SURPRIZĂ!

 SURPRIZĂ!  UN NOU CÂNTEC AL PĂRINTELUI CĂTĂLIN

       În această seară,  în studioul Radio Trinitas o echipă formată din Părintele Cătălin,  Ștefan Ion și Valentin Rațiu au realizat o nouă producție muzicală, un cântec  scris  și pus pe linia melodică chiar astăzi de către Părintele Cătălin.  Un cântec scris la ora 20:10, melodia a fost realizată și aveți posibilitatea de a o audia în premieră chiar în această seară pe blogul Cenaclului nostru. Așteptăm părerile personale.

ȘI LA BINE ȘI LA GREU- dialog cu Părintele Cătălin

Studioul Radio Trinitas. În fața mea un reportofon și Părintele Cătălin, care răsfoiește o agendă cu coperți roșii. E un fel de loc comun, în care, în timpul concertelor Părintele notează idei, scrie poezii pe loc și adună mărturii despre minunea existenței Cenaclului Lumină Lină. Pe computerul de pe biroul redacției tehnice, deschidem la email și descărcăm o fotografie de duminică, realizată la Zăbărătău. Și dialogul poate începe: 

-Cât e de frumoasă această fotografie, Părinte Cătălin!

-Mereu a fost frumos. Dar niciodată nu e mai frumos, decât atunci când poți fi lângă prieteni al greu. Fotografia aceasta e făcută tot de Nelu Ivan, și e un stop-cadru superb al unei stări de spirit care s-a zidit cu mult trudă în Cenaclul Lumină Lină. Aceea de a fi mereu unii lângă alții, și la bine și la greu.

-Ce anume v-a călit, cum de reușiți să vă strângeți așa ușor, Părinte Cătălin?

- Nu e ușor, dar e frumos. Ba nu, câteodată e foarte ușor. Alteori, e mai greu. Dar membrii Cenaclului Lumină Lină, au totuși ceva frumos în ei. Se sună uneori foarte des, își poartă de grijă, se întreabă de sănătate. Parcă se simt dependenți unii de alții. Sunt copilăroși, veseli și chiar inocenți.

-Doar nu sunt perfecți?

- O nu, frate Cosmin. Uite, noi acum vorbim și pentru radio, unde ne aud mulți oameni, dar cum aș putea să exagerez. Uneori mai greșesc și ei, se mai fac gafe, ne mai vine așa un dor de ducă, ne mai sare răbdarea din suflet, dar sunt ipostaze trecătoare. Nu putem sta supărați. Hai, să zicem că o săptămână suntem mai negri, apoi ne simțim iarăși datori să mergem mai departe.

- Oare de ce?

-Îți spun sigur că acest cenaclu ne-a oferit tuturor mai mult decât credeam că putem face. Uite, Dumnezeu i-a dat voce unui om, un om oarecare, să zicem membru al cenaclului, și apoi i-a spus în gând cam așa: Te duci și cânți pentru oameni aceia, cât poți! La mine când vei veni să nu aduci doar un talant, că acela au ți l-am dat, să ajungi cu doi sau trei.... Adică, să înmulțești darul. Dar nu ca să cânți lumii căzute, ci Mie!Eu sunt Domnul Dumnezeul tău și dacă vei cânta celor mai maici ai Mei, apoi să ști că mie îmi cânți. Și nu te neliniști. Eu stau în spatele tuturor celor ale tale. Și a geniului tău, și a sănătății tale, și a familiei tale...

-  Vorbeați într-o emisiune că microbuzul v-a unit.

- Deși nu avem și nu știu dacă vom avea vreodată un microbuz al Cenaclului, totuși microbuzul înseamnă viață. Unește gânduri, se spun părei deschise, se cântă frumos, se fac glume de bun simț, se deschid sufletele mai ușor. Nu poți să te singularizezi, să te tragi deoparte și să fi altceva, decât coleg... Coleg pur și simplu. Eu merg numai cu microbuzul. În semn de colegialitate sunt mereu lângă ei. Nu în autoturism personal, sau cu emfaze de șef. Sunt la fel ca și colegii mei. Ca să-i țin în iubire, în unitate și să le ofer propriul exemplu.  Și este minunat.

- Oboseala?

