INFORMAȚIILE DESPRE CENACLUL DE AZI DOAR PE BLOG...FACEBOOK NU MAI ESTE...

Dorința mea a fost să informez corect publicul iubitor al Cenaclului Lumină Lină. Am fost și rămân adeptul exprimării mediatice, și deși știu că secretul misiunii noastre nu depinde de slovele postate pe net, m-am asigurat ca în șase ani de zile, posibili prieteni ai cenaclului să știe când este un concert, în ce loc, la ce oră, s-au pur și simplu cum s-a desfășurat el. Aproape de unul singur, cu câteva ajutoare ocazionale (cronici aparținând unor alți semnatari) munca a fost titanică. Mii de pagini scrise, poate zeci de mii de idei, informații, fotografii, poezii etc, toate însumând ore în șir de muncă epuizantă, dar și dătătoare de caracter.

FACEBOOK MĂ OPREȘTE

 Bineînțeles deci că nu regret nimic, dar la această oră sunt pus în situația de a opri postările pe FACEBOOK, deoarece în luna iulie, contul mi-a fost pur și simplu blocat. Parolele clasice nu mai deschideau vechiul cont, fapt pentru care, colegii mei Ștefan Ion și Rus Cosmin au muncit mai multe zile la rând, în speranța de a redeschide cu un alt nume vechiul cont( care implica și arhiva fotografică și informațională) Au găsit câteva formule de compromis, inclusiv deschizând și un cont cu numele meu, ceea ce eu nu mi-am dorit, dat fiind reputația facebook și implicarea demnității unui preot pe acest tronson mediatic. Ei însă au încercat să mă ajunt și pagina cenaclului să reînvie. Au reușit în cele din urmă, deschizând pe numele meu un cont paralel. S-au salvat imagini, informații etc. Dar, deodată am fost somat ca la fiecare postare, pentru ca impactul cu publicul să fie mai mare, nici mai mult nici mai puțin decât să plătesc o taxă de reclamă, ceva în prețul a minim 20 de lei pe postare. Deci, eram sabotat. acest cenaclu era pus la plată, pentru vina de a promova patriotismul și ortodoxia, în condițiile în care altor semeni nu li se întâmplă așa ceva... Ciudat, nu?...

   În acest timp eram somat să plătesc, deci era clar că pagina cenaclului era cenzurată de undeva... Impactul public cu prietenii, care până atunci aducea aproape două mii de privitori pe zi, s-a redus subit la mai puțin de două sute, hai să spunem maxim patru sute de oameni pe zi. Și aceia erau doar acei prieteni care intrau dânșii, din propria inițiativă pe pagina noastră. Ciudat, dar adevărat. Adică, ca să înțelegeți mai bine, pe peretele oficial, pe care curg postările oamenilor, noi nu mai aveam loc. Trebuia deci să plătim, bani pe care nu-i avem și pe care atunci când îi am îi folosesc pentru misiune.

RĂMÂNEM PE BLOG

  M-am hotărât să nu părăsesc totuși internetul cu totul. Să rămân pagina blogului, acolo unde cei interesați pot găsi ocazional informații și cronici despre viața cenaclului. Adică, să nu fac o muncă dublă, postând pe facebook pe bani, rezultatul fiind o posibilă audiență mai mare a evenimentelor cenaclului. Nu are rost să consum energii și vise într-un focar de publicitate clandestină, într-un loc în care se trag sfori politice și sunt puși la cheltuieli nemeritate oameni care vor să facă ceva pentru oameni. Punct.

CINE VREA SĂ PREIA ARTICOLELE  SĂ O FACĂ

DRAGI PRIETENI
IUBIȚI COLEGI!

  Cine vrea de acum să facă un bine cenaclului, are mână liberă să preia linkurile cu pagina de pe blog și să le posteze unde dorește. Poate în felul acesta colegii și prietenii vor avea și dânșii satisfacția că ajută popularizarea paginii Cenaclului Lumină Lină, contribuind și pe această cale la mediatizarea noastră publică. Mai toți colegii au pagini de facebook, deci în principiu s-ar putea. Dar fiecare e liber să posteze ce simte în suflet, o pagină facebook însă a Cenaclului este acum însă imposibilă.Deci, cum dorește și simte fiecare. Eu nu vă cer neapărat acest lucru. Pe mine mă interesează să facem misiune și să-l mulțumim pe Dumnezeu. Prietenii de like sunt oscilanți și trecători. 
  Avem suporteri destui, care de multe ori mai preiau articolele de pe blog și le dau distribuție, dar cine chiar își dorește să citească ceva despre Cenaclul Lumină Lină, va trebui să intre zilnic pe blog. Adică, să fie interesat, să fie cu răbdare , pentru că nu în orice zi vor apare articole pe blog... Să se informeze și observe dacă sunt lucruri noi. Nu e un efort prea mare pentru un internaut. Deci, cum doriți, dar noi vom scrie numai pe BLOG! Vă doresc fericită lectură 
a paginii noastre! 

