MESAJUL PĂRINTELUI CĂTĂLIN DUMITREAN LA FINALUL ANULUI 2013!

Dragi prieteni

  Mâna unui om vă poate scrie, vă poate strânge propria dumneavoastră mână, vă poate face semne de bucurie, dar niciodată ea nu va putea să înlocuiască limbajul sufletului, sau  acel mod sincer și esențial prin care uneori vorbim, chiar și atunci când credem că tăcem.

   Zguduit de neputință mă resimt în aceste ultime ceasuri ale anului. Ceva din vigoarea mea s-a anchilozat și gripa teribilă care mă apasă de mai bine de două săptămâni, dublată de o tuse imposibil de sâcâietoare, mi-a estompat mesajele prin care vă obișnuisem, ca să vorbesc timp de mai bine de patru ani de zile. Mă simt incoerent, mă simt greu și parcă nu mai am forța sugestivă prin care să vă povestesc visele, dorurile și speranțele mele.
 Ochii acelor oameni...

  Deși nu vreau ca să dramatizez în neputința ce mă apasă, parcă încep să-i înțeleg din ce în ce mai bine pe cei cărora Cenaclul Lumină Lină le-a cântat și le-a oferit clipe de speranță creștină, de evlavie mariologică și uneori chiar de demnitate națională. În pielea lor, a suferinzilor din această tristă Românie, trebuie ca să intri, pentru ca să-ți dai seama ce au însemnat clipele de concerte, pe care noi le-am susținut  timp de patru ani de zile. În inima și lacrimile acelor țărani sau orășeni, care se uitau la noi cu mirare, care se închinau la Icoană, care se ridicau în picioare la auzul cântecelor naționale, cu admirație, cu speranță și cu profunzime. Ei, marii anonimi ai acestui popor, în durerile lor, ne înțelegeau dăruirea și apreciau în mod sincer tot ceea ce făceam.

O analiză de folos

Oare ce mesaj ar fi potrivit ca să vă transmit acum la sfârșit de an? Ce temă de reflexie ar fi sugestivă pentru noi toți? Vă rog să mă credeți că mi-e atât de greu să scriu câte ceva. Depinde mult în ce stare sufletească vă aflați acum, așa că orice aș scrie poate fi dăunător sau progresiv pentru inima voastră.

Hai să luăm o mică temă, de exemplu comparația nedreaptă pe care am primit-o cu Cenaclul Flacăra și cu Adrian Păunescu. Mi-a venit chiar acum această idee, pentru că, de multe ori, reluând piese clasice ale patriotismului român și încercând să le recit într-un mod mai ușor de înțeles de popor, am fost etichetați ieftin că vrem să reînviem cenaclul de altădată. Ei bine, un astfel de lucru ne-a făcut rău, pentru că, deși, repet, reactualizam anumite piese sublime ale poporului român, cântate și în vechiul cenaclu, ideea noastră a fost aceea de a reînvia patriotismul unui popor care se comportă nedemn și fără perspectivă în fața mai tuturor popoarelor din lume. 

Cine suntem și ce vrem?

  Noi, cenacliștii, poate că, la rândul nostru, plecând urechea prea ușor la unele glasuri ieftine din popor, nu am înțeles totdeauna ce minunată chemare avem. Am fost judecat și eu și voi, dar mai ales eu, pentru că un preot este întotdeauna comparat cu sfinții, cu îngerii și chiar cu Dumnezeu.  Și cei care nu-mi cunoscuseră nașterea, copilăria, visele adolescenței, idealurile patriotice și frământările maturității, în loc să intre vreme de doar câteva clipe în ochii acelor oameni și să înlocuiască lacrimile lor cu propriile lacrimi, s-au grăbit, cinic și rudimentar, să mă considere un epigon al Cenaclului Flacăra, un nostalgic al ifoselor păunesciene și un apostat al clasei sacerdotale. Ce știau dânșii însă despre poporul român? Ce făceau ei, în schimb pentru biserica lui Hristos și pentru neam? Vorbe, vorbe, vorbe.... Și nici măcar nu cred că vreodată în viața lor au fost martorii direcți ai spectacolelor din vechiul Cenaclu Flacăra, care în anii 80 a fost o soluție de demnitate pentru un anumit segment de oameni. Deși, repet, niciodată nu am intenționat să recuperez sau să reînviez pagini de istorie care nu-mi aparțin, cu atât mai mult cele ale Cenaclului Flacăra. Am fost mereu eu însumi, au fost trăirile mele, sincere, curate, spontane, temperamentale și fără echivoc.