- Oboseala este un precept indus în minte de vrăjmaș. Noi nu obosim de atâta frumos. Doar Adam a obosit în Rai, de prea mult bine. Și apoi s-a săturat, și a vrut să încerce ceva nou. Și de aici a început tot calvarul omenirii. Ca și fiul risipitor din Evanghelie, de prea mult bine i-a venit un dor imens de ducă. Nu mai avea stabilitate. Și i-a venit în minte, că dacă ar face altceva i-ar fi mai de folos. Vedeți viclenia drăcească, Diavolul nu i-a spus să plece la rău, ci i-a dat de înțeles că undeva îl așteaptă lucruri mai serioase. Lui Adam i-a spus să lase Raiul și va ajunge ca Dumnezeu. Deci, nu i-a spus să stea deoparte, să se dea la fund... A venit cu momeala... Deci, obsesia că poți face ceva mai bun este fulgerătoare și lovește din plin. Așa e și la preoți...

- Ce anume, Părinte?

- Păi la preoți, diavolul le spune să nu se mai ocupe de oameni, de slujirea lor directă, ci să facă azile, spitale, catedrale... Lucruri pe care trebuie să le facă statul și societatea. Apoi, le dă alte griji mărunte. Să facă agricultură, albinărit, deci nu să slujească oamenilor și să săvârșească slujbe frumoase.

- Și nu numai preoților.

- Nu numai. E valabil în orice sector. Fiecare se apucă să facă altceva decât poate face. Oamenii își îngroapă talantul și de aceea devin depresivi. Pictorul nu mai pictează și se apucă de băut. Muzicianul nu mai cântă și începe să se simtă aiurea. Sportivul nu se mai antrenează, dar dă vina pe sistem, pe antrenor, pe competiție.

- Revenim la Cenaclu, repet cum de reușiți să rămâneți așa frumoși?

- Maica Domnului! Ea cred că face ce face și mereu intră în această frumoasă poveste. Se duce pe la fiecare pe acasă, vine și la mine, și începe să ne dăruiască în inimi doruri. Te trezești pe la mijlocul săptămânii că îți e tare dor de un concert. Ai așa, prin suflet, un fel de stare de spirit divină. Te vezi, acolo, în biserici, cu microfonul în față, cântând și declanșând izvoare de lacrimi. E absolut fantastic, să vezi un bătrân sau o măicuță de la țară cum îți ține batista la ochi și cântă alături de noi. Ei plâng și cântă. Vedeți, aceasta e minunea nemuririi noastre ca neam. Lacrimile acestor bătrâni...

A CONSEMNAT, COSMIN RUS

ÎN ACEASTĂ SEARĂ..ORA 23...LA T.V.TRINITAS PĂRINTELE CĂTĂLIN

ORA 23... Căutați T.V. TRINITAS... Pe net, pe cablu... Și vizionați o emisiune despre marele duhovnic LAVRENTIE ȘOVRE... Transmiteți mai departe informația... La emisiunea părintelui Mihai Spătaru este invitat Părintele Cătălin Dumitrean-coordonatorul Cenaclului Lumină Lină...

-dezvăluiri incredibile din viața unui mare duhovnic român.
Rus Cosmin

Două zile de vis, patru concerte de neuitat

    Ziua de luni a reprezentat un nou tur de forță al Cenaclului Lumină Lină. Două concerte într-o singură zi, două concerte emoționante în care am oferit câtorva sute de credincioși tot ceea ce a avut mai bun Cenaclul. Am lăsat în urmă oboseala, sutele de kilomtetri parcurși în ziua de duminică și am cântat...atât de frumos, atât de sublim. Bunul Dumnezeu a rânduit așa -concertul 330 a fost să fie tocmai la Târnăvioara. Un sat mic, desprins parcă din poveste, cu un preot generos Părintele Corneliu Ganea. Ne-au așteptat peste o sută de oameni. Țărani mirifici și frumoși tocmai prin simplitatea lor. Însă au cântat mai puternic decât o mie...ne-au emoționat și pe noi. Cenaclul a ajuns la Târnăvioara cu un efectiv minim, dar viu: Părintele Cătălin, Romică, Dalia Alb, Vali Rațiu- orgă, Părintele Alexandru, Andrei Băltean.