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN

ÎN DRUM SPRE VALEA ȘESII...AM VĂZUT SACRIFICIUL NUMIT ROȘIA POIENI

Cenaclul Lumină Lină a descins din nou în Munții Apuseni. Și ce mult am așteptat această reîntâlnire cu moții, pe care i-am găsit acasă, parcă nemișcați, la fel de pereni și de sinceri în firescul cotidian.

Părintele Gheorghe Alb a vrut parcă să fie totul altfel și ne-a purta pe culmi incredibile de munte, în superbele zone muntoase de la Roșia Poieni, Roșia Montană și Valea Lupșii. Am intrat cu pasul în carierele de exploatare a minereului de aur și cupru. Am văzut cu ochii noștri cum lucrează buldozerele de piatră și cum se prepară minereul în uzina de la Roșia Poieni. Am vizitat uzina dintr-un capăt în altul, asistând la un spectacol incredibil de sudoare și măiestrie. Iar moții tot aceiași... Sinceri... Ospitalieri... Mereu cu: BUNĂ ZIUA! – ca și cum ne-am cunoaște cu toții de mii de ani...

Surpriza a fost totală, mai ales că cel ce vă scrie aceste cuvinte a fost unul din cei care și-a asumat destinul protestului atunci când Roșia Montană era amenințată să fie jefuită de exploatatorii canadieni. Și, iată-mă acum, cu o parte din cenaclu, ajungând chiar în inima acelor pricini. Și văzând cu ochii mei adevărul. Adică, jertfa incredibilă a moților și bogăția superbă a acestui sublim pământ universal. Pământul cu cele mai mari bogății din lume- așa cum sublinia Părintele Gheorghe...

Pășeam prin uzină, pe spații suspendate, între mașini imense, unde se făcea separarea aurului de piatră, sau a cuprului de rezidiu, și mi se părea totuși ireal. Mă simțeam ca un domn de la oraș. Ce să înțeleg eu oare din toate acestea? Și totuși, câtă inspirație am avut, când am scos cenaclul în stradă spre a protesta. Cu acele cântece patriotice care au înfiorat Sibiul și opțiunea lui pentru adevăr... Acum eram chiar acolo, în mijlocul inimii de la Roșia Poieni. Între mineri, în buza exploatării și freamătului lor... Noi, noi cei ce cântam...

Nu o să uit excavatorul gigant în care am start preț de câteva minute și felul în care el se rotea asemenea pământului. Cu cupa imensă de fier  care mușca din pietre. Și cu toate acele roci ce promiteau abundența... Superb...

Îmi tremură și acum pașii... Stau undeva , lângă Valea Șesii și mă frământ... Ce zi incredibilă și ce văzură ochii mei, Doamne! Iar moții dorm acum liniștiți. Între durere, obișnuință și speranță... Poate mâine...  

DUPĂ O MICĂ PAUZĂ...VINE ȘI UN MIC POEM

PE CURÂND 

(poem scris la ora 21.50 de Părintele Cătălin)

Te întrebi de unde vii sau pleci,

De ce colinzi acest pământ,

Însă te rog, pe unde  treci,

Să lași un simplu: Pe curând!

De ai avea un greu destin,

Luptându-te cu mori de vânt,

Și de- ai ajuns un biet străin,

Nu te lăsa, deci: Pe curând!

Fie între flori sau între stânci,

Privește cerul este sfânt,

Nu te înălța, să nu te frângi,

Ci spune-i vesel: Pe curând!

Spre rai de-ar fi un drum cu spini,

Și semeni te-ar goni din rând,

Desparte-te de cei haini,

Și nu le spune: Pe curând!

Dar când un om v-a spune: Hai!

