Poate fi această scrisoare o mărturisire, poate fi însăși
inima mea, poate e sufletul vostru, sau poate chiar harul prin care Dumnezeu, la
această oră, în această zi de 20 octombrie vrea să vă vorbească.
Nu știu ce anume mă determină să vă cer de la bun început să
nu închideți calculatorul și să citiți aceste rânduri, dar cred că am ajuns la
moment delicat în viața Cenaclului, când e cazul să vă scriu, să vă spun ceva frumos, de întărire, de nădejde, de reînviere... Și deși nu știu exact ce anume trebuie să vă spun, parcă simt că nevorbindu-vă de mult, era timpul să vă spun ceva...
Să nu vă închipuiți că s-a întâmplat vreo nenorocire. Să nu credeți că cineva s-îmbolnăvit
de vreo boală incurabilă și moralul tuturor a căzut. Nu, dimpotrivă suntem toți
sănătoși, căci misiunea aceasta a făcut ca Dumnezeu să intre și în trupurile
noastre, a celor firavi la sănătate, dar și în trupurile spectatorilor noștri
și să ne împartă sănătate cu splendoare. Nici cei mai posibili suspecți de boli grele,
colegi, credincioși, nu au nimic acum. Sunt sănătoși tocmai pentru că au făcut
misiune și Dumnezeu i-a răsplătit, iar pe alții i-a binecuvântat cu alte mari
daruri. Unii au găsit locuri de muncă frumoase, alții au primit pace în
familii, alții chiar familii, și cei mai mulți o stare de spirit minunată. Ce
altceva mai frumos poate fi, decât să mergi duminical, să cânți pentru Maica
Domnului și lumea din fața ta să fie fericită.
Și totuși un gând ciudat mă determină să vă scriu acum... Presentimente contradictorii să mișcă prin inima mea... Griji, speranțe, temeri, lumină, iubire... Gânduri, gânduri, gânduri...
Deci, hai să ne amintim ceva frumos:
Aduceți-vă acum aminte de oamenii din Făgăraș, căci chiar
acum trei zile ei strigau în lacrimi: SĂ MAI VENIȚI! Ce altceva poate fi mai
frumos pe lume? Ce răsplată mai mare poate fi aceea , de a privi în ochii a
sute de oameni și să le vezi dragostea sau recunoștința...
Dar, parcă nu e totul... Parcă o anume umplere de prea mult
bine m-a ispitit și pe mine și pe alții în ultima vreme, încât să zic, poate că
mi-am făcut datoria... ȘI, deși, știu că viața mea a fost frumoasă în ultimii
ani datorită acestui cenaclu, deși știu că o a doua șansă nu mai există( chiar
de aș cânta la SCALA DIN MILANO) de a primi recunoștința oamenilor simplii,
deși văd că un grup de oameni frumoși au reușit să miște puțin inimile
înghețate ale românilor, am presentimentul că trebuie să fac orice ca să duc mai departe acest proiect: CENACLUL LUMINĂ LINĂ!
Ieri seară mi-a venit un g
nd greu... Oare când o să se stingă oare marea familie a Cenaclului? Oare când vor obosi soldații Maicii Domnului? Să fie și acest lucru cândva posibil? Să fie oare timpul nostru cândva gata de sfârșit? Să nu mai
lucreze rugăciunile cântecelor noastre în familiile noastre, ca să ne înțeleagă
vocația? Să ajungem oare prea flămânzi, prea vechi, prea mulți?
În șase ani am făcut tot ceea ce s-a putut ca să țin moralul
acestui Cenaclu. Am căutat să țin oamenii lângă mine și să nu-i despart de
frumosul misiunii. Am ținut cât am putut de ei, pentru că toți, dar absolut
toți au fost indispensabili. M-am luptat ca ei să rămână statornici. M-am
luptat ca ei să iubească Biserica și să nu lipsească de la Sfânta Liturghie. M-am
rugat ca ei să fie oameni ai rugăciunii și ai postului. Am știut că acolo unde
nu e moralitate, unde nu e Liturghie, unde nu sunt zile de post, unde nu e
iubire și camaraderie, vrăjmașul va sparge unitatea. Și mereu am pus
pansament pe rănile care veneau, tocmai pentru ca acest cenaclu să nu cedeze.
Ca oamenii lui să fie constanți, să fie serioși, să fie punctuali, să fie
recunoscători lui Dumnezeu. De aceea, a rezultat un fenomen unic și inegalabil.
