CUM SĂ VĂ ÎNTÂLNIȚI CU UN SFÂNT- PAGINĂ DE JURNAL-

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
BOLOGNA 28 AUGUST:

Buona giornata... 

Matinalele televiziunilor italiene încep întotdeauna cu știri optismiste, ceva de genul la “la vita e bela”, iar sufletul omului începe să viseze, să verse gânduri pozitive și idei pacifiste...

Vă  spun și eu „Bună dimineața”, și dacă timpul dumneavoastră nu ar fi așa de scurt v-aș fi scris multe, numai pentru a vă îndemna la o viață nouă și plină de temperament pozitiv, mai ales pentru că un creștin are întotdeauna “pe masă” toate atuurile vieții fericite. Începe ziua cu rugăciune, și o continuă cu vorbe calde , cu iubire și cu dăruire spre semeni.

..

În fiecare zi îmi propun să vorbesc frumos. Și să cunosc un sfânt. Pe stradă, între oamenii pe care-i cunosc sau îi recunosc, în icoanele unei biserici, sau pe amintirile civilizațiilor de mult trecute. Mi-e bine când cunosc un sfânt. Și cred că am cunoscut deja foarte mulți. Poate, gândindu-mă și la oamenii care zi de zi, aici în Italia, sau acasă, în România, se trezesc în fiecare dimineață la aceeași oră, își pregătesc micul dejun și pornesc cu demnitate spre locul de muncă. Poate chiar, acest vânzător de fructe, pe care, la Bologna, într-o suburbie necunoscută de nici o hartă universală, în fiecare zori de zi, își așează cu emoție marfa pe tarabă: merele, perele, strugurii, prunele, pepenii etc, așteptând cumpărătorii... Și lucrul acesta sunt sigur că îl face, observându-i vârsta, de vreo treizeci de ani neîncetat. Pentru că, aceasta este munca și fericirea lui... Stabilitatea și puterea de a nu visa mai mult, dincolo de merele și perele de pe propria sa tarabă....

..

Desigur că exagerez... Spuneți voi... Eu nu... Voi care căutați sfinții doar în inima pustiei sau pe palierele învechite ale mânăstirilor din țară... Voi, care, așa cum am crezut și eu de multe ori, sunteți gata să vă deplasați sute și sute de kilometrii spre a trăi o oră, o zi, o săptămână la fel ca cei care trăiesc „altfel”... Eroare... Viața nu are nici un sens când e un amestec de cioburi, fiecare cu dimensiunea sa... Viața e frumoasă când are continuitate... Și dragostea, și pacea sufletească, și munca, și fericirea celor dragi...

..

În mânăstiri căutați ceea ce nu puteți găsi în ochii aproapelui vostru... Și un amestec de disperare precipitată, vă aduce ispita, o zi, o oră, o săptămână, să credeți că totuși veți găsi răspunsurile prin care veți transforma lumea și îi veți face mai buni pe cei ce nu  „cred” în nimic... Păcatele maturității v-au făcut să pierdeți observația lucrurilor simple, să vreți să faceți îngeri din pietre și luceferi din asfalt... Da... Voi vreți să schimbați lumea... Voi vreți să fiți iubiți de cei ce nu vă înțeleg și să fiți stăpânii lor... Setea aceasta, slavă deșartă, vă împinge pe drumuri lungi, vă chinuie la canoane grele și vă obturează vederea lucrurilor simple... Și uneori vă pun și în situația de perturba liniștea monahilor, acești adevărați îngeri în trup...

Dar,oare câte lucruri frumoase nu sunt lângă noi și nu le vedem? Oare câte persoane vor să ne iubească și noi nu le arătăm interes? Vorbind mai ales de dragostea creștinească, și nu de cea „lumească”... Oare câte fire de iarbă nu așteaptă, ca să ne așezăm în ele și să le spunem  cu nonșalanță: “Bună dimineață, soră iarbă!”... Oare câte locuri de muncă nu așteaptă se le sfințim, ca să ducem celor dragi o pâine mai „puțin albă”, dar mai plină de demnitate? ... Oare câte scrisori de fericire nu așteaptă oamenii răniți ai acestei lumi, oameni cu handicap, oameni pe cărucioare, oameni  orbi, semeni necăjiți, pe care noi îi uităm, în disperarea “rezolvării” propriilor noastre probleme? ...

Da, plecați spre împlinirea propriilor noastre vise, nu mai suntem de mult creștini. Preocupați de a da o pâine albă celor ce ne dau o pâine albă, am uitat de cei ce nu au o coajă de pâine...

...

Viața e frumoasă... Atunci când vezi iubirea pretutindeni... Când orice om e important pentru tine... Când pe stradă se întâmplă minuni și tu ai ochi ca să le vezi. Când sfinții nu se retrag în icoane, ci se uită în ochii tăi chiar de pe trotuarul pe care calci apăsat de propriile griji, în fiecare zi... Sfinții îți ușurează pașii și te ajută să zâmbești... Ei, cei care au alungat de mult tristețea din inima lor...