luni, 30 octombrie 2017

LA POIANA MĂRULUI CA ÎN GRĂDINA RAIULUI...

CU PERIPEȚII, DAR CU INIMĂ MARE


Nu este ușor să faci misiune, dar nu există bucurie mai mare decât aceea de a te ști de folos poporului tău. Așa a fost și duminică la Poiana Mărului, localitate cu buni români, unde s-a desfășurat un spectacol entuziast, care merită maxim de puncte. Recunoștința noastră se îndreaptă și către organizatori, Părintele Nicolae și Comitetul Parohial care au primit cenaclul la modul cel mai ospitalier, iar spectacolul în sine, mă repet, dar a fost unul fantastic. Publicul a  vibrat secundă de secundă și a meritat să ajungem în acest loc frumos, cald și prietenesc.
Pe drum am avut o pană la mașina cu instrumente, autoturism care începe să cedeze tot mai mult, după sutele de drumuri naționale. Dar am rezolvat totul, colegii din cenaclu, Nelu Ivan, Romică și Mihai, s-au transformat în veritabili  mecanici și au adus în cele din urmă instrumentația la locul faptei. Apoi s-a rezolvat și  pana la Zărnești, pentru că unul din ferodouri era blocat, mașina având nevoie de o intervenție specială pentru a merge mai departe...

DOMINIC SIMIONESCU- DEBUT DE EXCEPȚIE
Ne-am bucurat alături de Dominic Simionescu, tânăra de 16 ani căreia i s-a dat prilejul să debuteze în Cenaclul Lumină Lină. O fire caldă, emotivă și plină de bun simț, Dominic a fost excepțională în fața microfonului, stârnind admirația sutelor de spectatori, oameni de bună condiție românească, care au apreciat interpretarea frumoasă a pricesnelor LA UMBRA CRUCII TALE ȘI FLORICICA Felicitări lui Dominic, familiei care a dat acest vlăstar talentat și să dea Dumnezeu să aibă mereu curajul și demnitatea de a-i cânta lui Dumnezeu și neamului nostru, pentru că este bine să dăm și cerului ceea ce-i aparține...

ECHIPĂ FRUMOASĂ...
A revenit Andrei Lazăr lângă noi și s-a simțit lucrul acesta. Au lipsit din motive binecuvântate Părintele Alexandru (reținut la slujbă, în parohie) și Sorin Popa (cu câteva probleme de sănătate) dar echipa a mers șnur, sub calda îndrumare a lui Nelu Ivan, omul care dă respirație, ritm și echilibru grupului. Evident că nu-l uităm nici pe Părintele Doru Gheaja cu al său recital de excepție. Pe unde merge cu noi, Părintele Doru încântă asistența cu exprimarea sa artistică de vârf, cu modul colegial în care se face una cu colegii de pe scenă și mai ales cu dragostea sa unică și nemuritoare. Mulțumim!

SPRE SLATINA...HĂRMAN...BRAȘOV...

Existăm! PĂRINTELE CĂTĂLIN: Noi, cei care mergem astăzi la Slatina, punem început de bun turneu. Apoi duminică două concerte mari, toat...