Iubire și iertare vrând;

Din tot ce ai, cu drag să-i dai,

Și spune-i veșnic: Pe curând!

SIBIU 4 AUGUST 2015- CONCERTUL VISELOR REGĂSITE

Noaptea era plină de mister. Reflectoarele ardeau la cotă maximă, microfoanele erau și ele încinse de glasurile sublime ale colegilor noștri. Andreea aduce parcă o altă lume, a îngerilor și a sfinților din închisori, atunci când intonează minunat CERNE DOAMNE LINIȘTEA UITĂRII-pe versurile seniorului Corneliu Coposu.

Acum stăm toți în picioare. JOCUL provocator a lui Nelu Ivan- piesă interpretată realmente divin- ne ridică pe toți în verticalitate, acolo unde ne este locul în istorie. Pentru neam, pentru părinți, pentru Cenaclul Lumină Lină care împlinește 6 ani... Of... Ce firesc și simplu scriem acum... 6 ANI!

Publicul sibian e din ce în ce mai viu... Închid ochii și ascult cântecul inedit al lui Alexandru: Mama! Fotografia mă surprinde vrăjit, cu cotul pe masă. Uimit... 6 ANI ne-au trebuit ca să ajungem la acestă vrajă. Nu vreau să lăcrimez. În față e multă lume... Nu vreau să-mi arăt emoțiile. Ar fi interpretate ca slăbiciuni, ori numai slăbiciune nu este delirul de a merge 6 ani pe drumurile țării... Înnebuniți de România și de istoria ei trecută. Haiducind cu cântece ca să mai găsim ceva frumos. Vreun patriot, vreun iubitor de Hristos și lumină lină...

... Sibiu... Cântăm lin... Romică, Sorin, Andrei... Vlăduț e și el lângă noi... Suntem toți... Se lasă noaptea... TRECEȚI BATALIOANE ROMÂNE CARPAȚII...Lumea exultă într-un stelar patriotic infinit... ardem... ne dăm drumul la voci... Inventăm cuvinte, le spunem și pe cele vechi, suntem fericiți...

Și apoi Părintele Petru aduce apogeul... Cântă din inimă... DE LA MARGINI O APOSTOLI... Și  noi preluăm: DOAMNE MILUESTE, DOAMNE MILUIEȘTE... Și Doamne, cât poate fi de frumos!

Încheiem cu NOAPTEA E STĂPÂNĂ-N VALE... Așa ca la începuturi... Totul e de fapt un nou început...

Maica Domnului îți mulțumim!

6 ANI CU CENACLUL - INTERVIU CU PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN!

-         - 6 ANI! FELICITĂRI! Vă vine să credeți?

-          -Da! Era greu la început. Nici nu știam dacă nu fac o greșeală. Condițiile erau aproape imposibile, cei din jur doreau altceva de la mine...

-         -Ce doreau?

-          -Să stau doar lângă ei. Să fac slujbe  și să îi spovedesc. A fost chiar o mică revoltă, și primele probleme au apărut din start... cenaclul pleca greu la drum...

-          -Dar a fost vreodată ușor?

-          -Da, prin cenaclul am devenit un om fericit. Vedeți, mi-am atins scopul. Să ajung la zeci de mii de oameni și să le vorbesc de Dumnezeu. Împreună cu colegii mei, fără de care mi-ar fi fost imposibil. Ei m-au sprijinit în proiect. I-am respectat pe toți. Dar, e greu să fi membru al cenaclului. Diavolul nu te iubește.

-          -De ce?

-          -Pentru că aduci iubire și lacrimi. Provoci sfințenia. Și atunci îți dă o problemă. Hai, nu mai sta aici. Ce să faci tu în Cenaclul acesta... Ai griji mai importante... Lasă băbuțele care plâng... Și uite așa o duc de șase ani...

-          -Maica Domnului?

-          -E totul..

-          -Cum?

-          -Totul...

-          -Insist...

-          -Cheia biruințelor noastre... Ne-a purtat peste tot... Ce ne-a făcut...

-          -Ce?

-          -Numai ea putea să ne ducă print toată lumea... Și cine eram noi? Niște copii... Simpli... Nu profesioniști, nu cu sponsori, nu cu mijloace tehnice, auto... dar ea a făcut minuni... Hai, că până sâmbătă vă rezolv și motorina...hai că aveți unde dormi... hai că fac eu pace...

-          -Incredibil!