    La ceasurile  10 ale zilei descărcăm aparatura. Ne facem griji cum o să fie așa de puțini. De fapt concertul e început numai de Părintele Cătălin, ceilalți colegi neajungând încă. 
Încet-încet atmosfera se destinde și oamenii devin receptivi, la provocarea părintelui. Câteva pricesne și cântece patriotice s-au ridicat înspre cerul albastru. Se cântă „”Cuvine-se să fie”- piesă mai veche și toată lumea este emoționată. Apoi „TU ARDEAL” și „MAMA”- o interpretare originală a părintelui care a stârnit lacrimi în rândul oamenilor. Sosesc și ceilalți colegi și atmosfera este una deosebită. Acești oameni simpli, reușesc să ne facă să fim cerești. Lăcrimează mamele, bunicile, chiar și copii... La fel primarul, viceprimarul, consilierii locali... Toți au lacrimi de iubire. Părintele Claudiu- din Copșa Mică- nu se lasă mai prejos și mărește cota adunării cu o interpretare divină au unei pricesne. La fel și o credincioasă, doamna Mărginean, care pune inima la mare încercare, cu cântecul „NOAPTEA E STĂPÂNĂ-N VALE”. S-a făcut liniște și pacea pare să fie regină în această mică biserică de duh românesc... Încheiem concertul ca de obicei cu IMNUL și plini de har ne reîntoarcem la Sibiu... Acolo ne aștepta la ora 18 un alt concert, sau o altă lecție de iubire...

Pentru a reda mai fidel atmosfera concertului de la Sibiu, l-am rugat pe Părintele Cătălin să ne scrie chiar dânsul câteva cuvinte. Părintele ne-a adus și o fotografie, realizată de Nelu Ivan, la Zăbrătău, acolo sus pe dealul Ardealului, pe care o alăturăm celor realizate la concertul de aseară. Așadar, să dăm Părintelui cuvântul și să-și deschidă cum se poate inima:

"DRAGII MEI,

Mă uit la fotografia făcută de Nelu Ivan și îmi privesc Ardealul, așa cum stă el discret și stingher, dincolo de frământul meu... Vin după un turneu de patru concerte în două zile, și din respect pentru poporul român, mă feresc să-i zic că a fost epuizant... Cel mai greu drum a fost cel de aseară... Eram în Sibiu. Acasă pe strada Avram Iancu 18. La ora 17.35 am plecat spre Biserica Sfântul Dumitru de pe strada Faurului. Un minut până în Piața Mică...Un pas, doi, trei, patru... Apoi, am coborât pe Podul Minciunilor, cinci, șase, șapte trepte... Vira scurt la stânga, doi, trei, patru...zece metri... și iată-mă în fața bisericii... 5 minute de mers pe jos... Cel mai scurt și mai ciudat drum, făcut de întemeietorul Cenaclului Lumină Lină, pentru a ajunge la un concert al Cenaclului Lumină Lină...

Apoi, din nou o minune. Oboseala a dispărut instant. Sibienii mei au dat totul pentru a face un concert mare. Colegii mi-au simțit stările sufletești și au prin aripi. Părintele Alexandru, Romică la înălțime... Vali și Florin absolut superbi... Ștefan pe poziții temeinice...Teodor obosit, dar hotărât... Andreea cu calm și fervoare... Mihai și Ionică frumoși și curați în dăruire...Am început cu „LA UMBRA CRUCII TALE”... Și am continuat cu vechi șlagăre din repertoriul Cenaclului. Am făcut improvizații pe scenă, am citit poezii mai vechi, am lăcrimat... Totul era minunat... Și lumea simțea... Și sibienii ne-au adus aminte de iubirea pentru Maica Domnului, de faptul că ea a îngăduit existența acestui cenaclu și mărturisirea noastră... Ea ne-a ales să-i fim trubaduri. Ne-a scos din lume și ne-a adăugat în planurile ei divine. Superb!
     Un pas, doi, trei...înapoi acasă... Oboseala nu mai este... Am învins inerția și am sărutat încă odată Icoana nădejdii... Îndrăzniți!- ne spune Hristos- Eu am biruit lumea! Vin după un turneu frumos. Dar oare cum am fi arătat noi fără toți aceși oameni? Cu siguranță, că nu așa cum arătăm acum..."

O duminică de vis, cu două concerte memorabile

    Ziua de duminică va intra în istoria Cenaclului Lumină Lină. A fost o zi superbă, cu două concerte excepționale, concerte care au adus alături de cenaclu mii de oameni din județele Covasna și Brașov. Am fost înconjurați de atâta dragoste, am văzut atâția oameni frumoși cu iubire față de Maica Domnului și Biserică încât emoțiile ne-au copleșit. Prima parte a acestei duminici de vis a început cu concertul de la Zăbrătău. Cateva sute de români frumoși și inimoși, îmbrăcați ca pentru ziua de Paști au urcat dealul până la biserica satului pentru a primi cântecele cenaclului. Părintele Ioan s-a dovedit o gazdă extraordinară, de mare suflet, și a făcut tot ce a putut pentru ca acest concert să se desfășoare în condiții foarte bune. Pe scenă s-a simți o coeziune sufletească deosebită a tuturor membrilor cenaclului. 

