Frații mei,
Eu unul aveam nevoie de Priboieni. Părintele Modest a făcut
din nou ca minunea să se întâmple, iar Părintele Stelian și Părintele Ion
Popescu, frații mei de suflet, au dat contur de excelență minunii...
Scriu la câteva zile de la concertul de duminică, și nu sunt
încă deconectat de la “miza”
acestui moment… Și spun tare, deși sunt convins că unii colegi au fost la
capătul puterilor după trei săptămâni de turnee, că Priboeieni a însemnat
examenul nostru de caracter creștin, de prietenie la greu și de jertfelnicie…
Da, au trecut cu brio peste acest examen oamenii tari: Nelu Ivan, Romică,
Andrei, Ștefan, Ovidiu, Sorin, Alexandru, Dumitru și toți ceilalți…
Parcă revăd
mulțumirea de suflet a familiei Ivan, cu doamna Mirela- un suflet dăruit
creștinismului, și un înger întăritor pentru blândul coleg Nelu Ivan, deci,
spun, parcă le văd satisfacția de a fi dus la bun sfârșit această jertfă pentru
Hristos. Erau și dânșii obosiți, dar nu au cedat, și mi-au dat și mie tărie…
Cu astfel
de oameni poți merge liniștit până la capătul drumului… Rari…
Parcă îl
văd și pe ceilalți având puterea de a zâmbi și de respire cot la cot cu
coordonatorul
Priboieni a
însemnat mai mult decât o victorie, sau de consemnarea bornei 275 din istoria
Cenaclului. Priboieni a fost întâlnirea cu oameni duioși și vrednici de a fi
colindați, cu poporul muntean încă în așteptarea bucuriilor adevărate, segment de
oameni dezinvolți, poate mai iuți decât ardelenii, dar mereu gata de iubire…
Concertul
de la Priboieni parcă continua… În inima Părintelui Stelian, în entuziasmul
Părintelui popescu și în noi toți… NOI CEI DIN LINIA ÎNTÂI!
PĂRINTELE
CĂTĂLIN
