miercuri, 24 octombrie 2018

UN PRIETEN PENTRU VEȘNICIE: CRISTIAN ROMAN

Imagini pentru cristian roman sibiu
DE CE ACEST ARTICOL  
   Nu-mi place să ridic statui și nici să construiesc lirisme ieftine, de dragul curentului reformator snobist care domină astăzi lumea. Europa mea nu este una a norocului, ci aceea a icoanelor pe sticlă, a bisericilor de lemn și a clopului maramureșan sub care a supraviețuit întotdeauna demnitatea românească. Iar ca să pot înțelege cugetul respingător al ”domnilor fără de țară”, mă gândesc întotdeauna la bunicii mei care stau cuminți și nerăzboinici în cimitirul din sat, așteptând cu candoare, sub o cruce smerită mireasma sfântă a veacului ce va să fie. Așadar, apolitic, fără nostalgii de columne, nu mă pot abține totuși de a evidenția exemplul viu al unui om care de câtva timp mi-a mișcat amplu existența, e vorba de prietenul și fratele întru Hristos, pe numele său frumos: Cristian Vasile Roman.

CUM L-AM CUNOSCUT PE CRISTIAN ROMAN
Personal l-am cunoscut destul de târziu. Fusese prefect de Sibiu, și spre rușinea mea, nu știam exact între ce perioadă de timp a fost reprezentantul guvernului în județul nostru.
Avusesem o perioadă în care, mâhnit de atâta minciună la nivel politic, am preferat să mă dedic ”muncii de jos”, făcând bine oamenilor  în Biserică sau în spitalele din orașul Sibiu. De abia la o masă, după o filmare cu Televiziunea Trinitas, mi-a povestit de incidentele șocante în care a fost alungat de la conducerea Prefecturii Sibiu, de altfel printr-un concurs de ocultisme incredibile și imposibile de povestit în acest articol. Ceea ce este însă de reținut, referindu-mă la prima noastră întâlnire efectivă, este faptul că ea s-a petrecut în Biserică. La o seară duhovnicească cu monahul Alexandru Niță de la Mânăstirea Brâncoveanu, într-un context liniștitor și pedagogic duhovnicesc. Din acel moment mi-am dat seama după felul în care vorbea, se mișca și participa la sacra reuniune, că am în față un om extrem de jovial, frumos în gândire și plin de libertate mărturisitoare.
Dumnezeu l-a voit însă manager chiar în Spitalul de Pneumologie, locul unde de două decenii particip, în calitate de preot misionar, la lupta pentru viață. Venirea sa în acest locaș de tămăduire m-a bucurat profund, mai ales că acolo era nevoie de multe schimbări. Ceea ce s-a și întâmplat. Nu a trecut mult și cum omul sfințește locul am văzut un Cristian Roman animat de verva schimbărilor în bine, transformând un spital rutinat, sau mai degrabă stereotip, într-un modern centru de tămăduire trupească și sufletească. Pavilioane refăcute la standarde moderne, aparatură medicală adăugată unui personal înnoit, o curte în care totul mustește a nou și mai nou o bisericuță care s-a renovat frumos.

OMUL IDEAL IDENTIFICAT CU MUNCA SA
   Dar nu mică mi-a fost mirarea, mai ales când l-am văzut pe Cristian Roman trebăluind prin
spital, îmbrăcat în halat alb de muncă, printre oameni, participând efectiv la tot ceea ce însemna munca serioasă și plină de responsabilitate a echipei manageriale. L-am zărit, cu timp și fără timp, sfătuind personalul despre cum este bine ca noi angajații să fim serioși în tot ceea ce săvârșim minut de minut. L-am ascultat dând sfaturi ”tehnice” riguroase și competente începând de la ordinea din spital, până la găsirea unor resurse economice pentru echilibrarea bugetului spitalului. O torță vie, arzând efectiv neîncetat pentru idealul în care s-a angajat, sau a fost responsabilizat de Dumnezeu.
   Ceea ce m-a detreminat însă să scriu aceste rânduri nu este numai impresia sincer deosebită pe care mi-am făcut-o față de acest Om, ci mai ales demnitatea cu care-și duce zilnic existența. Căci da, se știe faptul că domnul Cristian Roman este un creștin practicant, ceea ce la urma urmei poate fi și o harismă și o chestiune de bună educație. Dânsul provine dintr-o familie de creștini cuminți, crescut prin prejama Mânăstirii Frăsinei, dar mai ales, educat în arta respectului față de om și valorile morale ale propriei credințe. Ceva însă m-a făcut să-l admir și mai ales să mi-l ofer, îndrăznesc cu mâna pe inimă să spun, chiar ca exemplu de urmat al propriei mele mărturisiri, și anume modul onest și demn în care se comportă de vreo câteva luni încoace, mai ales de când în România lucrurile au început să se tulbure și lumea să se respingă politic, cu ură și aprioric. Și ca să fiu mai clar înțeles am să vă ofer o explicație.Fotografia postată de Cristian Roman.
OMUL CARE LUPTĂ PENTRU DREPTATE
Fotografia postată de Cristian Roman.
De vreo câțiva ani încoace, Cristian Roman este un simbol al luptei pentru adevăr. Un om care a ieșit în stradă pentru ca să-și strige dorul de dreptate, cerând oprirea corupției din România. Mi-a spus odată simplu, că face aceasta pentru copiii săi, el fiind un familist convins, cu o soție minunată și două fete extraordinar de bine crescute. Așadar, l-am văzut în fața sediului unui partid cerând demisia ”penalilor”, apoi la marșuri anti-comuniste și mai ales la marile proteste din București, inclusiv la acel teribil și de neuitat 10 August, când doar cei puternici au avut curajul de spune ”NU” ticăloșiei guvernabililor. Repet, un om corect, onest, fără a sări într-o extremă, fără a generaliza situații, fără a acuza pe nedrept oameni, bresle sau entități sociale. Toate acestea urmare a educație sale, a edificării intelectuale și a bunului simț plămădit în vatra culturii sale creștine. De aceea, tovarășii de proteste, ”unii” de obicei mai radicali în vehemență, l-au primit cu respect în rândurile lor și l-au considerat un om inegalabil.

