MULT A IUBIT PĂRINTELE MODEST ŞI BISERICA DE PE STRADA DEALULUI CU HRAMUL SF. IOAN IACOB ROMÂNUL

Iată dragi prieteni, dragi cititori ai acestei pagini se apropie cu paşi repezi ziua Sf. Ioan

Iacob, care ne aşteaptă la închinare, ne priveşte cu drag din icoană, ne binecuvântează şi ne tămăduieşte.

Cu siguranţă  majoritatea ştiţi, dar se cuvine să amintim  şi pentru cei ce nu ştiu că Sf. Moaşte  ale Sfântului Ioan Iacob au fost descoperite întregi.

Cuviosul Ioan parcă dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nici o schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă.

Când Sfântul Ioan Iacob era în viață veneau mulți beduini bolnavi, ori pelerini ce se îmbolnăveau în drum spre mănăstire și numai cât punea mâinile pe ei se ușurau de dureri și în scurt timp se vindecau. Despre acestea povesteau beduinii musulmani care l-au cunoscut și îl numeau doctorul mănăstirii.

Multe vindecări face Sfântul şi în zilele noastre, pentru cei ce vin şi se închină cu credinţă!

Pe când Sfântul Ioan Iacob era la peșteră, într-o noapte pe la miezul nopții, au venit niște evrei cu lanternele aprinse care căutau prin peșterile unde odinioară au trăit sute de pustnici. Aceștia răscoleau și săpau căutând obiecte vechi de patrimoniu.

Nu departe de chilia Sfântului Ioan Iacob era o peșteră în care erau așezate zeci de cranii și sute de oseminte ale Sfinților Părinți ce s-au săvârșit în peșteri. Când jefuitorii se apropiau de această peșteră, Sfântul Ioan Iacob le-a văzut lanternele și i-a auzit plănuind ceea ce intenționau ei să facă.

Atunci, Sfântul Ioan Iacob cu mâinile ridicate la Cer a strigat: Oare vei lăsa, Doamne, pe cei fără de lege să tulbure liniştea aleşilor  tăi?, şi mare minune s-a întâmplat căci pe loc s-a prăbuşit muntele astupând gaura de intrare a peşterii, iar jefuitorii au fugit îngroziţi, căzând în fundul prăpastiei, de unde, răniţi fiind, cu greu au ieşit şi de atunci nimeni nu a mai putut deranja liniştea acelor sfinţi. Aici s-a împlinit cuvântul Domnului că: Dacă veţi avea credinţă numai cât un bob de muşar veţi muta şi munţii.

Sursa: cuvântul - ortodox

Părintele Cătălin: DACĂ PĂRINTELE MODEST AR VORBI...

DRAGI PRIETENI!

   Mă gândeam că cel mai greu lucru este a vorbi despre mine. Și chiar dacă unii așteaptă vești de ”la mine” mai mult decât că totul este bine ce pot să spun. Dar mai bine să las ego-ul deoparte și să încerc, mai ales pentru că este Postul Maicii Domnului, să îl rog pe Părintele Modest Zamfir, viu în inimile noastre, să vă dăruiască chiar dânsul câteva lecții de ieșire din mândrie, de altruism sincer și de vivacitate fără lamentații. Căci mulți ne plângem prea mult de ”ispite”, dar uităm să ne bucurăm de lucrurile reușite ale vieții. 
Mă gândeam cât de mare dor ne este de Părintele Modest, dar în același timp nu înțeleg ceva fundamental, și aici vă rog dacă sunteți smeriți, să nu vă lăsați vanitatea lezată, căci mă întreb ce facem noi oare ca să-l imităm pe Părintele Modest.    Cum împlinim noi testamentul vieții sale, mai ales știind că dânsul a fost un om vesel, amabil, mereu cu vorbe bune, niciodată trist? Cum se împacă toanele noastre de moment, morocănoase, pătimașe sau mânioase cu dulcea vorbă a părintelui, care ”la orice oră” era dătător de zâmbet. Și mă întreb pe mine, care pretind că l-am iubit și am fost aproape de cuvioșia sa. Căci acolo unde este iubire adevărată nu mai sunt orgolii, jumătăți de măsură, neliniști. Persoana care iubește nu mai cântărește ”cât dă celălalt”, nu mai stă cu ochii pe contabilizarea problemelor pe care le trezește ”jumătatea ta”, ci este mereu iertător, bun, blând, și plin de Hristos. 
   Părintele Modest ne-a învățat că trebuie să fi mereu „PRIMUL”  care oferă ceva atunci când iubești. Nu să aștepți... El era primul care dădea un telefon, un mesaj la onomastică, un cuvânt de bine... Noi, mereu așteptăm, socotim ceva de genul ”păi celălalt ce mi-a dat?” sau ”păi ce a fost la ziua mea/”, sau ”păi ce legătură am eu cu cutare, ne-am mai întâlnit pe aici pe acolo?” etc... Forme de egoism  a unor vieți trecătoare... Forme de viață banală, în care Hristos e numai pe buze ”la Biserică” și în rest nimic... Căci, hai să fim sinceri, noi suntem așa; dacă cineva ne dă, începem să oferim și noi... Dacă cineva nu ne dă, nu mai avem nicio treabă cu omul...  Căci ne-am învățat de mici să fim ”pragmatici”, să iubim doar la paritate, să muncim doar pentru recompense materiale, să venim la slujbele bisericii doar la necaz când e cazul să primim soluții...
  Dacă părintele Modest ar trăi sunt sigur că în această dimineață m-ar fi sunat. Mi-ar fi scris un mesaj. Mie sau dumneavoastră. Cu motiv sau fără motiv. Mi-ar fi apărut numărul său pe ecran sau un mesaj dulce de blagoslovenie că am intrat în post, că Maica Domnului ne dorește post frumos etc... Sunt sigur că s-ar fi pus o jumătate de oră în genunchi și ar fi citit o rugăciune pentru mine, pentru tine, pentru fiecare... Cu motiv sau fără motiv... 
Dar că să fi, Părintele Modest trebuie să te naști  așa. Sau să devii prin exercițiu zilnic de iubire. Să tragi de tine, să schimbi obișnuințele tale, să nu te mai gândești doar la lucrurile din jurul tău, la ce va fi mâine, la ce nu se rezolvă azi, la problemele pe care vrei să ”le dai gata” dintr-o răsuflare, neglijând postul, rugăciunea și atenția către aproapele tău... Părintele Modest dacă ar vorbi, cu zâmbet ne-ar spune totul așa: ”Bucurie!” Ce altceva contează?

