„Lumina Lină, în tinuturile de basm ale Saschizului”

   Precum păstorii mânându-și turmele mioarelor pe înălțimile dealurilor, rămase aceleași de veacuri,  tot așa mănunchiul de oameni ce alcătuiesc inimosul Cenaclul  Lumina Lină, de curând a poposit în comuna Saschiz, unde a susținut un spectacol  adresat inimii, în care cântecul patriotic, pricesnele, poezia gândurile înălțătoare nutrite la adresa dăinuirii noastre ca iubitori de Hristos, de neam și de țară, acel cântec „de aduceri aminte” s-a înălțat precum un balsam înmiresmat peste coamele dealurilor și a cetății umbrite de lăsarea înserării. Am avut parte de o lecție de istorie  într-o bineplăcută alcătuire de cântece patriotice de o trăire înălțătoare în care istoria Ardealului pătimirii noastre a fost încununată de izbândă, rămânând pe vecie leagănul  nostru de luptă și mândrie atâtor generații. Scump  Ardeal  reîntregit întru aceleași hotare de ”Românie dodoloață”rămas de aminte  strigătul copilului din Lancrăm devenit emblematic prin  actul istoric consfinți în urmă cu o  100 de ani,  la Alba Iulia - socotită pe bună dreptate  mecca noastră a românilor de pretutindeni. Atunci când, sute de mi de români porniți cum apele dinspre izvoare spre marea cea mare  a Albei Iulia,  în acea zi de 1 Decembrie 1918, hotărâți să înfăptuiască prin vot popular, năzuința  de veacuri a ceea ce avea să se numească România Mare. Nelu Ivan, aducând prin vers și cânt năzuința de veacuri a poporului român, cel înrădăcinat cu însuși pământul acestor binecuvântate locuri ”Eu mi-s ficior făcut în cânt și dintr-o țâta-am supt pământ/Și din cealaltă vale deal și-un piept de spart pentru Ardeal/Nici n-am cerșit nici n-am furat nici cine mi-a greșit n-a stat/N-am fost nici slugă nici stăpân doar taică-meu murea român” 

  Exemplu elocvent despre menirea noastră de a rămâne dintotdeauna cu tot ce este al nostru, părintele Cătălin Dumitrean,  dezvoltând ideea întoarcerii spre obârșii, oriunde ne-am afla și unde ne vor duce cărările vieții să nu uităm că aparținem unui popor ales, chiar dacă astăzi netrebniciile atâtor vânzători de țară ne fac să suferim văzând cât de ușor, și pe ce mâini nemuncite au ajuns bogățiile pământului, ducând în cele din urmă ca vlăstarele tinerimii să ia calea bejeniei  risipiți pe ce coclauri ale lumii, unde oricât am dori tot străini vom fi considerați ”o să fim niște caricaturi de englezi, de italieni, de francezi, de spanioli, oriunde vom merge, rătăciți, ne comportăm ca rudele sărace ale Europei” Uimiți de gestul părintelui sas Halmen, cel care ne-a invitat la final de concert în imensa și trista biserica Evanghelică sin Saschiz, să cântăm, aducând odă de preamărire răbdătorului nostru Domn Iisus Hristos, o declarație mai mare nu există. De asemenea părintele Doru Gheaja, dumnezeu să-l țină și să-i dea sănătate prezent la Saschiz, aducând argument de iubire acestor locuri, fapt cunoscut Saschizul a dat culturii, pe renumitul tenor Ioan Dacian cunoscutul Artist al Poporului, dar și prim solist și director al Teatrului Național de Operetă din București, instituție ce-i poartă în prezent numele. Amintind de părintele Dumitru Călugăru, coleg pe vremuri de protopopiat cu părintele Doru Gheaja, aducându-și aminte de o persoană dragă lui și anume, părintele Ioan Cătană, în prezent stabilit în America. Prin voce-ai hotărâtă, puternică, doinitoare, prin cugetu-i curat, fiindcă era Ziua  de Înălțare la cer  a Domnului Isus, totodată Ziua Eroilor, părintele Doru, a înălțat  Imn de pomenire pentru toți eroii români știuți și neștiuți, căzuți de-a lungul veacurilor pe toate fronturile de luptă pentru reîntregirea  și apărarea neamului românesc. Știind, în această zi de  proslăvire a fiecărui an, în  toate sfintele biserici și  monumentele dedicate jertfei de sânge atâtor eroi, au fost ținute slujbe,  parastase de pomenire, pentru cei care, noi astăzi ne avem hotarele neștirbite întru aceleași granițe, Transilvania –Ardealul pătimirii noastre, binecuvântata  Moldova și mândru Banat,  Țara Românească cu al ei întregitor domn Mihai Viteazu,, așteptând în acest rotund înfrățit cum este și firesc să reintre sora de sânge Basarabia – Moldova cea jertfitoare precum o lacrimă însetată aflată  dincolo de Prut,  ca unică și indestructibilă voință de frățietate întru aceleași nedespărțite hotare. ”Presărați pe-a lor morminte, ale laurilor foi/Spre a fi mai dulce somnul, fericiților eroi” urmat de cântecul pătimirii noastre ”Măi Ardeal, Ardeal, Ardeal. Știind, cotul acela al Mureșului de lângă localitatea Oarba, apa lui era roșul de sângele eroilor, luptătorilor, cântecul acesta devenind Imnul de rugăciune pentru cei care au plecat din lume, cu dorul Ardealului în suflet, ca pământ românesc. 