    În repertoriul nostru au apărut câteva piese noi de o valoare artistică deosebită, printre aceste piese numarându-se și „Se plâng de mine îngerii”. Ziua de duminică a marcat și debutul în cenaclu a colegului nostru Marius, o voce excelentă care a interpretat o doină de mare suflet ce a adus lacrimi în rândul oamenilor. Publicul a reacționat deosebit de frumos. Am văzut copii care au cântat alături de noi aproape toate cântecele. Au cântat din suflet și i-am văzut înflăcărați, mai ales la cântecele patriotice.

    La finalul concertului părintele Cătălin declara „După două ore și jumătate de concert parcă coboram de pe Tabor simțind că am făcut unul din cele mai frumoase concerte ale cenaclului din ultima vreme”. În drumul spre Zăbrătău și mai apoi către Viscri, părintele Cătălin a încercat să readucă în inima colegilor din cenaclu ideea de unitate și să-i conștientizeze că fac cel mai frumos lucru al vieții lor, misiunea cu cenaclul. 

Deși oarecare oboseală s-a atins de gândul lor, cu toții au reacționat cu multă dragoste mai ales la al doilea concert, cel de la Viscri. Nimeni nu credea că după un concert atât de istovitor și după un drum de încă 3 ore cenaclul va produce la Viscri poate cel mai minunat concert din ultimul an. Vrând să le demonstreze că locul lor este acolo pe scenă împreună, în formula cenaclului lumină lină, Dumnezeu le-a dat aripi membrilor cenaclului care efectiv au realizat un concert de excepție.    Publicul, câteva sute de oameni, a reacționat incredibil. Au preluat toate cântecele cenaclului cu o simplitate deosebită intonând din inimă piesele de excepție din repertoriul cenaclului. Am renăscut parcă la o nouă viață alături de publicul din Viscri. Nu ne așteptam la o asemenea manifestare de dragoste și apreciere pentru Cenaclul Lumină Lină. Ne-am simțit privilegiați, iubiți și prețuiți. Întrebările din ultima vreme și-au găsit cel mai frumos răspuns în acest concert. Închipuiți-vă o sală întreagă intonând în picioare cântele patriotice în aplauze ritmate, de-a dreptul frenetice. A fost o atmosferă ce cu greu o putem descrie în cuvinte. Un mare merit în reușita concertului l-a avut și părintele Gheorghiță care a fost o gazdă ireproșabilă. Cenaclul a evoluat în formula sa maximă sub egida "TOȚI PENTRU UNUL ȘI UNUL PENTRU TOȚI".

   Printre cântecele care au produs valuri de emoție în rândul credincioșilor s-au numărat „Am cerut Maicii o floare”, „Rău mă dor ochii mă dor”, și „O măicuță sfântă” priceasnă intonată dumnezeiește de pruncul Andrei, fiul al satului Viscri. De fapt părintele Cătălin drept recunoștință i-a oferit acestuia în mod simbolic scaunul, masa și biroul său de conducător al cenaclului. La ambele concerte părintele Cătălin a scris două poezii dedicate satelor Zăbrătău și Viscri. Echipa cenaclului: Părintele Cătălin, Părintele Mihai, Ștefan Ion, Andrei Lazăr, Andrei Băltean, Nelu Ivan, Romică Harsanyi, Părintele Alexandru Dănilă, Andreea Tecar,Marius Boieriu, Teodor Bucur și Sorin Popa. La finalul zilei, în drum spre Sibiu, părintele Cătălin a declarat că „Ziua de 25 octombrie a fost poate cea mai frumoasă zi din viața Cenaclului Lumină Lină’’.

Cenaclul vă așteaptă la Zăbrătău și Viscri!

