LA MULŢI ANI PĂRINTE CĂTĂLIN !
În aplauzele prietenilor dragi şi ai
admiratorilor veniţi în număr
mare la mult aşteptatul concert-sărbătoare al Cenaclului
Lumină Lină, dedicat coordonatorului său iubit, pr.Cătălin Dumitrean, care şi-a prezentat colaboratorii, a
mulţumit publicului, urând bun venit tuturor, la seara bucuriei! Şi-au început
a revărsa acea lumină lină, divină, transmisă prin versurile cântecelor
interpretate cu atât de multă dăruire. Încă îmi răsună în minte “La inima cea
bogată”: Hai, hai inimă hai,/ Hai să mergem către rai,/ Hai hai inimă hai,/ Cum
te-o pus Domnul să stai. Am cântat la unison de la început, minunat!
Cu ocazia zilei de naştere a sfinţiei sale,
pr.Cătălin Dumitrean, împreună cu: Nelu Ivan, Ştefan Ion, Mihai Doda, Valentin,
Florin Loloiu, Cristian Ţopea, Ionica, Andrei Lazăr, Alexandru Dănilă, Sorin
Popa, Romică Harşany, au
încântat audienţa! Am trăit din nou acele momente care te fac să
rămâi uimit în faţa tainei iubirii, a acelei iubiri de aproapele cu care
împarţi frumosul divin.
Acest sublim concert aniversar,
precedat de ziua Sfinţilor Apostoli
Petru şi Pavel pe care i-am simţit tainic
în comuniune cu noi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de ieri, înnălţând un
gând bun de sănătate şi toate cele de folos pentru dragul nostru părinte Petru,
chiar dacă sfinţia sa nu a fost prezent fizic, ne-a umplut inimile de
gratitudine, de bucurie adevărată. Încă un prilej de bucurie şi de mărturisire
comună a credinţei, a identităţii creştine, a identităţii româneşti.
A fost atât de frumos, ceea ce
am trăit aici alături de acest public cald şi devotat în continuă creştere,
unde părintele Cătălin este atât de iubit pentru cântecele sale, pentru glasul
său minunat, dar şi al tuturor celor care îi stau alături în cadrul Cenaclului
Lumină Lină, dăruind bucurie oamenilor care au privilegiul să îi asculte.
Părintele Lazăr din Cioceni,
părintele Ucă din Cisnădie, părintele Iosif Toma, părintele Fara din Loamneş, părintele
Ioan
Mănişor, părintele
Emilian Artene din Brosteni, cu doamnele preotese, domnul director de la Radio
Trinitas Ciprian Olinici, ne-au onorat cu prezenţa, ca nişte prieteni dragi ai
părintelui Cătălin, urându-i La mulţi ani! Multe bucurii duhovniceşti, sănătate
şi putere pentru a duce mai departe misiunea cenaclului.
Au fost minunaţi toţi copiii cu
cântecele lor, dar Casiana cu poezia “Micuţa Stea” ne-a impresionat profund;
ce frumoasă şi pură e copilăria, Doamne. Am vibrat puternic la cântecele
patriotice, dar pricesnele ne-au uns sufletul. S-a încheiat cu imnul
cenaclului, am cântat cu toţii într-un glas. A fost absolut sublim!
Odată cu mulţumirile aduse Cenaclului Lumină
Lină, părintelui Cătălin Dumitrean, căruia îi urăm un călduros “La mulţi ani!”
sănătate şi multe bucurii duhovniceşti; tuturor celor care au contribuit la
realizarea acestui concert deosebit, aş dori să ne reamintim mesajul părintelui
Ioanichie de la Frăsinei:
“Este un mare dar de la
Dumnezeu acest cenaclu.Unic în felul său, el are marele merit de a se lupta
pentru o viaţă duhovnicească şi naţională cât mai puternică în România. Până la
această oră a reuşit pe deplin acest lucru. Părinte Cătălin, ai fost inspirat
de sus să creezi acest cenaclu…CENACLUL LUMINĂ LINĂ este de la DUMNEZEU!”
Monica Armenciu