În Biserica Ortodoxă este la modă ”aggiornamento” dar nimeni nu recunoaște acest lucru pe față. Se aduc acuze catolicilor, că ar fi singurii ”smintiți” de pe suprafața pământului, dar teologul și credinciosul ortodox nu-și recunoaște propria sminteală, modul în care încearcă să adaptaze ”teologia” la ”lume” și nu cum ar fi firesc ”lumea” la ”teologie”. La noi formula de scuză e tipic dâmbovițeană, adică ”șmecheră”. Zic teologii: ”Ne dăm puțin cu lumea, ca să-i pescuim”, adică vezi Doamne să-i aduci la dreapta credință. Numai că mutați în ”tabăra adversă” teologii, oamenii bisercii și credincioșii se laicizează cu totul...
Acum 30 de minute pe un post cu semnificații ortodoxe am auzit o emisiune pro-dans. M-am uitat de câteva ori pe bordul mașinii, spre aparatul de radio, ca să fiu sigur că nu sunt pe KISS fm. Și nu eram... Probabil, vor zice unii, că emisiunea era tot una de genul ”aggiornamento”, care de fapt zicem-ni că nu e ”aggiornamento”... Și m-am mâhnit...
Desigur că nu o să stau să parez argumentele pro-dans pe care le debitează ”lumea”. Eu cu ”lumea” nu am nimic. Dar de aici până la a da senzația că dansul e ceva firesc, într-un context de lucru ortodox, asta e prea mult. Ori înțelepciunea filocalică trebuie să mai aștepte, ori Sfinții Părinți au greșit atunci când au vorbit împotriva teatrelor, a dansului, a nunților cu lăutari... Știu, că avem și smintiți de genul celor ”Anti-Sinod Creta”, care văd masoni peste tot, până și în proprii acoliți, dar astfel de cazuri intră în zona patologicului și nu are rost să le luăm urma acum. Consider însă că la fel de smintiți sunt și cei care, sub acoperirea ”ortodoxiei cuminți”, ”ascultătoare” și ”deschisă misiunii” își fac de lucru prin vestiarul păcatului mergând la nunți, la petreceri și în cluburi.
Să fie clar. Dansul nu este un mod nici de viață, nici de sănătate și nici de divertisment pentru un creștin adevărat. Dansul este o sminteală, născut în ruma păcatului și dezvoltat în forme ultraemancipate de manifestară. Dansul atrage mândrie și de clee mai multe ori păcate și mai grave. Creștinul adevărat nu practică dansul, ci caută rugăciunea și o viață liniștită. Primii creștini nu dansau. Poate doar Nero și cei pe care, dansând cu noi, în chip de ”aggiornameto”, de fapt le legitimăm păcătoșenia. Căci până să să vină Nero la ortodoxie, devenim noi buni castelani la masa împăratului... Păcat...
