sâmbătă, 10 ianuarie 2015

CUVÂNT DE DUMINICĂ-SAU DE CE SE PLICTISEȘTE OMUL EUROPEAN

SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI   
Acum e o sâmbătă blândă și ne pregătim de Sfânta Liturghie...
Mă gândesc la moarte și asemenea Sfântului Ioan Maximovici strig: „Nemărginită și nemângâiată ar fi fost durerea noastră dacă Domnul nu ne-ar fi dat viața veșnică.” Și după aceste zile de tulburări în Europa, îmi dau seama că omul modernist a pierdut nu numai credința în Iisus Hristos ci și în viața cea de apoi. Și poate că de aceea, vorba sfântului Ioan, nu e de mirare că omul vrea să mânânce și bea cât mai mult, pentru că dincolo de plăceri el nu mai vede nimic... Totul e neant... Și viața e plictisitoare, căci moartea pare a nu mai fi urmată de nimic...

SFÂNTUL TEOFAN
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune într-o scrisoare către o femeie: „Nu vei muri! Trupul tău va muri, însă tu vei trece într-o altă lume, fiind vie, amintindu-ți de tine și recunoscând întreaga lume din jurul tău”. Iar după moarte-așa cum remarcă și Sfântul Ambrozie al Milanului, sufletul devine și mai activ, mai sprinten, mai lucid și plin de viață...
Plictisul occidentalului naște o viață de consum. 

SCARA PE CARE URCĂ SUFLETELE DUPĂ MOARTE
Omul stăpânit de ideea morții, recurge cu disperare la plăceri, la drog, la tutun, la alcool, la o mașină modernă, la o vacanță de vis și la desfătări trupești anormale. Obsesia dezintegrării totale îi dă târcoale încă de la naștere, iar căutarea alarmantă a fericirii pământești e dovada înșelării în care-și duce viața. De aceea omul-trupesc caută om –trupesc. Omul ce are o patimă oarecare, caută om cu aceeași patimă, pe care să se sprijine, dar vai, chiar în momentul în care crede că stă mai bine, celălalt îl părăsește. Și omul sfârșește în chin, în mânie, în sete de răzbunare...

E sâmbătă și mâine e Ziua Duminicii de după Botezul Domnului. Zi care începe cu litughia și cu credința că moartea este doar o poartă spre veșnicie. De aceea, să spunem alături de Sfântul Ioan Casianul: 
„Trăiesc și mai intens, lăudându-l neîntrerupt pe Dumnezeu!”
Părintele C.

dumitreancatalin@yahoo.com



IISUS HRISTOS ÎNTERZIS ÎN FRANȚA
Nu vrem decât iubire, dar oare de ce, pentru prima dată după sute de ani,  în istoria orașului Vendee, scena biblică cu ieslea de la Betleem, în care figurine cu Iisus Hristos, Maica Domnului, bătrânul Iosif și magii stau laolaltă în iesle, a fost interzisă de a mai fi instalată în holul instituției?
   Consiliul Local ateizat subit peste noapte, a dat o explicație puerilă: 
"Scena este un simbol religios, fapt incompatibil cu legile statului"... Adică, creștinismul trebuie scos din viața socială, pus într-un loc izolat ( în biserici) și lăsat la dispoziția bunului plac al omului... Legile-spun corifeii ateismului- nu au de ce să coabiteze cu religia... Mai ales cu cea creștină... 
O explicație?
   Franța numără la ora actuală a patra țară din lume ca număr de atei, aproximativ 29% din populație nu crede în Dumnezeu. Tot în Franța - după declarația lui Pascal Brukner există 20 000 de cupluri de homosexuali și lesbiene cununați oficial la stat, dar după unele date statistice 10% din cetățenii acestei țări au declarat că au avut cel puțin o experiență împotriva firii... 
   Și ca o întrebare, dacă unul din evrei, sau Moise ar fi fost luat în bășcălie de publicația Charlie Hebdo, oare cum ar fi reacționat opinia publică? Oare ar mai fi fost declarați ziariști francezi eroi naționali? Nu știu... dar cred că nu suntem corecți și cu siguranță că nu aplicăm aceeași dreptate pentru toți.... Dar, mă rog, nu noi creștinii conducem lumea... Noi, suntem încet-încet interziși peste tot...

vineri, 9 ianuarie 2015

COPIII SUB 18 ANI SĂ NU PRIVEASCĂ...DAR AȘA SCRIA BIETUL BIETUL CHARLIE HEBDO...