RESPECT PENTRU MISIUNEA CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

Sămânţa semănată cu smerenie, cu nădejde în Domnul, aduce întotdeauna roada dorită,

iar roada aceasta, pârguită cu harul lui Dumnezeu, va întrece întotdeauna aşteptările semănătorului!

 Asemenea şi  cenaclul Lumină Lină, cu smerenie şi cu nădejde în Domnul a fost  înfiinţat de părintele Cătălin Dumitrean, de aceea a adus roada dorită; iar misiunea cenaclului pârguită cu harul lui Dumnezeu, chiar i-a întrecut de multe ori aşteptările creatorului său.

Haideţi dragi cititori, dragi prieteni ai cenaclului Lumină Lină şi ai părintelui din respect pentru munca depusă de aceşti bravi misionari, să răspundem sincer la 2 întrebări:

-         Cunoaşeţi  multe grupuri cu misiunea  cenaclului Lumină Lină, care să facă totul benevol  fără nici un fel de răsplată materială? 

-         Are ecou, are rezultate, misiunea cenaclului Lumină Lină?

Vă rog respectuos trimiteţi răspunsurile pe adresa de e-mail a părintelui Cătălin Dumitrean: dumitreancatalin@yahoo.com

        ,,Nimeni nu vede şi nu ştie cum se pârguieşte grăuntele în adâncul pământului, cum dintr-o sămânţă măruntă, umilă, ce ,,n-are chip, nici frumuseţe”, se trezeşte viaţa şi cum această viaţă creşte, răzbeşte prin întuneric la lumină şi se preface într-o mândreţe de floare bineîmiresmată.”

 Am preluat acest citat din cartea ,, Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu”  mi-a plăcut tare mult… sper să  vă placă şi dumneavoastră celor ce  citiţi. Aş îndrăzni din nou să spun

că,  asemenea a răzbit şi cenaclul Lumină Lină, a făcut faţă tuturor greutăţilor, a continuat munca cu tot mai mult sârg  transformându-se într-o misiune cel puţin importantă pentru Poporul Român!

        ,,Popor  românesc, nu uita niciodată, /Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi./ La tine acasă cât faci ochii roată,/ De dragul eroilor veşnic să arzi.”

Totul numai şi numai cu ajutorul şi sub protecţia Maicii Domnului!

Dumneavoastră  ce părere aveţi?  Părintele aşteaptă şi se bucură de fiecare răspuns.

Dumnezeu să fie cu noi şi noi cu El întotdeauna şi pretutindeni!        

PĂRINTELE CĂTĂLIN: Și pâinea mea trebuie împărțită...

CUVÂNT DE DUMINICĂ
Fraților!
Când viața se trăia după calendar și când încă mai aveam sinaxare pe acasă, precum calendarul de perete, omul se trezea și după ce se închina, primul lucru pe care îl făcea era acela de a vedea ce sfânt mai e astăzi. De duminici nici vorbă să mai studieze ce evanghelie era la rând, totul se știa pe de rost... Era un interes, era un bun simț, era o evlavie interesată de mântuire...
Astăzi prima întâlnire nu este cu calendarul ci cu oglinda... Ne uităm cum am mai îmbătrânit, ce creme ne mai trebuie sau vopsele ca să ascundem vârsta. Vrem să fim mereu și mereu ”alții”... Vrem să se uite lumea la noi și să ne zică ”ce bine se ține”... Și ce să faci, ce să spui, ce să mai insiști dacă acesta e ”visul” oamenilor...
M-am uitat de dimineață și eu în calendar... Cu bucuria că voi auzi la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică cu înmulțirea peștilor și a pâinilor, sau cum a săturat Domnul pe oameni... Of bieții oameni care veniseră pentru suflet, dar erau oameni și au flămânzit. Și m-am gândit când a fost ultima pâine albă pe care am împărțit-o săracilor. Căci uneori ”obsedați” că nu ne mai ajunge, că nu avem din ce trăi, că mâine se vor termina banii, că alte lucruri din casă sunt prioritare, am uitat să împărțim o pâine. Și de aici pleacă toate necazurile noastre... 
Părintele Cătălin