INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

vineri, 27 ianuarie 2017

La doar trei zile după GALA 400, Părintele Cătălin face o analiză a celei mai frumoase speranțe: Cenaclul Lumină Lină!

La Iași, popas în drum spre concert...
După Gala 400 ne rămân în urmă amintirile și se deschid frumos porțile viitorului...
...
Priviți, vă rog frumos mai atent spre acest grup de oameni. O prietenie interesantă îi ține laolaltă. Și nu este acea prieteni sentimentalistă care o găsești în lume. Este ceva dincolo de cuvinte, și vă rog să nu faceți teste de analiză umană pentru niciunul din cei ce alcătuiesc corpul de elită al Cenaclului Lumină Lină. Vă asumați un risc hilar. Căci acești oameni sunt copiii Maicii Domnului. Cu bune, cu excelență, chiar și cu posibile slăbiciuni, ei au un destin aparte, acela de a fi oameni pentru oameni, și mai mult, acela de a fi oameni pentru Dumnezeu.
...
Vreți să înțelegeți ceva din povestea misiunii noastre. Veniți și faceți și voi asemenea! Apoi veți descifra secretul celor 400 de enigme spirituale, coduri de excelență ale poporului român.
...
În Cenaclul Lumină Lină vin și rămân doar cei cu psihicul tare. Într-o Românie bolnavă și labilă de fii bolnavi și labili, trebuie să ai CARACTER ca să mergi mai departe pe drumul virtuții Cenaclului Lumină Lină. Trebuie nu doar să fi talentat, deși și acesta este un criteriu aparte, dar mai este nevoie să ai și dragoste de acest nume: Cenaclul Lumină Lină!
Oamenii care mereu se plâng de ”problemele” vieții și de ”capriciile” semenilor nu vor putea niciodată să ducă mai departe o astfel de misiune. De aceea mulți încearcă, dar puțini reușesc. Repet, trebuie să iubești firma și drapelul. Să te gândești în fiecare dimineață la acest nume: CENACLUL LUMINĂ LINĂ și să pui suflet pentru el.
...
Cenaclul Lumină Lină nu este doar ”visul” sau ”proiectul” părintelui Cătălin. El a început, a continuat și menține o anumită line de iubire. Cenaclul, după familie, ar putea să fie cel mai important proiect al tău. Să-l hrănești, să-l dezmierzi, să-l îmbraci în haine noi, să-l duci la școală, să-i oferi afecțiune și să nu-l lași să pice în deșertăciuni. Dacă mai începi și alte proiecte, alături de acesta, cu siguranță că nu vei avea putere să faci față lucrurilor. Sau pe unul îl vei
Cenaclul în ședință la Iași, înainte de concert.
neglija sau pe altul îl vei considera neimportant. Concentrarea ta trebuie să fie intensă și chiar ”pătimașă” vis-a-vis de acest proiect. Să arzi de dorul lui. Căci, iată, Iașiul ne-a confirmat pe deplin faptul că suntem un proiect serios, o candelă care veghează la căpătâiul muribund al neamului românesc. Deci veghea poate trezi revoluție, iar Cenaclul Lumină Lină este o revoluție în sine.
...
Scriu aceste rânduri departe de casă. Din Padova, unde am venit cu treabă. Dar, nu puteam lăsa deoparte cenaclul. Am rupt din timpul problemelor firești zece minute ca să mă gândesc la cenaclul nostru. Ca dovadă că atunci când vrei poți găsi și timp și energii, și putere de a  fi lângă sentimentele tale.
...
Un sfat pentru cei ce citesc aceste rânduri și fac parte din destinul nostru misionar. Un sfat de iubire. Poate că citind, veți considera că doar eu pot gândi așa, că pot scrie mereu astfel despre cenaclu, că am acest”vis” în forma aceasta, astfel încât mai tot timpul să mă dedic acestui proiect. NU! Să nu vă înșele inima gândul negativ că voi nu ați putea fi la fel. Puteți face mult mai multe lucruri decât am făcut eu. Nu vă lăsați induși în eroare, de o voce interioară care să vă spună: ”Ei, doar Părintele poate face așa ceva, noi nu avem acest dar!”. ... Să nu vă amăgească cel rău, anihilându-vă puterile. Sunteți niște oameni extrem de capabili și puternici. Puteți face multe pentru acest neam și mai ales pentru proiectul nostru. Iar pasiune aveți, Salvă lui Dumnezeu! Deci, curaj și numai înainte!
...

Ne revedem duminica viitoare la Blaj! Voi veni din Italia ca să regăsesc ”mica Romă”. Și vin pentru că fără de Cenaclul Lumină Lină nu se poate...