Melancolia e ruptă din rai. Stare bătrână de spirit, așa
precum izvoarele cad peste pietre albe, așa cad și amintirile peste inima
mea...
Mi-aduc aminte de Brașov, la ultimul concert de la Biserica
Adormirii Maicii Domnului, acolo unde anul trecut, în decembrie Cenaclul Lumină
Lină a poposit, la invitația bunului părinte Robert Tătulea... Mi-aduc aminte
că spațiul era destul de limitat, dar concertul a fost frumos... Am început cu o
jumătate de oră mai repede, pentru că, deja, Biserica era arhiplină... Plin în
curtea bisericii, plin pe străduța exterioară locașului de rugăciune... Și
mulți oameni frumoși... Toți calzi, toți blânzi, toți primitori de străini...
Mi-era sufletul plin de splendoare și toți colegii mei au prins aripi de
zbor...
Revenim la Brașov. Ne gândim și la concertele viitoare... La
Iernut, la Luduș etc... Mă gândesc că, am scris ultimul articol, chiar pe această
pagină a blogului, și poate că cei ce nu l-au citit nu îmi cunosc trăirile din
timpul zilelor când nu este cenaclu... Sau, poate că le cunosc și nu au nimic de
obiectat... Nu am vorbit cu colegii mei de o săptămână dar cred că împărtășim
aceleași doruri comune... Poate că eu sunt puțin mai exhibat în a vorbi
lumii... Nu știu dacă e bine, dacă e de folos, dar m-am obișnuit așa... Să-mi
las dorurile la vedere... Să cred că alții vor prinde pace și curaj
citindu-le... Că ele pot fi o pagină de zidire sufletească și de coborâre a cerului
în inimă... Căci numai vorbind putem iubi... Atât neamul românesc, cât și
Împărăția Cerurilor...
Părinte Robert, venim! Suntem NOI! CENACLUL LUMINĂ LINĂ!