Nu sunt o țintă!

  Dacă e să mă spovedesc public, să știți că nu mi-e teamă să-mi recunosc limitele.  Slăbiciuni am avut mereu, dar cred că pentru dumneavoastră și pentru unii semeni, nu acesta vă este scopul principal al vieții, acela de a demitiza eforturile unui suflet de a face ceva pentru semeni săi.  Deci, ideea este că oricine ne judecă, sau caută să ne compare cu diferite alte cenacluri, și-a greșit ținta, luptându-se cu biete mori de vânt. Eu nu sunt o țintă, nu am atâta forță încât să rezist la justificările celor care nu au altceva de lucru. Nu sunt o personalitate uriașă sau un erou național, cu care să merite să-ți măsori bicepșii sprituali. Sunt un simplu preot misionar, care a făcut foarte puține lucruri în misiunea sa, și dacă a reușit câte ceva aceasta s-a întâmplat doar datorită prezenței lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Acest preot, care acum vă scrie, a considerat la un moment dat, că pe fondul unui pustiu de misiune, nu ar strica, ca în timpul ce i-a mai rămas liber în viață, renunțînd la propria odihnă și la alte posibile bucurii de viață, să alcătuiască un mic grup misionar-național cu care să meargă pe la casele românilor, prin obștile bisericești, prin sate sau orașe și să stea de vorbă cu aceștia. Să cânte despre Maica Domnului, despre Ștefan cel Mare, despre Mihai Viteazul, despre Horea, despre Avram Iancul și despre cum au trecut batalioane române Munții Carpați ca să elibereze dragul nostru Ardeal de sub jugul maghiar. 

   Zis și făcut. Cu o mână de oameni inimoși, am  pornit la treabă. Ne-am dus pe unde ni s-au deschis uși și nu am stat niciodată degeaba. Unii ne-au însoțit o vreme, alții la doar câteva concerte și uite așa, cu eforturi, cu jertfe financiare, cu implicații morale deosebite, am tras mereu după mine o mână de oameni  simplii, talentați și inimoși. A fost jertfa lor curată. A fost strigarea lor, a fost

iubirea lor și bucuria de a merge direct în inima oamenilor.  Nu o să spun nimic de dezamăgirile mele. Nu o să vorbesc de modul în care am rămas aproape singur în unele situații. Ar fi nedemn de condiția mea mărturisitoare și de eforturile acestor colegi. Am să vorbesc doar de geniul absolut fericit al acestor copii, care atâta vreme cât au fost în Cenaclul Lumină Lină, au pus suflet, au pus talent și dragoste de neam.

Și a trecut și 2013

Anii au trecut. Cenaclul a avut în 2013 cel mai bogat an. Pe acest blog am rezervat pagini întregi pentru activitățile noastre, și fără a ne lăuda, am încercat să oferim o posibilă paradigmă de misionarism, pentru ca și alții să încerce să facă ceea ce am făcut noi și bineînțeles să ne depășească. Pe pagina de FACEBOOK, unde am postat informații mai prompte, dacă se poate spune așa, vreau să mărturisesc că nu am simțit aceeași dragoste pentru cenaclu, mai ales că acele LIKE-URI păreau de multe ori doar de circumstanță. Acolo s-au scris și comentarii, multe făcute în mod superficial, fără a ne înțelege chemarea, altele sub acoperirea unor nume false au fost inserate de oameni invidioși, foarte multe chiar din pură complezență. Adevărata prețuire au avut-o tot cititorii blogului, care s-au mai străduit și să-mi scrie texte mai consistene pe email, pe care evident că le-am apreciat, indiferent de mesajul lor.