-          -Sunt sigur! O cunosc! Știu ce poate face! E divină! Ne poartă pe aripi de îngeri. Noi, niște oameni simpli... Frumoșii nebuni ai satelor smerite...

-          -Azi, la Sibiu!

-          -Îți spun un secret...acum o lună eram frânt... Cel puțin la nivel de minte. După ce am venit din Italia... Nu am lăsat să se vadă... Am zis că iau o mică pauză... Nu mai dormeam nopțile. Mă plimbam prin casă, mă rugam să trec momentul... Și, deodată am simțit o lumină... Cineva mi-a scris...Hai părintele să luăm toate cătunele și să mergem din sat în sat... Acolo e totul... Nu în orașe...nu în concerte mari... În lacrimile oamenilor... La Velea Șesii... În Apuseni... Oriunde...

-          -Era totul în minte?

-          -Da, pentru că, nu reușisem să mă rog corespunzător pe timpul deplasării în străinătate. Și atunci când nu te mai rogi încep să apară temeri. Te îndoiești de tine, de talentul tău, de misiunea ta, de vârsta ta, de reușitele tale.

-          -Misionarii trebuie să se roage mereu?

-          -Dacă vrei să nu faci totul mecanic. Când nu ne rugăm devenim ca somnambulii și atunci apare judecata, mânia,cârtirea, îndoială și secătuirea propriilor energii.

-          -Deci, în iulie ați căzut și ați reînviat?

-          -Din clipa aceea am înviat... În care am hotărât să nu mă mai plâng și să fiu bărbat. A se citi creștin adevărat. M-am pus în genunchi la Icoană și am luat mental totul de la capăt.  Sunt nou, gata de drum... Eu și minunații mei colegi...

-          -Cel mai frumos concert?

-          -Toate!

-          -Cel mai greu?

-          -Toate!

-          -Bucurii?

-          -Cu măsură și nelimitate. Am cele mai mari satisfacții.

-          -Amintiri mai speciale?

-          -Insiști?

-          -Da?

-          -Hădăreni!Mediaș, în biserică... Târnăveni... Alba Iulia... Valea Șesii... Cioceni de la primul la ultimul concert. Târgu Mureș cu românii cântând liber la ei acasă. Făgăraș, unde s-a blocat strada din cauza publicului aflat în afara bisericii... Cluj-Napoca, Mateiaș, Viscri etc... Și oamenii cenaclului, mereu angajați să-și dea și sufletul pe scenă.

-          -Azi, 6 ANI!

-          -LA MULȚI ANI TUTUROR! ÎNAINTE!

a a consemnat: COSMIN RUS -RADIO TRINITAS

LA HOGHILAG...LA PĂRINTELE ALEXANDRU...

Alexandru este Preot!Și astăzi Cenaclul lumină Lină a fost în Hoghilag, în biserica unde s-a învrednicit ca să slujească. Am fost din nou cu toții... Și evident și Părintele Alexandru. Mai emoționat ca niciodată. Firește, în astfel de condiții. Cu Părintele Protopop Găban, cu peste 200 de săteni. Cu zeci de copiii... Calzi, credincioși, nesofisticați și minunați. Cu peste 40 de grade în biserică și cu un concert emoționant. Doamne, ce simplu și superb a fost...

Alexandru a intrat în marea taină a preoției. Și noi am fot cu toții acolo. Sibieni, medieșeni, suporteri ai cenaclului... Zeci de mașini... O

atmosferă de Paște! Iar sătenilor parcă nu le veneau să creadă văzând tot ce se petrece cu ei. Ne priveau și cântau incredibil de frumos. Ei, cei care niciodată nu au văzut așa ceva... La cântecul Mama au plâns alături de Nelu Ivan, dar tot nu s-au lăsat și au cântat până la capăt... Așa de frumos a fost... Iar când și-au auzit preotul cântând, chiar că nu au mai avut ce să mai zică. Au fost cuceriți de darul lui... Darul Maicii Domnului...

Ce frumos este Cenaclul Lumină Lină... Incredibil de frumos... O familie de oameni ce și-au găsit destinul...

Așa a fost azi și azi..

