!” scris de Părintele Cătălin Dumitrean,  pe o muzică sublimă l-a readus printre noi:”Adevărat că nu mai este,/ Şi între sfinţi că s-a mutat,/ Din ceruri ne coboară veste,/ Adevărat a înviat!.. . Sorin, părintele de suflet,/ Ce gândul bun ni l-a mişcat,/ Punându-ne un dar pe cuget,/ Adevărat a înviat”
Apoi , ca de fiecare dată, cântecele patriotice aduc bucurie oamenilor care trăiesc fiorul naţional, am cântat împreună, s-au ridicat în picioare toţi creştinii aflaţi în biserică, şi a fost arhiplină, vă asigur şi sus la balcoane  stateau oamenii veniţi pentru a  hrăni sufletul doritor de frumuseţe,
demnitate, istorie şi sens.

Mulţumim Părintelui Coşa Ioan, Părintelui Cătălin Dumitrean, Părintelui Petian tuturor membrilor Cenaclului Lumină Lină şi a celor care au contribuit la realizarea acestui minunat concert.

Monica Armenciu