   Cum sunt la sfârșitul anului 2013? Ei bine, parcă aș fi un corăbier care navighează puțin în derivă. Nu o să vă vorbesc nimic de viitor, dacă va mai exista el. Pur și simplu nu o pot face. Mi-e dor de lucruri mai simple, de liniște, de pace sufletească, de o vorbă caldă, de poemele pe care nu le-am mai scris de mult cu ardoare și care încep să mi se perinde prin gânduri. Mi-e dor de rugăciune, de Maica Domnului, de Apusenii care îmi odihneau ființa. Mi-e dor de un timp în care să mă trezesc dimineața și să privesc spre turle de biserică, spre piscuri de zăpadă, să mă rog în fața Icoanei și să scriu poezii, sau orice alte cuvinte de folos. De aceea închei anul fără a vă spune ce voi face. Probabil că la această oră totul, depinde doar de voința Maicii Domnului. Ei îi aparține  viitorul nostru.

Să iubim neamul!

   Până atunci, să fiți siguri că iubesc la nebunie poporul român și mă simt un umil practicant al ortodoxiei. O fac fără a trâmbița, o fac atâta cât pot și întotdeauna sincer. Vă rog însă să îmi iertați celelalte slăbiciuni și dacă cumva nu v-am fost îndeajuns de folos. Lumina lină arde mereu. În inimi, în speranță, în iubire și în rugăciune. Să ne rugăm mereu unii pentru alții.

La mulți ani!

Părintele Cătălin Dumitrean.

AICI PUTEȚI VEDEA CONCERTUL DIN 20 DECEMBRIE, SIBIU, PIAȚA MARE:
http://www.youtube.com/watch?v=msHiz22ul9k

APRINDEȚI LINE LUMINI! ȘI NU UITAȚI NICIODATĂ CE AM APRINS NOI!

Un cuvânt din inima mea... La mulți ani și iubire... Iertați... E noaptea cea mai lungă... blândă...Sunt și eu la iesle... Cu voi. Aprind o lumină lină. Și Pruncul mă vede... Zâmbește. Vin și magii... Păstorii... Smerenia... Îmi doresc să Fiu ca ei... 

  Afară, la geam, copiii colindă... 

Cenaclul a fost și el un colind... A fost... Acum cântă îngerii... Și amintirile... 

E noaptea de Crăciun... Am ajuns din nou în cea mai blândă noapte... Nu știu ce a fost, și ce va mai fi.... Colind... Mi-e plină inima de voi... Vă cunosc și nu vă cunosc... Dar, vă doresc pace pe inimi.... Hristos se naște! Nu uitați să îi  iertați pe toți... Vă rog frumos! Lumina lină există doar acolo unde nu piere speranța... În Hristos și în inima Preacuratei....

LA MULȚI ANI!

PĂRINTELE CĂTĂLIN

CENACLUL LA FINAl DE DRUM PE 2013 (219) A.S.T.R.A. SIBIU!

Sfârșit de an și punct terminus pentru Cenaclul Lumină Lină. Capăt de linie la sfârșitul unui sezon lung și plin de evenimente. Și am sfârșit prin colinde, cântece de iarnă și  bucurie la Biblioteca A.S.T.R.A din Sibiu. 

Cu participarea și implicarea Grupului MOTTO din Mediaș, a Părintelui Mihai împreună cu credincioșii săi, a corului Bisericii Sfântul Ioan Iacob din Sibiu și a copiilor de la aceeași biserică, care au colindat, au spus poezii și s-au întâlnit cu Moș Crăciun. 

A fost frumos. O seară curată. Cu câteva sute de oameni prezenți și cu idealul de a alcătui cu toții o frumoasă familie creștină.