SFATURI PRACTICE (II) CUM SCĂPĂM DE CLEVETIRE

SFATURI PRACTICE DE VIAȚĂ: CUM SCĂPĂM DE OAMENII CARE VORBESC MULT

1.       Nu te arăta interesat de orice vorbă. Ascultă doar dacă cineva e sincer și vorbește de Dumnezeu.

2.       Omul care aduce în discuție problemele altuia este clevetitor. Depărtează-te imediat de unul ca acesta.

3.       Nu-i asculta pe cei ce se arată dornici de dreptate omenească, pe cei ce se arată îngrijorați de soarta țării, a străzii tale, a familiei tale. Oamenii mai mult știu a se lamenta, dar niciodată nu oferă soluții practice pentru ieșirea din impas. Vorba ta să fie fapta sau nimic.

4.       Fi iertător cu toți și bun la suflet. Când cineva însă îți spune că ești prea bun, nu îi da crezare. Unul ca acesta este plin de mânie în inimă, și invidios pe starea ta împăciuitoare, dorește să te coboare în păcat, supraestimându-ți virtuțile.

5.       Nu crede în vorba omului care nu se roagă, dar vorbește de Dumnezeu toată ziua. Lasă-l în pace să facă teologie și nu-i lua în seamă vorbele. Prietenii tăi să fie oameni ai rugăciunii și practicanți ai credinței.

6.       Nu sta la ospețe cu cei care sunt atei și indiferență. Ei te vor purta în clevetire, iar din clevetire se naște apoi vrajba. Caută prietenii cu oameni sinceri interesați de mântuire.

7.       Nu te încrede în lăudătorii tăi de astăzi. Ei îți cunosc slăbiciunile și caută să te cuprindă de slavă deșartă. Când ești lăudat adu-ți aminte că doar datorită Bunului Dumnezeu ai reușit să faci ceva bun și că talantul tău este 100% dăruit de Duhul Sfânt.

8.       Vorbește cât mai puțin la telefon. Nu întinde vorba cu oamenii, că din pricini mici s-au născut apoi clevetiri mari. Fi scurt, la obiect și încredințează-te voii lui Dumnezeu.

9.       Nu nădăjdui în adunări nedrepte. Nu te încrede în aplauzele celor care se înduioșează pe moment de vorbele tale, mai ales atunci când vorbești de Biserică și de o viață virtuoasă autentică. Bucură-te când cei ce te ascultă acum, mâine vor pune ei înșiși în practică o parte din vorbele tale.

10.   Tăcerea e de mute ori de aur. Cel ce o dobândește, fericit va fi!

PĂRINTELE CĂTĂLIN VĂ OFERĂ SFATURI PRACTICE DE VIAȚĂ

SFATURI PRACTICE CONTRA STRESULUI. (I)-  AZI ,RUGĂCIUNEA

E vară și aveți o mie de gânduri. Uneori teamă, alteori stări confuze, ca și cum nu v-ați găsi locul nicăieri. Ați vrea să porniți într-o călătorie dar nu vă permiteți. Ba mai mult, cei din jurul dumneavoastră sunt la fel de confuzi, uneori chiar irascibili, alteori de-a dreptul apatici. Ce să faceți? De unde să vă rectificați existența? Cum să vă simțiți liniștit, voios și plin de putere ( noi nu spunem energie, pentru că termenul este confundat adeseori cu apostazia yoghină)

Și totuși există câteva soluții practice pentru a ieși din impas. Iată metoda pe care v-o propun:

1.       Primul și primul lucru, așezați-vă într-un colț al casei în genunchi sau într-un loc dintr-o biserică. Puneți o Icoana a Maicii Domnului cu Pruncul, în fața ochilor, apoi priviți atent spre ea. După un minut de observație, începeți să rostiți câteva rugăciuni pe care le știți pe de rost. Dacă nu le cunoașteți, nu e nicio problemă, luați o carte de rugăciune și citiți de acolo. Dacă e dimineață, rostiți rugăciunile de dimineață, dacă e seară pe cele de seară. Dacă e amiază, atunci căutați Paraclisul Maicii Domnului și citiți-l pe acesta.

2.       În cazul în care doriți să simplificați căutările unei cărți de rugăciune, aveți posibilitatea să vă rugați și mai eficient, rostind RUGĂCIUNEA MINȚII: DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIEȘTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL SAU PĂCĂTOASĂ..

3.       Nu numărați rugăciunea minții. Rostiți-o repetat cât timp simțiți nevoia să o faceți. De cât mai multe ori. Zece minute, douăzeci...cât mai mult...

