ÎNȚELEPCIUNE
(poem omagial pentru duhovnicul meu, Părintele Ioanichie din Frăsinei)
Mă las peste ape, și cerul șoptește,
E timpul tău frate, să dormi, să visezi,
La noapte un înger, în gând îți grăiește,
Ți-aduc paradisul, să-l cânți și să-l vezi.
O cetină mică de brad se înroșește,
Va ninge pe pleoape, un pic și cu dor,
Icoana Măicuței în brațe primește,
Un prunc și surâsul născut din fior.
Îmi cer idealul, o rază de floare,
Să tac, să ard nuferi pe lacul cel blând,
Ce dor mi-e de șoapta născută din soare,
De-o vale uitată, de ultimul gând.
Se fac pregătiri pentru ziua festivă,
Când crinii iubirii se țin de cuvânt,
Și nu mai e nimeni să-mi stea împotrivă,
Și câtă splendoare, și-un dar legământ.
Trezește-te slavă de
timp nepereche,
Copiii, copiii, ce-i tot pomenim,
Sunt îngerii milei, ce-au prins în ureche,
A spune: Hristoase! La Tine venim!
Și astfel un munte se aruncă în mare,
Doi șoimi își fac cruce cu aripi de har,
Culege-ți misterul din tot ce vă doare,
E dorul, e visul, e darul din dar!
părintele Dumitrean Cătălin
părintele Dumitrean Cătălin