Grupul MOTTO a cântat în nota sa caracteristică, cântece de iarnă, frumos armonizate și cu pasiune pregătite. Copiii au fost sinceri, veseli, emoționați că trebuie să-și desfășoare programul chiar lângă Moș Crăciun. Au pus inimă și dăruire. S-au

pregătit  bine și au binemeritat darurile primite. La care mai adăugăm apalauzele unui public generos. A recitat minunat și Cassiana. Au fost la înălțime Romică și Alexandru. Ne-am făcut părtași recitalului credincioșilor de la cele două biserici și am trăit cu veselie și frumoasele urări maramureșene ale Părintelui Mihai. Să mai adăugăm faptul că doamna Doina Jalea, fost mare om de radio, a moderat în bună parte acest concert.

Nu au lipsit îndemnurile la patriotism. Am făcut din nou apel la trezirea poporului român, la dreptul de a nu mai amesteca limba română cu alte limbi străine, la iubire, la iertare, la răbdare și la bun simț.

Am primit sfaturi organizatorice, dar mai ales am cerut celor ce dau sfaturi să se ofere chiar ei înșiși chezași ai cuvintelor ce le slobozesc din minte și să ne ajute mai mult la desfășurarea unor astfel de concerte.

Acum colindul s-a încheiat. Cenacliștii se retrag la vetrele lor după 219 lupte cu inerția, cu amorțirea și cu nepăsarea. Nu știu neapărat dacă am învins. Poate că, puteam face și mai mult, dar știu sigur că Maica Domnului a fost mereu lângă noi și ne-a călăuzit pașii în puținul pe care l-am făcut. Acum punem punct unui sezon greu. Suntem obosiți, suntem câți suntem, suntem noi... Și sper ca Dumnezeu să ne ajute ca de acum înainte să facem doar voia Lui.

Noapte bună Cenaclul Lumină Lină. Odihnește-te și bucură-te că ai existat! Poate de mâine vei învia din nou...

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN

Citiți mai jos și materialul doamnei Monica Armenciu

CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA ŞEZĂTOAREA DE COLINDE A.S.T.R.A. SIBIU 22.12.2013

UN CONCERT SUBLIM!

Cu suflet curat, cu voci cristaline, întâmpină sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos cântând colinde autentice:”Am venit aici la voi, am venit aici la voi/Cum e datina la noi, cum e datina la noi,/Sculaţi gazde nu dormiţi, vremea e să vă treziţi/ Casa să vi-o măturaţi, flori de măr,/Masa să vi-o încărcaţi, flori de măr” bucurând oamenii care au venit să-i asculte şi să colinde împreună cu cenaclu şi cu grupul Motto de la Mediaş: 

“Afară ninge liniştit/ Şi-n casă arde focul/ Iar noi pe lângă mama stand/ De mult uitarăm jocul/ În casă patul e făcut,/ Dar cine să se culce?/ Când mama spunea de Iisus/ Cu glasul ei cel dulce”. Pentru noi cei care îi ascultăm, sunt inegalabili; prin ceea ce fac cu atâta dăruire, ne arată că arta e atât de clară, de limpede, uimindu-ne cu profunzimea ei, păstrează tradiţiile, într-un mod excepţional.

Părintele Cătălin alături de membrii cenaclului pe care îl conduce şi de grupul Motto, având deja o bogată  activitate interpretativă, parcă îngerii din cer au coboarât alături de ei, realizând împreună acest concert unic, cu trăiri înalte umplând de lumină sufletul publicului emoţionat în cel mai plăcut mod, colindând împreună:”Cerul şi pământul, cerul şi pământul/ În cântec răsună/ Îngeri şi oameni, îngeri şi oameni/ Cântă împreună” Aşa a fost! Am

vestit împreună:”Hristos se naşte/ Domnul coboară/Îngerii cântă, magi îl adoră/ Păstori aleargă ieslea înconjoară/ Mari minuni se întâmplară”. SUBLIM!