4.       Nu intrați în panică dacă la rugăciune vin gânduri străine. Vrăjmașul diavol, în aceste momente, se apropie de dumneavoastră și vă trimite multe gânduri. Unele legate de viață, de timp, de problemele pe care le-ați lăsat nerezolvate. Nu îi dați apă la moară. Rămâneți la rugăciune și continuați să rostiți cuvintele sfinte.

5.       La sfârșitul rugăciunilor, timp de 3 minute rugați-vă din suflet și pentru cei dragi. Aminitiți-vă de fiecare în parte, rostiți-le numele și îndreptați către Hristos, o cerere specială pentru fiecare, în funcție de problemele sau neputințele pe care știți că le are persoana respectivă.

6.       În timpul rugăciunii inimii, puteți închide și ochii. Dar pentru începători, ca să evite pericolul imaginației, e bine ca ochii să rămână îndreptați spre icoană. Așa vom evita posibilele influențe și plăsmuiri diavolești.

7.       După rugăciune vă veți ridica, vă veți mirui și veți simți o mare liniște sufletească.

( va urma)

VEȘTEM SAU BINE-AI VENIT ACASĂ! PATRU ORE DE FRUMOS!

Să revedem aievea decorul de aseară. O curte de sat, un covor de iarbă plin de splendoare, sibieni fericiți vibrând din fiecare colțișor al sufletului la auzul cântecelor noastre, apoi o înserare divină, cu reflectoare aprinse, chitare, orgă și vocile pline de emulație ale membrilor cenaclului. Pe scurt, Cenaclul Lumină Lină. Oameni pentru oameni și îngeri metamorfozați în aproape patru ore de frumos spectacol..

... Și începutul: Pocăință-cântec scris pentru cei ce mai au încă trunchi, rădăcini și strămoși. In spatele nostru, ca un fel confirmare eternă, un nuc și parcă sute de amintiri. E curtea copilăriei și a veșnicelor emoții. Curtea care acum, datorită familiei-organizatoare, Părintele Cătălin, Crenguța și Adrian, s-a reîntors în apele calde ale lacrimilor strămoșești. În ochii bunicii, sau vorba cântecului lui Nelu Ivan, intonat aproape de încheierea concertului: CÂTĂ IARBĂ MAMĂ AI ÎN OCHI...

...Splendorile au continuat... Tu Ardeal... Carte poștală veche... Foaie verde spic de pâine... Antiprimăvara... Bieți lampagii și alte cântece nemuritoare ale conștiinței românești...Da... O clipă... Să nu uităm finalul apoteotic în liniște și Duh Sfânt. La priceasna NOAPTEA E STĂPÂNĂ-N VALE parcă toată lume a amuțit. Oamenii lăcrimau. Și cei mai veseli și cei mai calzi. Toți murmurau cu încredere: NOAPTE BUNĂ SFÂNT IISUS, sau un fel de recunoștință adresată CERULUI pentru acestă seară minunată. Se făcuse noapte de-a binelea. Cu greu am stins reflectoarele și am plecat acasă. Majoritatea eram sibieni. Și drumul ni s-a oprit o caldă răsuflare de speranță. Așa a vrut Dumnezeu să fie la Veștem.  O cunună de frumos și amintire. Mulțumim!

MARI DUHOVNICI CE AU PUS BAZA CENACLULUI

Dragii mei!

Nu vorbesc doar de la sine, ci din binecuvântările primite de la atâția mari duhovnici, care încă de la începutul de acum câțiva ani ne-au binecuvântat ideile, concertele și viitorul. Unul dintre ei este Părintele Nicodim Bujor, mare duhovnic român, părinte văzător cu duhul, care în casa de la Ploiești sau în chilia din Mânăstirea Cernica, a binecuvântat acțiunile noastre și ne-a asigurat că facem un lucru deosebit. La acea vreme, poate nu am stăruit suficient în această binecuvântare, poate nu mi-am dat seama ce mare rol are ea, dar astăzi sunt ferm convins, că prin sfinția sa a vorbit chiar Maica Domnului..

Și acum, vă relatez o mică întâmplare, de fapt o vizită făcută la Cernica, alături de Simion, prietenul meu din Italia, Poate citind veți înțelege ce este viața în Duhul Sfânt și ce înseamnă să primești iubirea semenului tău...

