luni, 5 octombrie 2015

MEDIAȘ, UN CONCERT DE SUFLET


Peste 1000 de credincioși au fost alături de Cenaclul Lumină Lină la concertul de la Mediaș. Uniți de dragostea pentru Maica Domnului și țară medieșenii au cântat alaturi de membri cenaclului cele mai frumoase și duioase pricesne, dar și minunatele cântece patriotice. Concertul a avut loc la biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din cartierul După Zid, un loc unde Cenaclul Lumină Lină a revenit cu dragoste și cu emoție. L-am avut alături de noi și pe dragul nostru coleg Vasile Chira, cel care a cântat pentru a doua oară alături de cenaclu. Le-a oferit medieșenilor în dar două cântece din zona Maramureșului, o priceasnă și cântecul "Viță verde iadără". Nelu Ivan a interpretat sublim un cântec nou pe versurile scrise de părintele Cătălin, intitulat "Florile din grădina Maicii Domnului".

La finalul concertului părintele Cătălin declara "A fost un concert minunat, am reușit să ridicăm spre cer sute de inimi, suflete pure de români iubitori de neam și țară. A fost incredibil, oamenii au cântat alaturi de noi mai bine de două ore. Au pus inimă și dăruire. Au cântat, au plâns și au ajuns mai aproape de cer. A fost un concert ce îl vom uita cu greu, un concert pe care îl vom repeta curând dragi prieteni, foarte curând". Mulțumim Mediaș, sunteți unici!