Pentru Maica Domnului aș scrie și eu un Jurnal de Fericire.
Cum mă poartă către rai zi de zi, cum mă scoate din moarte și din nepăsare. Da,
căci îmi spunea cineva că ”Maica Domnului te iubește atât de mult, căci și din
groapă te-ar scoate la lumină!” Și, dacă este să respect adevărul adevărat o
spun și eu, că de mii de ori m-a scos din moarte la viață.
Mi-e uneori imposibil să mai scriu versuri. Dar pentru Maica
Domnului mă așez oricând la masă, în casă, pe stradă și scriu. Pentru că orice aș scrie sunt sigur
că e ceva valoros. Ea ne fac mărețe și gândurile și mărturisirile și fiecare zi
de viață. Și aceasta e rugăciunea mea. Dorul de ea, și în același timp
certitudinea că ea este oricând lângă mine. Primiți vă rog și această rugăciune
în versuri, de fapt o mică lumină, fie ea și lină...
BLÂNDĂ MINUNE
Nu mai tu mi-ești Măicuță, cea mai blândă minune,
Mă iubești, îți sunt viață, mă aduni din uitări,
De iubirea Ta sfântă am vorbit către lume,
Cum m-ai scos din dureri și din rele cărări.
Și de unde această splendoare ca focul,
Arde inima-mi mine, ochii Tăi când îi sorb,
Căci de când m-am născut, mi-a fost astfel sorocul,
Să-ți slujesc în lumini, cu sfială de rob.
Dar Fecioară, nu-ți cer nici o altă minune,
Mi-e de ajuns că exiști, că mă vezi, că mă ai,
Mirul numelui Tău curge valuri în spume,
Peste tot ce-mi doresc, căci mi-e dor de al Tău rai.
Nu te merit, o știu, dar iubirea mă poartă,
Unde sunt nici nu cred că aș putea fără dor,
Mă gândesc cum mă vezi, cum mă chemi către poartă,
Și uneori cum pornești către mine în zbor.
Iar în nopți când împart un oftat cu lumina,
Te așezi în genunchi
și duios mă privești,
De pe frunte îmi ștergi și frământul și vina,
Și te simt cum surâzi și mai mult strălucești.
Nu mai Tu, o Măicuța mai ai milă și pace,
Și din moarte m-ai lua și bolnav și rănit,
Și așa ca un rob, care plânge și tace,
Te iubesc și te chem cu un dor nesfârșit.