-CUM AM SIMȚIT RAIUL-

Batem discret la ușa chiliei. Niciun răspuns la început, apoi mai bat o dată și aud unul palid:

-          Vă rog să intrați.

E chiar vocea Părintelui Nicodim. Simion mă urmează tăcut. Îl văd că zâmbește. Așa face el de fiecare dată când e emoționat. Sufletul său bun se răsfrânge pe o față plină de surâs.

-          Sărut –mâna Părinte Nicodim! Părintele Cătălin sunt de la Sibiu. Vă deranjăm din nou, vin cu un prieten, are oarecare întrebări și aș dori să luăm o binecuvântare de la sfinția voastră!

Părintele este în pat. Stă așezat pe o parte și ne privește liniștit. Are acea față de copil blând și darnic. Ne așezăm în fața patului în genunchi, cu spatele spre geam. Acolo se află și o măsuță cu tot felul de obiecte, icoane, medicamente și cărți. Părintele ne urmărește mut gesturile, apoi zâmbește. Îmi las capul aproape de palma sa. Și aud:

-          Dumnezeu să vă binecuvinteze. Să primiți: Duhul...

Simion face la fel. Puțin mai stingherit. Părintele îi surâde și accentuează:

-Simion cel înțelept!

Și de aici începe povestea tăcerii. Parcă sunt luat de îngeri și purtat pe un tărâm de vis. Îl văd în fața ochilor mei pe părintele, dar nu sunt acolo, ci undeva mult mai departe, parcă pe un țărm de mare plin de garoafe. Ochii mi se înmoaie de lacrimi, dar încerc să-mi opresc plânsul. O fracțiune de secundă mă săgetează o durere cumplită. Mă simt vinovat de toate lucrurile rele ale lumii. Mâinile încep să-mi tremure neliniștite, iar sudoarea mi se scurge pe frunte. Apoi, din nou o stare de pace și ochii mi se opresc în ochii părintelui. Simt cum un porumbel alb colindă acum prin mica chilie de la Cernica. Apoi, valuri,valuri de iubire. Întreaga ființă pare străpunsă de miresme de dragoste. Lumea îmi pare mică,caldă, prietenoasă și mai ales plină de bunătate.

Observ că părintele mai spune ceva. Dar nu îl înțeleg. Gândul meu e aici și departe. În eterul plămădit de line lumini. Parcă sfinți din trecut coboară cu candeli de mir ușoare spre a lumina calea mântuirii. Îi văd înșirați, unii la stânga și alții la dreapta mea. Silabisind o cântare frumoasă. Cu fețe albe și triumfătoare. Iar eu pășind printre dânșii. Liniștit, așezat, fericit și profund. Mă uit împrejur. Din nou în fața mea chilia și acum vocea Părintelui care răsună deslușit:

-Tatăl Nostru care ești în Ceruri... Așa să vă rugați. O să fie bine.

Nu știu ce se întâmplă acum cu mine. Am un moment de ezitare. Parcă nu m-aș mai ridica de lângă patul părintelui. O voce îmi spune să mă ridic și să plec, ca să nu-l mai obosesc pe minunatul nostru duhovnic. O altă voce interioară îmi cere să mai rămân. Măcar o clipă sau o eternitate. Acel NE REVEDEM ÎN RAI- pe care-l profețise cu altă ocazie părintele, îmi răsună acum mai puternic. Ca o dojană sau ca o taină pe care sufletul meu greu nu poate încă să o înțeleagă. Îmi dau seama cât sunt de lumesc și de învârtoșat la inimă. Nu mă pot desprinde încă de efemer, și de aceea cuvintele Părintelui Nicodim îmi par dincolo de înțelegere. Nu am înțelepciunea de a le pricepe și de ale pune în practică. Le iau la literă și nu în esența lor. Iar părintele mă privește tot mai profund. Îl simt pătrunzându-mi în centrul inimii. Iar eu mă simt și mai neputincios...

Ne ridicăm. Mai vorbim câte ceva și ne cerem iertare de la părintele. Vocea sa e din nou scăzută și blândă:

-          Mergeți la Sfântul Calinic. La moaște și vă rugați și acolo. O să fie bine!

Apăs pe clanța de la ușa chiliei. Ies la lumina zilei și un soare puternic își trimite razele pe fața mea. Mă simt ca un nou născut. Lăcrimez din nou. Pasul îmi pare zbor. Afară e pace...