    Cenaclul Lumină Lină pornește din nou la drum. Sâmbătă ne așteaptă două concerte excepționale pe care le aștepăm cu nerăbdare dar și cu emoție. Primul popas îl vom face la Zăbrătău, în județul Covasna. Concertul se va desfașura la biserica din localitate începând cu ora 10:30. Apoi ne vom îndrepta pașii către județul Brașov. 
    În urmă cu aproape un an de zile, mai exact pe 13 octombrie, scriam pe blog urmatoarele gânduri după concertul cu numărul 260 de la Viscri "Viscri! În sfârșit pot spune că i-am găsit pe români la ei acasă... În România... În acest minunat Viscri, locul în care Cenaclul Lumină Lină a doborât recordul de iubire și de identitate absolută.Viscri însemnase totul... Sau aproape totul... Borna 260 pe drumul Golgotei neamului românesc... Cu oamenii săi absoluți și plini de farmec natural... Cu patriotismul sincer al acestor țărani, cărora aș vrea să le sărut cu smerenie dreapta și fruntea brăzdată de doruri... Cu acești copii de țărani frumoși... Mai frumoși decât cei de la oraș... Mai frumoși decât toate florile pământului..." 
    Acum ne pregătim din nou de drum. Un drum care ne duce la Viscri, la cei care în urmă cu un an ne-au umplut inimile de bucurie și ochii de lacrimi. Dragi prieteni pe 25 octombrie de la ora 10:30 la Zăbrătău și de la ora 17:00 la căminul cultural din Viscri, Cenaclul Lumină Lină va scrie o nouă pagină de istorie. Încă un concert, încă un dor, încă o lacrimă pentru Ortodoxie și Patrie. 

PĂRINTELE CĂTĂLIN: SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE COLEGI, SPECTATORI ȘI TOȚI CEI CEI AU PRIMIT LACRIMA CA DAR...

Poate fi această scrisoare o mărturisire, poate fi însăși inima mea, poate e sufletul vostru, sau poate chiar harul prin care Dumnezeu, la această oră, în această zi de 20 octombrie vrea să vă vorbească.

Nu știu ce anume mă determină să vă cer de la bun început să nu închideți calculatorul și să citiți aceste rânduri, dar cred că am ajuns la moment delicat în viața Cenaclului, când e cazul să vă scriu, să vă spun ceva frumos, de întărire, de nădejde, de reînviere... Și deși nu știu exact ce anume trebuie să vă spun, parcă simt că nevorbindu-vă de mult, era timpul să vă spun ceva...

Să nu vă închipuiți că s-a întâmplat vreo nenorocire. Să nu credeți că cineva s-îmbolnăvit de vreo boală incurabilă și moralul tuturor a căzut. Nu, dimpotrivă suntem toți sănătoși, căci misiunea aceasta a făcut ca Dumnezeu să intre și în trupurile noastre, a celor firavi la sănătate, dar și în trupurile spectatorilor noștri și să ne împartă sănătate cu splendoare. Nici cei mai posibili suspecți de boli grele, colegi, credincioși, nu au nimic acum. Sunt sănătoși tocmai pentru că au făcut misiune și Dumnezeu i-a răsplătit, iar pe alții i-a binecuvântat cu alte mari daruri. Unii au găsit locuri de muncă frumoase, alții au primit pace în familii, alții chiar familii, și cei mai mulți o stare de spirit minunată. Ce altceva mai frumos poate fi, decât să mergi duminical, să cânți pentru Maica Domnului și lumea din fața ta să fie fericită.

Și totuși un gând ciudat mă determină să vă scriu acum... Presentimente contradictorii să mișcă prin inima mea... Griji, speranțe, temeri, lumină, iubire... Gânduri, gânduri, gânduri...

Deci, hai să ne amintim ceva frumos:

Aduceți-vă acum aminte de oamenii din Făgăraș, căci chiar acum trei zile ei strigau în lacrimi: SĂ MAI VENIȚI! Ce altceva poate fi mai frumos pe lume? Ce răsplată mai mare poate fi aceea , de a privi în ochii a sute de oameni și să le vezi dragostea sau recunoștința...

Dar, parcă nu e totul... Parcă o anume umplere de prea mult bine m-a ispitit și pe mine și pe alții în ultima vreme, încât să zic, poate că mi-am făcut datoria... ȘI, deși, știu că viața mea a fost frumoasă în ultimii ani datorită acestui cenaclu, deși știu că o a doua șansă nu mai există( chiar de aș cânta la SCALA DIN MILANO) de a primi recunoștința oamenilor simplii, deși văd că un grup de oameni frumoși au reușit să miște puțin inimile înghețate ale românilor, am presentimentul că trebuie să fac orice ca să duc mai departe acest proiect: CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

Ieri seară mi-a venit un g
nd greu... Oare când o să se stingă oare marea familie a Cenaclului? Oare când vor obosi soldații Maicii Domnului? Să fie și acest lucru cândva posibil? Să fie oare timpul nostru cândva gata de sfârșit? Să nu mai lucreze rugăciunile cântecelor noastre în familiile noastre, ca să ne înțeleagă vocația? Să ajungem oare prea flămânzi, prea vechi, prea mulți?