 Cei trei oameni se seamă: Ovidiu Șoaita -Primarul comunei  Saschiz, apoi Nicolae Șovrea – Primarul comunei Albești și u în ultimul rând, Felegean Mircea – Primarul comunei Vânători, cei care, alături de comunitatea saschizeană au dat frâu liber,  acel imbold de trăinicie și frumusețe însuflețind spectacolul prin vi și îndelungate aplauze, emoții nestăpânite de lacrimi, unei  zile dedicată frumosului,  dedicată sufletului setos de mândrie și redeșteptare  națională. De o trăire aparte a fost și va rămâne în sufletele noastre cântecul, oda de preamărire închinată Domnului Iisus Hristos , ”Pleacă Doamne urechea Ta, Doamne urechea ta/Și auzi-mă Doamne, auzi-mă, Pleacă doamne urechea Ta, și auzi-mă/ și auzi-mă Doamne auzii-mă,/A ,ea inimă greu încercată, greu încercată./ Nu o urgisi Doamne, nu o urgisi…” Un elocvent semn de prețuire venit din partea părintelui Johannes  Halmen, cel care  la terminarea acestui preaslăvit cântec, și-a arătat dorința de a continua această întâlnire spunând ”rămâne să închidem porțile cetății, a bisericii,  și să ridicăm imne de slavă prea bunului părinte ceresc, având un cor bisericesc care nu mai pleacă de aici”adăugând  acestui binecuvântat gând de iubire, un cânt scris în sec XIX-lea, cunoscut ca Imnul Transilvaniei, a binecuvântării, cântat de vreo 150 de ani, potrivit părintelui, poate fi socotit singurul imn  care nu se distanțează de alte neamuri, imn care are în tot-cuprinderea lui dorința de pace de preamărire și iubire de Hristos ”Transilvanie, plai de graiuri diferite în fel și ton/dar în rugăciuni unite, urcă limbile-mpărțite spre dumnezeiescul tron!” 

La final de întâlnire în sfânta biserică a fost ridicată spre cer rugăciunea de căpătâi întregii lumi Tatăl nostru, în cuprinderea rugăciunii cunoscute, în toate limbile pământului mântuire. L-am lăsat pe părintele Halmen în a lui biserică binecuvântată, văzut ca un străjer slujitor al neamurilor de etnie săsească, care au luat drumul Germaniei, sau unii își dorm somnul de veci în cimitirul satului,  dornică de rugăciune împărtășită într-o sfântă biserică pe a cărui altar a rămas mărturie trecerii noastre flacăra pâlpâindă luminii unei lumânări întru aduceri aminte și rugăciune îndreptată spre înaltul ceresc, luând drumul altei și altei întâlniri binecuvântate de Dumnezeu.

                                                                                     Vasile Luca