La 0ra 13.30, Icoana Maicii Domnului de la biserica Sfântul
Ioan Iacob din Sibiu a prins din nou a lăcrima. Și iarăși sâmbăta, în timp ce
eram la spovedit și numai la o astfel de minune poate că nu ne gândeam. Știre
de suflet și de senzație duhovnicească. Lacrimi din nou au căzut pentru neam și
pentru păcatele noastre. Și precum am văzut lacrimile Măicuței, așa încercam să-i văd pe toți cei depărtați de inima cerului. Și ce taină mare este aceasta, ca
Maica Domnului să plângă și foarte puțini să vină lângă ea...
Copiii Bisericii de pe Dealului, credincioși și oameni de
suflet au început imediat să se strângă aici. Și întrebări senine: De ce iarăși
aici? De ce ne cheamă Măicuța pe toți înapoi acasă... Pe Dealului... La vatra
iubirii sale calde. De ce nu pe dealurile
din vest, din sud sau din nord? De ce nu din nou la Nicula sau la Râmeț? De ce
nu aproape de Olt sau de Dunăre? De ce, de ce, de ce? Și cel mai bun răspuns,
este o față căzută cu rușine spre pământ? Căci suntem neputincioși a răspunde
așa cum se cuvine... Și spunem doar atât, pentru că ea știe cel mai bine unde
îi este lumina dragostei. Și acolo lăcrimează, în locul unde oamenii nu vin doar
spre a se dezlege de blesteme, de cununii, de farmece și de alte probleme, ci
în locul în care creștinii o iubesc dezinteresat... Căci de ani de zile, aici,
la această biserică, zi de zi, la ora 17 creștinii se roagă cu paraclisul și
acatistul, precum pruncul se joacă cu obrajii mamei... Adică mereu... Din
dragoste...
Veniți copii!
Mâine, duminică, de la ora 17 la 21 și luni de la 8 la 21
biserica vă așteaptă cu ușile deschise... E timpul!
VĂ RUGĂM DISTRIBUIȚI ÎN REȚEAUA DVS. DE SOCIALIZARE ACEASTĂ ȘTIRE, FOTOGRAFIA ȘI ORARUL DE ÎNCHINARE LA ICOANĂ
...
și un poem scris la ora 18 de Părintele Cătălin:
Revelație
...
și un poem scris la ora 18 de Părintele Cătălin:
Revelație
La cum erai de blândă și când ai lăcrimat,
În sâmbăta nădejdii când tainele suspină,
Te-am înțeles Măicuță, în dorul Tău curat,
Tu ești o primăvară, miloasă și senină.
Și ce frumos e ochiul când vede semnul lin,
Izvoare de iubire și îngeri ce se închină,
Vestești mai mult prin lacrimi, vorbești așa puțin,
Un duh de înviere, ce nu se mai termină.
Potirele cu sânge s-au revărsat spre noi,
Smerenia se lasă din inimă divină,
Și te-am aflat Măicuță într-un sfielnic roi,
Acolo unde timpul nu are nicio vină.
Vorbesc acum heruvii, un imn devine rai,
Vin sfinții să sărute a cerului tulpină,
Și auzim de veacuri același dulce grai:
Veniți copii la Mine! În Slavă și Lumină!