În șase ani am făcut tot ceea ce s-a putut ca să țin moralul acestui Cenaclu. Am căutat să țin oamenii lângă mine și să nu-i despart de frumosul misiunii. Am ținut cât am putut de ei, pentru că toți, dar absolut toți au fost indispensabili. M-am luptat ca ei să rămână statornici. M-am luptat ca ei să iubească Biserica și să nu lipsească de la Sfânta Liturghie. M-am rugat ca ei să fie oameni ai rugăciunii și ai postului. Am știut că acolo unde nu e moralitate, unde nu e Liturghie, unde nu sunt zile de post, unde nu e iubire și camaraderie, vrăjmașul va sparge unitatea. Și mereu am pus pansament pe rănile care veneau, tocmai pentru ca acest cenaclu să nu cedeze. Ca oamenii lui să fie constanți, să fie serioși, să fie punctuali, să fie recunoscători lui Dumnezeu. De aceea, a rezultat un fenomen unic și inegalabil. Căci acest Cenaclu a reușit să facă mii de izvoare de lacrimii. Din acest Cenaclul au plecat mii de rugăciuni către Maica Domnului, și poate ultimul strigăt curat al patriotismului românesc...
Și voi, colegii mei minunați, mereu ați fost sublimi. M-ați ajutat enorm și ați făcut o frumoase misiune. Și doar împreună am reușit să mișcăm inimile și poate chiar țara... Împreună...Și la bine și la greu...

La această oră, vreau să simt că aseară doar că m-am dus cu gândurile prea departe.... Că doar un gând omenesc și părintesc, a făcut ca eu să scriu aceste cuvinte. Că voi, colegii și publicul, îmi veți scrie și îmi veți spune că sunteți gata de a merge la luptă din nou... Până la capăt... Că vom începe să ne rugăm și mai mult. Că e timpul să nu glumim cu rugăciunile, cu Liturghiile, cu zilele de post. Că oamenii au nevoie de noi, că e păcat să abandonăm idealul nostru sfânt, și să devenim doar o frumoasă amintire.

Da, la această oră, aștept lumina voastră și brațul vostru onest. Aștept să vă alăturați inimii mele, care, v-a iubit mult. Aștept, să vă scuturați din inerții și să puneți iubirea pe primul plan. Așteptă să-mi scrieți că totul este bine, că lupta continuă și că iubirea nu piere niciodată... Căci, să nu uitați, Maica Domnului ne iubește mult, la fel ca zecile de mii de oamenii care ne cunosc sau nu ne cunosc, și care de abia așteaptă să revenim în inima și lacrimile lor...

VĂ CER IERTARE! VĂ IUBESC!

HRISTOS A ÎNVIAT!  

PS. Deși, nu am mai accesat pagina de email, în ultima vreme, eu însumi refuzând să mai intru pe Internet, în zilele acestea voi sta atent la pagina de email, poate voi găsi acolo inima voastră:

dumitreancatalin@yahoo,com

Divinul Făgăraș

    Dragi prieteni, am încercat în postarea de sâmbătă să prefațăm concertul de la Făgărăș. Scriam atunci că la Făgăraș va fi exagerat de frumos. Ei bine, ne-am înșelat. Nu a fost exagerat de frumos, a fost DIVIN. 
    Abia am poposit pe plaiurile Făgărașului, la biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" și au început surprizele. Biserica era plină de credincioși. Ne așteptau înăuntru, afară, cu toții pregătiți pentru un concert ce avea să le reaprindă în suflete dulcea iubirea de neam și Biserică. Sute și sute de inimi au cântat alături de Cenaclul Lumină Lină minunatele pricesne și emoționantele cântece patriotice.