EU NU SUNT CHARLIE...

IMAGINI DIN CONȚINUTUL COLECȚIEI REVISTEI
   Nu suntem de acord cu violența și terorismul. Le considerăm arme diavolești, și le disprețuim mult mai tare decât au făcut-o chiar cei ce au ieșit să protesteze în Paris, după ultimile evenimente sângeroase, soldate cu 20 de morți... Dar cine seamănă vânt culege furtună... Și dacă acest vânt se seamănă în numele dreptului "la humor" dați-mi voie să încerc ca de acum incolo să râd cât mai puțin în viață.
O BLASFEMIE

Dar oare, până unde poate merge răbdarea lui Dumnezeu? Nu știu și  poate veți zice, că ea este infinită... Poate... 

Dar iată cum arată o blasfemie, săvârșită de bietele victime ale atentatului din Paris, pornografie de primă pagină și atac frontal împotriva Maicii Domnului... Împotriva Pruncului Iisus Hristos și dreptului Iosif... Blasfemie obișnuita la cei care au stârnit râsul cetățenilor francezi la vremea respectivă, campioni ai ateismului, dar și a proastelor ironii...

 SI ACUM CE FACEM?
Dați-mi voie să ne rugăm pentru iertarea sufletelor lor. Să-i iertăm din inimă, căci ne-au jignit Dumnezeul și pe Măicuța noastră sfântă, SUNT SIGUR  CĂ NU AU ȘTIUT CE FAC... Și, dacă au știut cu atât mai mult să ne rugăm pentru ei...

 Să ne rugăm să nu ajungă în flăcările iadului, și să ne rugăm și pentru cei ce nu aveau dreptul ca să-i pedepsească în felul acesta... Noi creștinii trebuie să iubim. Nu suntem nici cu creierul spălat, dar nici fără de iertare...
 Suntem copiii singurului Dumnezeu adevărat: Iisus Hristos!
Vă rog să mă iertați și pe mine, dar eu nu sunt Charlie!

joi, 8 ianuarie 2015

RELUĂM ÎN FORȚĂ CONCERTELE! VENIȚI LA NOI, PRIETENI BUNI!

Cenaclul Lumină Lină, se trezește din emoția sărbătorilor de iarnă și pornește la treabă. Duminică ora 16 ne reîntâlnim cu publicul medieșean la Biserica din Cartierul Vitrometan. Venim cu echipa cea mai bună, adică cu:
Părintele Mihai, Nelu Ivan, Romică Harșanyi, Alexandru Dănilă, Andrei Lazăr, Sorin Popa, Ovidiu Contiș și Andreea Tecar. La aceste nume se vor adăuga responsabilii cu probleme tehnice, deci toată suflarea cenaclului, gata de muncă, de dăruire și de Liturghie, unde va aduce trei Icoane făcătoare de minuni, urmând a ține și un cuvânt de învățătură credincioșilor medieșeni. 
Grupul cel mare al Cenaclului va ajunge la ora 14 la Biserica Vitrometan, urmând ca la ora 16 să ne adresăm medieșenilor prin cântec, prin pricesne și poezie.
Reamintim că scopul concertului este unul caritativ, scopul nostru declarat fiind acela de a strânge fonduri pentru recuperarea copilului Veronica- care după un transplant reușit are nevoie de toată atenția noastră, spre a putea să-și ducă recuperarea până la capăt cu folos duhovnicesc.
Părintele Cătălin va participa și dimineață la Sfânta Liturghie.
Venim!