Căci acest Cenaclu a reușit să facă mii de izvoare de lacrimii. Din acest
Cenaclul au plecat mii de rugăciuni către Maica Domnului, și poate ultimul
strigăt curat al patriotismului românesc...
Și voi, colegii mei minunați, mereu ați fost sublimi. M-ați ajutat enorm și ați făcut o frumoase misiune. Și doar împreună am reușit să mișcăm inimile și poate chiar țara... Împreună...Și la bine și la greu...
La această oră, vreau să simt că aseară doar că m-am dus cu gândurile prea departe.... Că doar un
gând omenesc și părintesc, a făcut ca eu să scriu aceste cuvinte. Că voi, colegii și
publicul, îmi veți scrie și îmi veți spune că sunteți gata de a merge la luptă
din nou... Până la capăt... Că vom începe să ne rugăm și mai mult. Că e timpul
să nu glumim cu rugăciunile, cu Liturghiile, cu zilele de post. Că oamenii au
nevoie de noi, că e păcat să abandonăm idealul nostru sfânt, și să devenim doar
o frumoasă amintire.
Da, la această oră, aștept lumina voastră și brațul vostru onest. Aștept să vă alăturați inimii mele, care, v-a iubit mult. Aștept, să vă
scuturați din inerții și să puneți iubirea pe primul plan. Așteptă să-mi scrieți că totul este bine, că lupta continuă și că iubirea nu piere niciodată... Căci, să nu uitați,
Maica Domnului ne iubește mult, la fel ca zecile de mii de oamenii care ne
cunosc sau nu ne cunosc, și care de abia așteaptă să revenim în inima și lacrimile
lor...
VĂ CER IERTARE! VĂ IUBESC!
HRISTOS A ÎNVIAT!
PS. Deși, nu am mai accesat pagina de email, în ultima vreme, eu însumi refuzând să mai intru pe Internet, în zilele acestea voi sta atent la pagina de email, poate voi găsi acolo inima voastră:
dumitreancatalin@yahoo,com
ORA 23... Căutați T.V. TRINITAS... Pe net, pe cablu... Și vizionați o emisiune despre marele duhovnic LAVRENTIE ȘOVRE... Transmiteți mai departe informația... La emisiunea părintelui Mihai Spătaru este invitat Părintele Cătălin Dumitrean-coordonatorul Cenaclului Lumină Lină...
La ceasurile 10 ale zilei descărcăm aparatura. Ne facem griji cum o să fie așa de puțini. De fapt concertul e început numai de Părintele Cătălin, ceilalți colegi neajungând încă. 
Apoi, din nou o minune. Oboseala a dispărut instant. Sibienii mei au dat totul pentru a face un concert mare. Colegii mi-au simțit stările sufletești și au prin aripi. Părintele Alexandru, Romică la înălțime... Vali și Florin absolut superbi... Ștefan pe poziții temeinice...Teodor obosit, dar hotărât... Andreea cu calm și fervoare... Mihai și Ionică frumoși și curați în dăruire...Am început cu „LA UMBRA CRUCII TALE”... Și am continuat cu vechi șlagăre din repertoriul Cenaclului. Am făcut improvizații pe scenă, am citit poezii mai vechi, am lăcrimat... Totul era minunat... Și lumea simțea... Și sibienii ne-au adus aminte de iubirea pentru Maica Domnului, de faptul că ea a îngăduit existența acestui cenaclu și mărturisirea noastră... Ea ne-a ales să-i fim trubaduri. Ne-a scos din lume și ne-a adăugat în planurile ei divine. Superb!
Printre cântecele care au produs valuri de emoție în rândul credincioșilor s-au numărat „Am cerut Maicii o floare”, „Rău mă dor ochii mă dor”, și „O măicuță sfântă” priceasnă intonată dumnezeiește de pruncul Andrei, fiul al satului Viscri. De fapt părintele Cătălin drept recunoștință i-a oferit acestuia în mod simbolic scaunul, masa și biroul său de conducător al cenaclului. La ambele concerte părintele Cătălin a scris două poezii dedicate satelor Zăbrătău și Viscri. Echipa cenaclului: Părintele Cătălin, Părintele Mihai, Ștefan Ion, Andrei Lazăr, Andrei Băltean, Nelu Ivan, Romică Harsanyi, Părintele Alexandru Dănilă, Andreea Tecar,Marius Boieriu, Teodor Bucur și Sorin Popa. La finalul zilei, în drum spre Sibiu, părintele Cătălin a declarat că „Ziua de 25 octombrie a fost poate cea mai frumoasă zi din viața Cenaclului Lumină Lină’’.