Părintele din Făgăraș, o gazdă desăvârșită, un adevărat preot, un om de o mare simțire românească. Concertul a început la ora 16:15 iar în repertoriul obișnuit au fost adăugate două piese noi: "De-aș ajunge cea mai mare slavă pământească" interpretată sublim de Nelu Ivan și "Trudit ai fost", cântată de pr. Cătălin Dumitrean. Pr. Alexandru Dănilă a interpretat "Cântec pentru mama" pe versurile lui Virgil Carianopol:

"Tare necăjită ai fost, mamă/ Iarnă, vară, orice timp trecând/ Cât era de frig sau de căldură/ Tot desculță te-am văzut umblând". Adevărați români, făgărășenii au știut să valorifice din plin mesajul transmis de Cenaclul Lumină Lină. Au cântat alături de noi și puține au fost momentele în care credincioșii s-au așezat. Totul a fost DIVIN - atmosfera, oamenii, colegii din cenaclu. Doamne ce frumos a fost la Făgăraș!

DIN NOU ÎMPREUNĂ! REPETIȚIE CU CÂNTEC...

Era de așteptat ca membrii Cenaclului Lumină Lină, în frunte cu părintele Cătălin, să nu aibă o clipă de răgaz și să se întâlnească din nou. Tipic părintelui, însuflețire, mobilizare și mult cântec. Iată-i joi din nou la Sibiu. Chitariști, muzicieni cu orga la mână, acordeon, microfoane vreo șase și o echipă aproape completă. Unde? ... Cum unde? Pe strada Dealului...și un invitat notoriu doctorul Codruț Munteanu , cel mai bun endocrinolog al României. O seară cu spirit și...spirit... Multe cântece... Plus un nume nou: Marius! Voce frumoasă și degajată...

-          -Cine a fost la repetiție , părinte Cătălin?- l-am întrebat azi pe coordonatorul Cenaclului Lumină Lină...

-          -NOI! ...Apoi toți ceilalți... Nelu Ivan: BACIUL...Romică: MOMEALA DE IUBIRE... Părintele Alex: Fluturele de suplețe artistică... Andreea: EXPRESIA CALDĂ A SIMPLITĂȚII...Vali și Florin: PROFESIONALISMUL PASIUNII DE CÂNTEC... profesorul Chira: CULTURĂ ȘI SINCERITATE ARTISTICĂ... și evident...toți ceilalți... Frumoși cu toții...

-          -De ce mereu și mereu repetiții?

-          -Pentru că ne stă bine împreună. Și chiar dacă nu avem claritate, avem geniul pasiunii... Uitați-vă la ei cum stau fericiți... Laolaltă... Cum să-i împarți sau să- desparți. Trebuie să fi nebun ca să rupi acest grup. Ei au în sine firul roșu al harului. Sunt parcă din aceeași mamă, deși cerul le este sigur TATĂ!

-          -Făgărăș... duminică...

-          -Hai să nu mai exagerăm cu Făgărașul, deși vă spun că va fi exagerat de frumos... Dar vin și alte concerte divine... Urmează un sfârșit de toamnă superb și o iarnă ruptă din poveste...

-         - Cum?

-          -Simplu... Suntem NOI ȘI DUMNEZEU! MEREU ÎMPREUNĂ

A CONSEMNAT : COSMIN RUS

ȘTIRI-VEȘTI BUNE- POEZIE-de la Părintele Cătălin

FĂGĂRAȘ, REVENIRE ÎN INIMA EVLAVIEI!

   Cred că Dumnezeu ne-a chemat la Făgăraș. Duminică ora 16, în aceeași biserică unde am am fost odată. Inițial eram invitați la Ocnele Mari, dar am înțeles că o lipsă de comunicare între noi și părintele de acolo, de care suntem noi responsabili, a întârziat obținerea înaltelor binecuvântări ierarhice, mai ales că în Oltenia lucrurile sunt puțin mai delicate.

Nu intrăm în amănunte... 

Deci:

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă... A fost să fie deci iarăși Ardealul. Și să mergem chiar la Făgăraș.

REPETIȚIE...CINE VINE?

Joi, ne revedem pe Dealului... Nelu Ivan, Andrei, Andreea, Romică, Părintele Alexandru, Ștefan, Vali, Florin, Teodor și toți ceilalți. Scopul este acela de a pregăti și alte piese noi, și de a realiza o bună sincronizare a colegilor la elementul vocal. Apoi, vom mai sta de vorbă, mai ales că noi ne simțim foarte bine atunci când suntem împreună, ne vin idei frumoase și avem sentimentul unei mari familii... Deci, joi ora 17...