Părintele Cătălin Dumitrean, a reuşit să capteze adevărate valori în Cenaclul Lumină Lină, cu care incendiază pur şi simplu conştiinţele prin mesajele cântecelor patriotice

Ei trăiesc ceea ce cântă cu adevărat! De aceea vibrează tot sufletul de român prezent în sală.

Dar în seara aceasta ne-am bucurat doar de colinde. A fost minunat! Mulţumim tuturor:Cenaclului Lumină Lină, Grupului Motto, Corului de la Biserica Sf.Ioan Iacob de pe strada Dealului, Corului de la Biserica cu Hramul Tuturor Sfintilor, de pe Onceşti Vasile Aron, Grupului de copii şi celor care i-au pregătit.

Concertul a beneficiat de o sonorizare asigurată cu profesionalism.

Mii de mulţumiri celor care au sprijinit organizarea concertului prin solidaritate, oferind bucurie.

Monica Armenciu

PĂRINTELE CĂTĂLIN VĂ DOREȘTE MULȚI COLINDĂTORI LA UȘĂ!

Colinde la Biblioteca A.S.T.R.A... Colindători, public și nelipsitul Moș Crăciun...

Dar cine este el? Și răspunsul cel mai sigur ar fi acela că deși el vine din transcendent (n.n. legendele lumii îl aduc dintr-o țară necunoscută, rece, întunecată și plină de mister), însă în accepțiunea noastră românească, el nu reprezintă decât personificarea iubirii Tatălui. 

    Darurile, semn de dragoste împărtășită, oferite de Moș Crăciun, nu sunt  un semn de modernizare a tradițiilor, cum încearcă unii puritani ai ortodoxiei ca să suțină astăzi o astfel de teză  habotnică, ci dimpotrivă,ele reprezintă  o ducere aminte a faptului că dragostea presupune “gest” și  “altruism”. Iar punctual ei de plecare este întodeauna de la noi spre alțiii. Oricât de mult și-ar dori unii oameni ca să practice nevoința creștină, ei sunt mereu în eroare dacă sunt doar mereu în așteptarea faptelor bune ale aproapelui și nu se hotărăsc ca de la ei să înceapă această minunată lucrare. Fiecare trebuie mai întâi ca să înceapă să dăruiască.

De la noi pleacă iubirea. Noi suntem semănătorii dragostei. Nu aproapele nostru. El este doar pământul în care semănăm. De aceea omul plin de iubire este acela care a lăsat în semenul său gesturi de altruism, daruri, cuvinte frumoase, semne de răbdare și exerciții de milă. Acela este un om creștin ideal, un om care primește la rândul său foarte multe daruri. Este mereu căutat de cei din jurul său și nu are niciodată zăvorul pus pe ușă.  Ușa sa este o ușă a bucuriei și a milei. În casa sa, se găsește mereu un colt de pâine pentru orice musafir. În inima sa se găsește mereu o vorbă de încurajare pentru cel care îi cere cuvântul. Niciodată aspru, niciodată doar după “lege”, fie chiar și  a lui Dumnezeu, niciodată trist, omul iubirii împlinește cuvântul Apostolui care spune: „Dragostea este mereu binevoitoare, nu se laudă, nu se trufește, nu se semețește, nu caută ale sale...”

De Crăciun avem oglinda și măsura propriei dăruiri, În măsura în care casa și inima noastră ne va fi umplută de semeni, de colindători, de daruri, de urări, de felicitări, vom putea face o evaluare corectă a modului în care noi, în timpul anului ce a trecut, am trimis iubire aproapelui nostru. Pentru că, nu ajunge doar să crezi că iubești, trebuie să transmiți realmente această iubire. Așa cum a făcut-o și Iisus Hristos. Nu ne-a iubit doar din ceruri, a venit  pe pământ. A trăit ca noi, a suportat căderea noastră, a mâncat împreună cu noi, a zâmbit, a plâns și a murit pentru noi. Abia apoi s-a reîntors în casa iubirii Sale...

Și o să închei cu un cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel: “Colindați! Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conștiința misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă este o vocație a tuturor creștinilor.”