Nopțile de vară sunt iubite de îngeri și de pustnici... În
ele veghea de iubire este repede și scurtă. Lumânările se topesc ușor și
icoanele par a zâmbi în speranță.
Îmi amintesc de o bancă din fața Bisericii San Giovanni
din Roma. Un părculeț, un amestec de iarbă și urbanism, și sfinții de pe
biserică, statui care păreau rupte de realitate... Jos stăteam eu și timpul.
Unul aproape de celălalt. Și pendulul se mișca mai alene ca oricând. Nu mai
doream să mă ridic și să plec mai departe. Era suficient să rămân acolo și să
contemplu celestul înălțimilor. Bizar sau nu, în jurul meu, lumea se grăbea.
Totul era în mișcare, viața, istoria și iubirea. Poate că, de aceea, cu mâhnire
m-am ridicat și am mers mai departe. A plouat foarte mult în ziua aceea. Dar,
numai după ce m-am ridicat de pe bancă.
Plutesc... Vorbele mele sunt grele... Nici nu cred că pot fi
citite. Culmea e că le scriu foarte ușor și îmi imaginez că unii dintre cei de
dincolo de ecran le vor citi. Dar, dacă nu vor găsi un mesaj în ele, le vor
abandona... Repede, foarte repede...
În viață am plictisit sute de semeni cu scrisul meu. Într-o
lume a paradoxurilor, a senzațiilor tari, a ziarelor citite doar pe titlu, a
cărților abandonate, scrisul meu a fost o insolență. Și, de aceea i-am înțeles
pe toți aceia care s-au grăbit să-mi repudieze scrisul și blogurile. I-am
înțeles. Nu e ușor să mai primești ceva de la alții. Obesesia de noi înșine e
boala noastră. Și de aici murim în
fiecare zi câte puțin.
X
“Sfințenia
vine din dragoste. Toți cei care cred și iubesc cu adevărat sunt sfinți”. Iar autorul acestei afirmații
este Sfântul Ioan Gură de Aur… Frumos. Ce altceva mai doriți să știți?
