marți, 31 octombrie 2017

LA CHEMAREA PĂRINTELUI CĂTĂLIN SUTE DE SIBIENI AU SPUS. ”NU” HALOWEEN!


Părintele Cătălin: ”Cei ce mă cunosc nu trebuie să zâmbească văzând faptul că am dat o replică pacifistă nebuniei occidentale ”HALOWEEN”. Am trezit inimile unor oameni care nu se joacă
cu ortodoxia și spiritul patriotic. Au venit să mă susțină prieteni din Mediaș, din Dumbrăveni, Brașov etc, și din toate cartierele Sibiului. Unii au venit din spital, alții cu febră, unii cu dureri de oase, alții cu operații, iar alții învoindu-se de la patroni. Este replica pașnică pe care o dăm celor ce s-au declarat ”societate civilă”. este o replică românească 100%.Îmi pare rău de cei care au ratat prezența, își merită locul în inerția lor...  
Am demonstrat că numai o stranie întâmplare a făcut ca Sibiul să fie asociat cu Germania, loc din care vin toate nebuniile luciferice. Priviți la cei ce sunt lângă mine și înțelegeți că există și o altă Românie. Astăzi am demonstrat pe deplin acest lucru!
ÎN TIMP CE NOI ERAM PE STRADĂ, IATĂ CE FĂCEAU COPIII ACTUALEI GENERAȚII, LA  CAREFOOR, SAU CUM SE POATE SPĂLA PE CREIER VIITORUL UNUI NEAM!
Imagini pentru STIRI SIBIU HALLOWEEN
Imagini pentru STIRI SIBIU HALLOWEEN
Imagini pentru STIRI SIBIU HALLOWEEN
Imagini pentru STIRI SIBIU HALLOWEEN