Cenaclul Lumină Lină pornește din nou la drum. Sâmbătă ne așteaptă două concerte excepționale pe care le aștepăm cu nerăbdare dar și cu emoție. Primul popas îl vom face la Zăbrătău, în județul Covasna. Concertul se va desfașura la biserica din localitate începând cu ora 10:30. Apoi ne vom îndrepta pașii către județul Brașov. 
În urmă cu aproape un an de zile, mai exact pe 13 octombrie, scriam pe blog urmatoarele gânduri după concertul cu numărul 260 de la Viscri "Viscri! În sfârșit pot spune că i-am găsit pe români la ei acasă... În România... În acest minunat Viscri, locul în care Cenaclul Lumină Lină a doborât recordul de iubire și de identitate absolută.Viscri însemnase totul... Sau aproape totul... Borna 260 pe drumul Golgotei neamului românesc... Cu oamenii săi absoluți și plini de farmec natural... Cu patriotismul sincer al acestor țărani, cărora aș vrea să le sărut cu smerenie dreapta și fruntea brăzdată de doruri... Cu acești copii de țărani frumoși... Mai frumoși decât cei de la oraș... Mai frumoși decât toate florile pământului..." 
Părintele din Făgăraș, o gazdă desăvârșită, un adevărat preot, un om de o mare simțire românească. Concertul a început la ora 16:15 iar în repertoriul obișnuit au fost adăugate două piese noi: "De-aș ajunge cea mai mare slavă pământească" interpretată sublim de Nelu Ivan și "Trudit ai fost", cântată de pr. Cătălin Dumitrean. Pr. Alexandru Dănilă a interpretat "Cântec pentru mama" pe versurile lui Virgil Carianopol: 
- -Pentru că ne stă bine împreună. Și chiar dacă nu
avem claritate, avem geniul pasiunii... Uitați-vă la ei cum stau fericiți...
Laolaltă... Cum să-i împarți sau să- desparți. Trebuie să fi nebun ca să rupi
acest grup. Ei au în sine firul roșu al harului. Sunt parcă din aceeași mamă,
deși cerul le este sigur TATĂ!
Cred că Dumnezeu ne-a chemat la Făgăraș. Duminică ora 16, în
aceeași biserică unde am am fost odată. Inițial eram invitați la Ocnele Mari,
dar am înțeles că o lipsă de comunicare între noi și părintele de acolo, de care suntem noi responsabili, a
întârziat obținerea înaltelor binecuvântări ierarhice, mai ales că în Oltenia
lucrurile sunt puțin mai delicate.
- -Merg spre Cioceni, unde am fost invitat de
Părintele Lazăr la un frumos eveniment religios. Dar, fără -Cenaclul Lumină Lină.
Deci, primul sfârșit de săptămână fără concerte.
O să vă spun un adevăr. Prieteniile internet sunt mai mult
de circumstanță. Se aruncă vorbe frumoase cu duiumul, se fac complimente, se
propun planuri megalomane, dar mai toate mor. Pentru că prietenia nu este
totuna cu iubirea. Și nici cu credința... În schimb concertele continuă la fel
de superbe și înflăcărate. Dacă, ați fost duminică la Mediaș sau luni la
Brașov, ați fi înțeles că totul e la fel de neschimbat. Că puterea noastră pe
scenă e mereu inspirată de Duhul Sfânt, că oamenii ne primesc cu dragoste, că
lacrimile curg ca din izvor de munte, că trezim conștiințe duhovnicești și
dezghețăm spiritul național. Că suntem treji, constanți și gata de noi
bătălii... 
Printre piesele cele mai audiate și care au avut un impact deosebit asupra publicului reamintim "Mama" într-o interpretare inedită a părintelui Cătălin, "Lume, lume înșelătoare" și evident cântecele patriotice. Părintele Cătălin "Am văzut bărbați în toată firea plângînd ca niște copii la cântecele naținale. Brașovenii ca și medieșenii au întotdeauna ceva unic, deosebit în exprimările lor patriotice. Nu au avut nevoie de multe provocări pentru a se alătura cu toată ființa la cântecele patriotice. Deși la Brașov a plouat oamenii au venit alături de cenaclu și au stat chiar și afară la acea o oră și jumătate cât a durat concertul. Am avut în mai puțin de o lună de zile două concerte la Brașov și ambele au fost senzaționale." Mulțumim Brașov, ramâneți mereu în gândurile și rugăciunile noastre.
