INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

duminică, 11 ianuarie 2015

MII DE MEDIEȘENI S-AU ÎNTÂLNIT ASTĂZI CU CENACLUL LUMINĂ LINĂ! DIN IUBIRE PENTRU VERONICA!


SUTE DE OAMENI AȘTEPTAU SĂ INTRE ÎN BISERICĂ
   Mediașul a fost astăzi Capitala Cenaclului Lumină Lină, loc în care Maica Domnului și sfinții bisericii au fost cinstiți cu mare evlavie de mii și mii de pelerini. Nu exagerăm cu nimic numărul celor care au venit astăzi la manifestarea noastră cu numărul 284, închinându-se la icoane, ascultându-ne și plecând plini de elan duhovnicesc.
   
   Dumnezeu ne-a dat însă putere ca  să nu ne pierdem smerenia în fața unui asemenea public. Am cântat  peste trei ore, și concertul a început practic cu o oră mai devreme, pentru că Biserica din     Cartierul Vitrometan era arhiplină. Ce să faci deci cu oamenii, care ocupaseră scaunele? Cum oare să-i lași ca să aștepte încă o oră, până la ora 16, atunci când efectiv trebuia să înceapă recitalul cenaclului.

    Romică, Nelu Ivan, Alexandru,Andreea, Andrei, Ștefan, Vali Rațiu, Sorin și Ovidiu Conțiș au pornit pricesnele și au oferit oamenilor o lecție frumoasă de măiestrie și artă ortodoxă... Iar lumea a continuat să vină... În curtea bisericii se făcuseră șiruri de oameni, care stăteau cuminți la rând, așteptând să intre în locașul de cult și să vadă cu ochiul lor bucuriile oferite de Cenaclul Lumină Lină.
   Preoții bisericii, Părintele Gabriel și Părintele Adrian, doi și în același timp ca unul în ideal, minunați, erau  parcă tot numai un freamăt. Se bucurau, se ofereau oaspeților spre a-i primi cu cinste în casa lor, lăsându-ne efectiv un model autentic de diaconie și responsabilitate creștină. Participau cu glasul lor  la fiecare cântec și suspinau din iubire, alături de noi. La fel și lumea, la fel și copiii, și bătrânii și toți tinerii din biserică. Lume caldă, obște frumoasă și binecuvântată, venită din întreg Mediașul, spre a se întâlni cu Cenaclul Lumină Lină, cu Maica Domnului, cu sfinții unicei noastre biserici...

   Cum concertul a fost unul de caritate, pentru sănătatea copilului-VERONICA, fericirea noastră a fost dublată și de stârngerea unei frumoase sume de bani, contribuție a ortodoxiei și a iubirii de Hristos, pentru a aduce mângâiere și susținere unui suflet frumos. Felicitări deci tuturor credincioșilor pentru gestul lor...


   Mediașul rămâne un loc de tămăduire pentru orice suflet bolnav de singurătate. Iar Cenaclul Lumină Lină, după ce a încheiat turneul din iarnă la Mediaș, a reușit foarte repede ca să renască tot aici. În cetatea colegilor noștri: Nelu Ivan și Romică, cărora le mulțumim pentru că sunt și de fapt susțin cu toată puterea ființei lor acest cenaclu... Mulțumim Mediaș și prieteni dragi.