Ora 19.30... Piața Mare Sibiu... E concert cu “vedete” … 3 Sud-Est…Cargo… și pe
ceilalți mi-e greu să-i pronunț, dar să le mai și scriu numele… Lumea e
fericită… Femeile și-au scurtat fustele, și-au vopsit opulent obrajii cu fond
de ten și culori de pleoape… Geci de piele,bărbați cu tricouri pline de
chipuri turbate, inele în ochi, în buze, în urechi… Tatuaje, mașini parcate la
grămadă, nervi, fericire, hărmălaie, într-un cuvânt e rost de distracție… De la
10 la 60 de ani, toată lumea poartă ceva fals, o mască, un pantalon sau o
pieptănătură “la modă”…
Locuiesc la
câțiva pași de Piața Mare… Mi-e greu să suport ideea că poporul român arată
așa… Plec la casa bunicilor de la Veștem… Fug, acesta e cuvântul potrivit…
Încerc să-mi adorm luciditatea în aerul calm al satului patriarhal… Dar
gândurile îmi zboară… Acolo, la locul carnavalului, la locul unde un neam își
caricaturizează fața și își spoiește cu, culori diavolești destinul național…
Probabil că
la această oră concertul a început… Băutura curge în valuri, ospătarii i-au
comenzi “din greu”… iar fumul țigărilor întunecă cerul îngerilor…
Când eram
mai mic, mi-aș fi dorit să fac poze cu vedete… Mi-aduc aminte cât de important
m-am simțit, când m-am băgat și eu în vorbă cu câțiva fotbaliști ai naționalei
noastre… Era prin 1988 și România avea a doua zi meci cu Italia, la Sibiu… Eram
mândru că sunt pe acolo… Apoi, slava deșartă m-a cuprins pe măsură ce anii au
trecut… Mentalitatea aceasta era însă generalizată… Am observat că oamenii se
simt mai importanți când stau pe lângă vedete… Când își fac o fotografie cu
idolii vieții publice… Când dau mâna cu un cântăreț care apare la televizor,
când li se face un gest de amabilitate din partea celor ce “apar pe sticlă”…
Când sunt băgați în seamă de așa zisele “valori” ale vieții artistice
sau politice...
Mentalitatea „băgării in seamă” cu cei „valoroși” era cât de
aproape să mă cuprindă și la începuturile Cenaclului Lumină Lină... Ca dovadă
că nici atunci, și sunt sigur că nici acum nu am scăpat de slavă deșartă... Mă
frământa ideea că trebuie să aduc în cenaclu ”nume sonore” și nu oameni cu
suflu curat și modești... Dacă cântam în fața unor oameni care iubeau “plăcerile”
paharului, a țigărilor, a distracțiilor, aceștia îmi recomandau să aduc în
cenaclu “valori”… Când însă cântam la țară, în comunități blânde, în
fața oamenilor lui Hristos, trecere aveau cei curați... Adică, “neprofesioniștii”… Oamenii simțeau Duhul Sfânt
venind, mai repede din gura celor cu care duceam greul în cenaclu… Oameni care
nu aveau nici o legătură cu vedetismul și patima slavei deșarte… Așa s-a născut
actuala formulă a Cenaclului Lumină Lină… Cu oameni deosebit de talentați, dar
dornici să cânte pentru neam și Hristos…
 |
| O ECHIPĂ FRUMOASĂ ȘI CURATĂ SUFLETEȘTE |
“Vedetele”
nu au avut niciodată „chef” de Hristos... Chiar dacă unii făcuseră parte
din vechiul Cenaclu Flacăra... Nu dăm nume, dar, la dânșii “neamul”, “arta” și “exprimarea artistică ” erau
în funcție de bani… Ceea ce , eu nu am putut să înțeleg și să susțin… Nici la
propriu și nici la figurat… În final o recomandare de preot, să fim mai atenți
domnilor și doamnelor, atunci când dăm mai mult credit fotografiilor cu “luceferii”…
Lumina noastră, deși vine din Cer, este eternă și lină... Chiar dacă, în schimbul ei ne pierdem prietenii și nu primim nici un LIKE...
