Ne-a mai rămas ceva Mureș și Prut,
Puțin petrol și un colț la Marea Neagră,
Și grânele le-a aducem de împrumut,
Ca pâinea să ne fie mai întreagă.
Ne-au mai rămas ceva păduri de fag,
Pe altele le luară veneticii,
Și zimbrul de emblemă și de steag,
În rezervații l-adăpăm cu vicii.
Ne-a mai rămas Ardealul nostru sfânt,
Din Bucovina mai păstrăm doar sudul,
Două Moldove, unic pe pământ,
Și sângerat de lacrimi curge Prutul.
Ceva petrol mai este pe aici,
Și aurul e scos din între misterii,
Așa e datul României mici,
Să îmbogățească marile imperii.
Da, mai avem puțină limbă har,
Sufixul cu prefixul se contrage,
Englezuim ca să vorbim mai rar,
Gramatica între vocale moare.
Mai e puțin și Dunărea va fi ,
Indiciu între gol și lăcomie,
Colonizați vom fi și nu vom ști,
Că vor schimba și steagul României.
Da mai avem un fel de cod penal,
Marxiștii și-au făcut cătușe albe,
Și defilează homosexuali,
Smintiți sosiți din țările prea calde.
Puțini eroi mai trec în calendar,
Și cei ”cu carte” care se trădează,
Când au o vilă și un loc la bar,
Ei doar comisioane mai semnează.
Da, mai avem un loc pe cruce greu,
Și clopote ce chemă la înviere,
Mai este loc chiar și de Dumnezeu,
În rest ruină, moarte și tăcere.
Precizare: Poeziile mele nu sunt strigăte de scepticism, ele au doar rolul de a mai căuta ceva prin sufletul celor nobili și de-ai pune la luptă....
