luni, 29 iulie 2013

CENACLUL LUMINĂ LINĂ SE REÎNTOARCE!


ÎN URMA ADUNĂRII GENERALE A MEMBRILOR ȘI SIMPATIZANȚILOR CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!
Astăzi, Adunarea generală a membrilor și simpatizanților Cenaclului Lumină Lină, întrunită în Grădina de Vară a Bisericii Sfântul Ioan Iacob Românul din Sibiu, a decis:
1. Cenaclul Lumină Lină va merge mai departe.
2. Componența Cenaclului va fi formată din patru depatamente, plus o comisie de disciplină:
a) Departament media
b) Departament rugăciune-social-pelerinaje
c) Departamentul organizare concerte
d) Departamentul efectiv al membrilor care vor cânta și vor reprezenta cenaclul în deplasări. Cu specificarea, că el va fi alcătuit, într-o primă fază, doar din bărbații cu bună experiență muzicală și ținută morală deosebită, dovedită de-a lungul timpului.


e) Departamentul comisiei de disciplină, alcătuită dintr-un grup fix de credincoși ai Bisericii, care vor  analiza obiectiv eventualele acte de indisciplină.
Toate cele patru departamente au fost organizate cu memebrii și coordonatori de activitate.

3. Primele concerte din luna august vor avea loc la:
Șelimbăr. duminică 4 August-Monumentul eroilor (aer liber), ora 17
Sibiu- 8 August Casa Armatei -ora 11;

Sibiu- 11 August Biserica Strada Constituției , ora 18
Roșia Montana 18 August ora 16
În fiecare lună vor avea loc maxim patru concerte, duminica patra a lunii fiind întotdeauna liberă pentru memebrii cenaclului.
Vom reveni și cu alte amănunte, deși la această oră considerăm că este timpul faptelor și mai puțin a vorbelor.
Părintele Cătălin Dumitrean