CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

marți, 20 ianuarie 2015

PĂRINTELE ADRIAN A SFINȚIT ȘI A LĂSAT LA SIBIU O NOUĂ ICOANĂ!

  
 Duminică seara s-a sfârșit un veac și a început un altul nou. Părintele Adrian a plecat spre București cu Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea, spre a lăsa la Sibiu o copie fidelă, cea mai reușită după cum mărturisea chiar sfinția sa, a minunatei icoane. A sfințit-o blând, a lăsat într-însa o relicvă din lemnul ICOANEI- originale, a vorbit despre minunile Măicuței și a plecat frumos spre Capitală...


   Corul Psaltic de la Mihai Vodă a fost divin. Unic și plin de har. Intonarea paraclisului s-a făcut cu cadența îngerilor, pe tonalități unice și imposibil de explicat aici... A fost sublim...
Seara a fost și tristă și liniștită... A plecat ICOANA...a rămas ICOANA... O vedeți în aceste fotografii... Și pentru că, autorul acestor rânduri nu prea are cuvinte...lăsați-l mai bine să vă vorbească în versuri... Două poezii despre Dumnezeu și ceea ce lasă El în inima noastră... Scrise luni, cu sufletul împăcat și milos...

PĂRINTELUI ADRIAN

Din cer cădeau perechi petale,
Pe ochii unui blând copil,
Și cum curgeau, sfios, la vale,
Am devenit și mai umil.

Zburau toți îngerii spre soare,
Păreau doar crini smeriți în gând,
Și cerul îmi părea o floare,
Într-un sfios așezământ.

Întins-am palma, spre a strânge,
La piept o cruce de nectar,
 Potirul s-a umplut de sânge,
Și a curs spre buze blândul har.

Icoana nu era icoană,
Era Fecioară, pardis,
Un dor ce se lăsa pe rană,
Și nu știam de e doar vis.

Și-a vrut Stăpâna să iubească,
Pe cel ce totul a lăsat,
Și haina ei împărătească,
Mi-a stat pe umărul curat.

Și așa simțit-a cel ce spune,
Aceste versuri, tremurând,
Acum e liniște în lume,
Începe noul legământ.


 IUBIRE


Iubirea nu e doar iubire,
Iubirea e un preț ce-l dai,
Când musafirul, ca un Mire,
Sosește lin la poarta ta.

Iubirea e această frunză,
Ce-n palmă poți să o răsfeți,
Și e mai mult decât o nuntă,
E duhu bând din dimineți.

Iubirea e un nufăr care,
Pe lac în noapte s-a rănit,
Dar tu cu palma ta de soare,
L-ai dus în cer și l-ai hrănit.

Iubirea este leacul morții,
Când pui în har un prigonit,
Și când cu lacrimile sorții,
Tu plângi cu omul ostenit.

Iubirea iartă, tot ce vede,
Iubirea n-are ochi haini,
Iubirea tace, rabdă, crede,
Și tu iubind, de fapt suspini.

Iubirea nu va fi o lege,
Nici când pământul va fi rai,
Iubind, durerea se va șterge,
Deci nu aștepta, ci spune: Hai!

Iubire, e de fapt speranță,
O cruce ce-ai putea s-o duci,
Pe alte căi de cutezanță,
La alte porți, la alte cruci.