ERA TIMPUL SĂ NU MĂ SCHIMB!- Părintele Cătălin Dumitrean

    Când oferi lucruri lumești, când te fotografiezi la bucurie, la o masă, la un banchet, mai toți sunt lângă tine...
Când oferi un loc lângă tine cuiva sau în sufletul tău, mai toți te consideră sufletist...
Când ajuți pe oameni să scape de erorile personale, ușa spovedaniei ți se deschide larg și lumea îți zâmbește...
Când scoți din anonimat o frunză și ea devine copac, toată pădurea te socotește erou...
...
Aseară, am ajuns să transcriu pe blog o parte din of-ul ortodoxiei care încă trăiește cu putere în mine, și să încerc o luare la trântă, nu cu diavolii care au reușit să stăpânească obiceiurile oamenilor, ci cu îndepărtarea voită a unor semeni de Iisus Hristos... Oameni, care doar ca să treacă puntea, de cele mai multe ori se fac prieteni fie cu diavolul, fie cu Domnul... 
Am atras atenția, spun eu în cuvinte decente, dar decise, a nebuniilor pe care duhurile întunericului le nasc în inima omului... Yoga, spiritualități orientale eronate, droguri, alcolism, moduri de viață lejere și pline de slavă deșartă... Și nu m-am așteptat să primesc LIKEURI  de la cei care stau pe FCEBOOK doar din slavă deșartă... Și nici de la cei ce beau... Și nici de la yoghini... Și de fapt de la nimeni...
Un zâmbet se trece mai repede. O ironie are mai multe șanse de a atrage atenția oamenilor... O poză cu paharele pe masă e ideală pentru majoritatea celor ce se chinuiesc să expandeze pe Facebook... Chiar și o felicitare așa-zis creștină, cu culori opulente, e mai atractivă decât adevărul...
Ei bine, pe la miez de noapte, un fel de "prieten" se străduia să îmi scrie la comentarii că "articolul meu e o incitare la ură"... Cine era prietenul? Mai bine să nu îi judec nici fața, nici paharele din fotografiile personale și nici tentațiiledivers-culturale... Probabil că la acea oră, putem să facem caricaturi și cu Iisus Hristos, și cu preoții, în numele multiculutralismului și a valorilor liberei cugetări... Că doar e la modă bășcălia... 

...

În rest, pe articol vreo 21 de prieteni care mai ușor, mai stingheri, au reușit să-și pună LIKUL sub anunțul despre articolul respectiv... Alții s-au codit, au spus că nu se complică...poate au văzut, poate nu au văzut... LIKEURI  mai multe la o fotografie de mai jos... Nostimă, e adevărat...
În rest tăcere... 
Și m-am întrebat oare de ce tac toți?
Nu mai scriam de data aceasta de nici un cenaclu, nici de colegii mai veseli sau mai triști, nici de flori, nici poezii, nici de Italia, nici de România, nici de iubirea oamenilor și nici de uitarea lor... Nu lăudam beția, nu lăudam practica yoga, nu lăudam modernismele obiceiurilor  noastre cotidiene, pe care ni le-am format din slavă deșartă, nu lăudam țigările, nu lăudam drogurile, nu lăudam vedetele americane... și nici pe cele autohtone...

Și am scris acel articol... 
Eram în sfârșit eu însumi, așa cum am fost atunci când am pornit la drum în ORTODOXIE! Cu dorul de a vorbi de singurul Dumnezeu posibil, de Iisus Hristos... De Iisus Hristos așa cum este El! Așa cum a fost insuportabil pentru contemporanii care au stat lângă el, și așa cum există El în conștiința bimilenară a singurei biserici adevărate: Biserica Ortodoxă!
De aceea, mă retrag acum din frontul junglei FACEBOOK... Nu-mi plac luptele de gherilă și nici cele fundamentaliste... Nu-mi plac anonimii, care la miez de noapte sub influența duhurilor țigărilor, a alcoolului sau poate chiar a drogurilor, cu un calculator în mână își permit să vorbească orice cu un preot... Destul! Revoluție să-și facă mai bine oamenii în propria lor conștiință...

 Prea multe gloanțe primite aiurea... Prea mulți se cred acolo zei... Prea mult ne-a făcut EUROPA și democrația să ne credem liberi la orice fel de opinie, mai ales atunci când nu cunoaștem regula bunelor maniere... Căci, a scrie orice, pe pagina cuiva, e dovadă de proastă creștere și nu de drept la opinie... 
În rest... Prea mult sunt judecați cei care vor să triumfe ortodoxia în lume... Prea mulți se înghesuie să tacă cu lașitate atunci când PRIETENII sunt luați în derâdere...Prea mulți nu au învățat nimic din TOATĂ ACEASTĂ VIAȚĂ...
RĂMÂN AICI CU PRIETENII MEI ADEVĂRAȚI...
VOI VEDEA CINE VA RĂMÂNE ALĂTURI...
EU UNUL SUNT DE ACUM PE ACEASTĂ BARICADĂ...
MULȚUMESC PRIETENI ADEVĂRAȚI! 

P.S. Să nu mă judecați că sunt supărat... Dar vreau să am mai mult timp pentru a mă ruga pentru cei ce nu se mai roagă... La nici un Dumnezeu...