”OF-UL MEU”
Fotografia postată de Cristian Roman.
Dar, aici începe of-ul meu și al său, și vă rog să mă credeți că am meditat mult dacă să scriu sau să fiu ”laș” trecând sub obroc durerea mea personală. Deci, venind și momentul ”referendumului pro-familie” o cumpănă mare a apăsat pe umerii săi. Pentru prima dată Cristian Roman a trebuit să opteze în favoarea chemării Bisericii sale dragi, sau să îngroașe rândul celor care, fără a enunța, seduși de umanisme de import, au apucat să se ia la trântă cu valorile morale ale acestei nații. Și dilema a fost grea. Pentru că, între noi vorbind, partea ”protestatară, de data aceasta fără aceeași lumină a nunanțelor intelectuale, a intrat necinstit într-un joc ocult, punând pe Biserică, de fapt la cei mai mulți pe ”propria lor Biserică” stigmatul incompetenței și al delațiunii. De la fermitatea cu care au luptat în era ”Ordonanței 13” s-a ajuns la un fel de miting prolecultist, anti-orice ni se pare greșit, semănând foarte mult cu elanurile revoluționare franceze de la 1879 sau cu efuziunile stalinisite, anti-dogmatice de la 1947. În fapt, de la Dragnea, s-a sărit la ”credință”. Iar vinovații erau aceeași, Biserica, preoții, tradițiile, poruncile divine, Biblia, Adam și Eva, ca să nu mai vorbim de Hristos. Ciudat, ca și atunci când, după ”Colectiv”, deodată nu ”discotecile” sau ”prea marea încredere în distracție” a ucis pe acei tineri, ci Biserica trebuia să plătească ”în sfârșit” pentru toate „durerile” poporului. Iar ca sofismele să le fie credibile, reformatorii și-au ascuns ca de obicei, frustrarea, ranchiuna și ura sub lozinci sentimentaliste, gen, noi dorim un sistem ”umanist”, ”dreptate”, ”egalitate” și ”un viitor de aur” pentru țara fără de identitate... Evident, și fără ”corupți”. Toate pe un fond de ură, prin exprimări ”facebook” pline de ranchiună, de revanșă și lipsite de cel mai elementar bun simț.
   Deși, Cristian Roman știa la ce se expune,  dincolo de orice ”prietenii Facebook”, cu riscul de a-și dezamăgi chiar unii tovarăși de luptă, a riscat totul și s-a declarat public înaintea referendumului ca fiind categoric Pro-familie și Pro-credință. Toate acestea, repet, fără a-și schimba clarele opțiuni democratice și pro-dreptate pentru România. De acum însă ce a urmat a fost destul de previzibil. În loc să-i respecte omului opțiunea și credința, corifeii ”noi corectitudini politice”, foști ”admiratori”, de data asta incorecți cu opiniile sincere și libere ale unui creștin adevărat, sau pur și simplu dovedindu-se ei înșiși în mare dezacord cu regulile de bază ale democrației, au început prin ”sindromul Facebook” atacuri mânioase la adresa domniei sale, în fapt o nazistă epurare verbală. Deodată i s-a uitat domnului Roman tot trecutul și a fost considerat ”întunecat la minte”, ”ocultat de popi” (observați că neo-marxiștii mai tot timpul generalizează, ei neavând calificarea în nuanțe), până la a fi făcut ”fanatic religios”. Și mi-am adus aminte de regretatul Petre Țuțea, care spunea că în democrație prostul îi spune geniului: ”Ce mai faci frate?”, ca și cum le știe pe toate și le face pe toate.  
   
