marți, 9 iulie 2013

BLOGUL SE ÎNCHIDE PÂNĂ LA 1 AUGUST!

COMUNICAT DE SFÂRȘIT ȘI POSIBIL ALT ÎNCEPUT!

   Pornit din frământul unei neliniști, teoria mea despre necesitatea existenței Cenaclului Lumină Lină, a fost aceea că a face bine oamenilor din România este o obligație elementară pentru fiecare om, iar creștinul din Biserica Ortodoxă, pe care liber am decis să o slujesc, dăruindu-i tot ceea ce aveam mai bun, trebuie să fie mai mult implicat în slujirea aproapelui decât a sa însuși.
  Iată că acum a venit ora bilanțului. Tragem linie și punem un fel de punct activităților noastre. La capătul a 180 de reprezentații publice a Cenaclului Lumină Lină, și a peste 500 de apariții pe blog.

  Referitor la concerte, programul anunțat deja de mine va fi și el pus sub semnul întrebării. Rămâne ca timpul, atitudinea duhovnicească și patriotică a unor oameni, căința, smerenia și refacerea entuziasmului, să fie considerate ca o responsabilitate generală și să rămână argumentul suprem al relansării din august a Cenaclului Lumină Lină.  Pentru aceasta vor fi necesare fapte foarte serioasă, mărturisiri sincere de credință pentru cei ce vor să alcătuiască viitoarea posibilă echipă misionară a cenaclului.
  
  Oricum, vă promit că voi rămâne consecvent cu propriile mele idealuri, că îmi iubesc scump Biserica și neamul, și că poate din 1 August este posibil să ne revedem. Totul în condiții noi, cu oameni nu neapărat noi( această numai Dumnezeu poate să decidă), dar în orice caz altfel, 100% iubitori de neam sau dornici de a deveni părtași cu toată inima lor la renașterea Cenaclului Lumină Lină.
În ziua de 1August veți afla cel mai sincer răspuns. 
Mulțumesc tuturor celor ce m-au sprijinit până la capăt.
Mulțumesc tuturor celor ce au călătorit pasager sau nu alături de mine la cele 180 de mărturisiri.
Mulțumesc tuturor celor care măcar în mod formal au susținut cântecele și activitatea noastră.
Mulțumesc și celor care nu au făcut pe cât puteau, financiar și moral pentru existența noastră.
Mulțumesc tutror celor care au făcut câte ceva.
Mulțumesc și celor ce  numai au promis.
Mulțumesc celor ce mi-au scris mereu pe email.
Mulțumesc și celor care au tăcut și au crezut că nu este necesar ca să ne vorbească.
Mulțumesc colegilor, organizatorilor și nu în ultimul rând publicului, oamenilor adevărați care au crezut cu adevărat că acest cenaclu este de la Dumnezeu.
Și ca să fim siguri vă spunem:
La Revedere și Adio!
Părintele Cătălin Dumitrean

CONTACTUL CU DUMNEAVOASTRĂ VA FI PĂSTRAT ÎN MOD OCAZIONAL DOAR PE BLOGUL MEU DE  POEZIE
. DE ACUM CĂUTAȚI-MĂ ACOLO,  ȘI FIȚI CU RĂBDARE PÂNĂ CÂND VEȚI GĂSI CÂTE CEVA.
ȘI ACESTA AR FI UN SEMN DE POSIBILĂ ȘI SINCERĂ IUBIRE