POEZIE 

Duhul sărbătorilor e vestit de această ploaie amănunțită. Plouă cu amintiri și gânduri. Melancoliile fac casă bună cu somnul și țăranii se uită mai atent spre cer. Din nori și mersul lor, ei știu ce va fi mâine. Cum fac oierii în Mărginime, atunci când se întorc seara acasă și ador cu un oftatul. De fapt, poate nu știați, dar atunci când ardelenii oftează, e mare semn de împăciuire. Așa iartă ei pe toată lumea. Ci of-ul blând al inimii lor. Pentru că inima lor e asemenea frunzei de toamnă. Ruginită de doruri, dar caldă și înțeleaptă. Deci, nu vă tăinuiți niciodată oftatul. El și numai el e pas spre eternitate...

CIOBANUL

Din lacrima oierului, stăpână,

Când s-a întors acasă la muiere,

Pruncuții s-au hrănit cu har o lună,

Și au aflat un loc la Înviere.

La masă mămăliga stă cuminte,

Și tatăl cu o sfoară face cruce,

Apoi împarte mirul în cuvinte:

Să iei și tu, doar cât se poate duce!

Și cina nu e e cină, ci iubire,

Vreo șapte guri și un gând de rugăciune,

Toți mulțumesc, cu doruri în privire,

Și ce-i mai mult nici nu se poate spune.

Oftează tatăl, e așa mereu,

De două mi de ani, oftează mila,

Iar în oftat e Bunul Dumnezeu,

Și-un strop de rai, care alungă sila.

El parcă spune: Hai să ne împăcăm,

Ajunge ce avem aici pe masă,

Să nu mai luăm, ci doar atât, să dăm,

Tot ce ne-a dat iubirea într-o casă.

Vedeți, așa se face raiul pe pământ,

Din blidul mic, umplut de bunătate,

Și așa va fi de-a pururi legământ,

Când dragoste e în suflete curate.

A CONSEMNAT: COSMIN RUS

SÂMBĂTĂ FĂRĂ CENACLU ȘI UN MIC INTERVIU...

-          -Părinte Cătălin, acest interviu va fi editat sâmbătă, pe blogul cenaclului. Ce faceți în această zi?

-          -Merg spre Cioceni, unde am fost invitat de Părintele Lazăr la un frumos eveniment religios. Dar, fără -Cenaclul Lumină Lină. Deci, primul sfârșit de săptămână fără concerte.

-         - Și cum este?

-          -Ne adaptăm, dar o să simt un mic pustiu. M-am obișnuit să nu stau. Să merg peste tot. Chiar azi am primit o invitație la IAȘI. Asociația Christofor ne chemă de 1 DECEMBRIE la Sfânta Paraschiva. Nu e întâmplător că această invitație vine chiar cu câteva zile înainte de 14 OCTOMBRIE-ziua sfintei. Înseamnă că sfinții au început să se ocupe foarte atent de concertele noastre.

-         - Vă văd cu o hârtie în mână?

-          -E un poem scris la Râmeț... Ultima mea poezie... Hai să o citim și să o redactați pe blog, că și așa nu am mai scris nimic de mult, dar Râmețul m-a fascinat cu totul...

De-atâta dor se înzfrăvenise luna

Și-a ăutat prin pietre un izvor,

Acolo, la Râmeț, unde într-una,

Îți dă binețe Cerul în fior.

Vecernia părea covor de stele,

Măicuțele cântau, șopteau, visau,

Nici urmă de durere sau de de rele,

Iar îngerii prin har ne însemnau.

Iubire, porți deschise, miere lină,

Poftiți la praznic, erau cei veniți,

Și mi-am simțit cuvântul fără vină,

De aceea scriu, spre cei desăvârșiti.

Râmeț, posibil ultima speranță,

O insulă de suflet și de rai,

Râmeț e țară, gând de cutezanță,

Prin care veșnicia prinde grai...

-         -Frumos  părinte...

-          -Mai scriem când putem... Pacea mea o găsesc în lacrimile celor buni. Doar ei mă fac fericit. Și de aici găsesc puterea de a mai da și eu altora câte ceva...

-          -Cenaclul?

-          -Repetiție joi seara... la ora 17 pe Dealului, apoi concert sâmbătă la Ocnele Mari... Apoi, Viscri, apoi atâtea și atâtea alte repere... Suntem la fel de frumoși... Neschimbați...

-         - Mulțumesc Părinte!

A CONSEMNAT COSMIN RUS