”EU NU SUNT UN LAȘ!”
Cristian Roman a trecut însă cu demnitate acest test al democrației. Și-a asumat credința, și-a
asumat libertatea propriei religiozități și a dat dovadă că nu este un laș. Înainte de referendum, și Dumnezeu mi-e martor că așa a fost, ținând foarte mult l-a dânsul, neștiind ceea ce dorește practic să facă, aproape că am evitat, ca să îl întâlnesc. Știam că prezența unui preot în orice spațiu public, în acele zile, putea fi socotită de ”rău-voitori” ca un semn de ”manipulare”, mai ales că ”libera cugetare” anti-referendum, aproape că băgase spaima în eventualii ”manipulați”, cerându-le violent ca să nu-și facă de lucru cu ”popii” și cu interesele lor ”obscurantiste”. 
  Așadar, m-am ferit ca să-l ”influențez” pe Cristian Roman (lucru oricum practic imposibil, pentru că domnia sa are o personalitate uriașă) sau de a-l pune indirect în situația de a se ”certa” cu prietenii, sau chiar de a-l obliga de a face un gest ”mărturisitor” nedorit.
Dar hai să vedeți  cum lucrează Dumnezeu prin oamenii săi dragi, căci chiar domnia sa m-a chemat la sine, în biroul de manager, și fără nicio introducere, mi-a spus direct: ”Părinte eu nu sunt un laș! Sunt unul din inițiatorii acestui referendum, și chiar dacă Dragnea ( de altfel un om anti-Biserică) a ”târât” pe nedrept  Sfânta Biserică în acest joc, cu scop de a aprinde antipatii publice anti-cler, amânând până în acest moment ținerea alegerilor, eu nu pot să-mi neg convingerile pro-familie. Sunt deschis la toate valorile umane și europene, dar toate le doresc într-o Românie morală. Pentru că Dumnezeu e viu și eu cred în morala pe care El a dat-o!”. Am rămas mut de uimire și de fericire. M-a pătruns până în inimă cuvântul său și n-am apucat să mai întreb decât atât: ”Dar cu prietenii dumenavoastră cum rămâne?” Și dânsul mi-a răspuns: ”Nu s-a schimbat nimic în opțiunile mele politice și în prieteniile mele. Dacă sunt prieteni adevărați îmi vor respecta decizia și vom lupta împreună în continuare. Prietenia nu presupune jignire și anulare a gândirii aproapelui. Dacă ești ”democrat” atunci să ne comportăm toți ca niște ”lorzi” și să respectăm credința și morala fiecărui om.  Deci, inclusiv pe a mea!”

AM CÂȘTIGAT UN PRIETEN ADEVĂRAT
Din acea zi, pot spune că am câștigat nu doar un prieten curat la suflet, ci un model de viață și de luptă. Nu am scris aceste rânduri pentru a-l flata pe prietenul Cristian Roman. Nu am nimic de câștigat din laude nesincere. Sunt un om care din 1990 am luptat în toate Piețele Universității posibile împotriva neo-comunismului. Am fost în luptă atunci când era greu să fi în luptă și am strâns poate mai multe mitinguri decât protestatarii sibieni de astăzi. Am fost lovit de mineri, am fost linșat de pesediști în Sala Sporturilor din Cluj, am luptat pentru monarhie, am dorit o țară frumoasă și democrată. Am devenit preot din convingere, am ridicat locașuri sfinte, am trudit două decenii la capătâiul bolnavilor din spitale în care mi-am donat banii pentru înnoirea lor, am hrănit săracii, am îngropat morții nimănui și mi-am dăruit destinul neamului în care am avut onoarea ca să mă nasc. Am pus ”pe picioare” mii de oameni aflați în suferință și care m-au asumat ”pe viață”ca părintele lor duhovnicesc. Sunt un om cu trecut, prezent și viitor. Și de aceea știu să iubesc, chiar și pe cei care nu știu să iubească. Iar pe domnul Cristian Roman, de acum îl așez în blânda mea inimă, într-o cămăruță specială a speranței, pentru că, spun sigur, de renumele acestui om în viitor vor fi legate multe din schimbările în bine ale acestui neam. Cristian Roman este omul care la ceas de încercare nu s-a lăsat de Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu uită niciodată...

PREOT CĂTĂLIN DUMITREAN

SPRE SLATINA...HĂRMAN...BRAȘOV...

Existăm! PĂRINTELE CĂTĂLIN: Noi, cei care mergem astăzi la Slatina, punem început de bun turneu. Apoi duminică două concerte mari, toat...