Sinaxar 27 februarie - Cuviosii Marturisitori Procopie si Taleleu
Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Cuviosii Marturisitori Procopie si Taleleu in fiecare an pe 27 februarie. Cuviosul Procopie, inca de tanar, intra in viata monahiceasca, renuntand la toate bunurile lumesti, deprinzandu-se cu o sumedenie de nevointe, curatindu-se pe sine. Mai apoi, incepe a mustra si dispretui pe paganii care batjocoreau randuiala intruparii lui Hristos si nu se inchinau cu cinste icoanei intruparii Mantuitorului. Acest sfant a reusit sa incredinteze adevarul credintei cele drepte nu doar prin intermediul cuvintelor, ci si prin patimirile sale. Pentru toate acestea Procopie devine mare marturisitor si savarseste multe minuni inainte de a se muta la Domnul. Talaleu se trage din Cilicia. Iar datorita faptului ca a avut o inclinatie pentru viata sihastreasca, merge la cetatea Galavan, unde la circa douazeci de stradii, acest cuvios gaseste un loc inalt, unde fu ridicat un altar inchinat idolilor. Acolo isi facu o casuta mica, petrecandu-si timpul cu ostenelile sihastresti, nevoindu-se cu posturi, cu privegheri si cu rele patimiri. Datorita acestui lucru, idolii si spiritele rele din altarul acela il inspaimantau. Totusi, Talaleu ii alunga usor, luand in deradere neputinta acestora. Dupa o perioada de timp, in cautare de osteneli mai mare, lasa in urma coliba sa si isi face o chilie mica, in care trupul sau nu incapea. Reusi sa intre doar cand sta cu fata lipita de geunchi. Se facu odata sa vina la el fericitul Teodoret, episcop al Cirului, care il intreaba dorind sa afle motivele din spatele petrecerii sale. Insa acesta raspunse ca, el, fiind supus la foarte multe pacate si cu frica de chinurile infricosatoare, afla ca aceasta modalitate de vietuire, ostenindu-si trupul, este calea de usurare a greutatilor care il vor astepta deoarece acelea sunt mai infrocosatoare nu doar cu marimea ci si cu lucrarea lor deoarece sunt fara de voie. Iar toate lucrurile care se petrec fara de voie sunt amarnice. Astfel, cu aceste mici dureri va reusi sa le indure pe cele asteptate. Auzind vorbele pe care Talaleu le rosti, il lauda foarte tare pentru istetimea mintii. Locuitorii din apropiere spuneau ca foarte multe minuni se savarseau la rugaciunea acestuia, oamenii si animalele se vindecau. Iar locuitorii de acolo care inainte fusesera pagani au cunoscut credinta cea dreapta, primind stralucirea luminii dumnezeiesti. Iar sfantul, alaturi de acestia au daramat altarul idolilor si au ridicat in locul acestuia o mareata si sfanta biserica in cinstea bunilor biruitori mucenici. Astfel, sihastreste se nevoieste fericitul Talaleu si se muta la Domnul.
Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Cuviosii Marturisitori Procopie si Taleleu in fiecare an pe 27 februarie. Cuviosul Procopie, inca de tanar, intra in viata monahiceasca, renuntand la toate bunurile lumesti, deprinzandu-se cu o sumedenie de nevointe, curatindu-se pe sine. Mai apoi, incepe a mustra si dispretui pe paganii care batjocoreau randuiala intruparii lui Hristos si nu se inchinau cu cinste icoanei intruparii Mantuitorului. Acest sfant a reusit sa incredinteze adevarul credintei cele drepte nu doar prin intermediul cuvintelor, ci si prin patimirile sale. Pentru toate acestea Procopie devine mare marturisitor si savarseste multe minuni inainte de a se muta la Domnul. Talaleu se trage din Cilicia. Iar datorita faptului ca a avut o inclinatie pentru viata sihastreasca, merge la cetatea Galavan, unde la circa douazeci de stradii, acest cuvios gaseste un loc inalt, unde fu ridicat un altar inchinat idolilor. Acolo isi facu o casuta mica, petrecandu-si timpul cu ostenelile sihastresti, nevoindu-se cu posturi, cu privegheri si cu rele patimiri. Datorita acestui lucru, idolii si spiritele rele din altarul acela il inspaimantau. Totusi, Talaleu ii alunga usor, luand in deradere neputinta acestora. Dupa o perioada de timp, in cautare de osteneli mai mare, lasa in urma coliba sa si isi face o chilie mica, in care trupul sau nu incapea. Reusi sa intre doar cand sta cu fata lipita de geunchi. Se facu odata sa vina la el fericitul Teodoret, episcop al Cirului, care il intreaba dorind sa afle motivele din spatele petrecerii sale. Insa acesta raspunse ca, el, fiind supus la foarte multe pacate si cu frica de chinurile infricosatoare, afla ca aceasta modalitate de vietuire, ostenindu-si trupul, este calea de usurare a greutatilor care il vor astepta deoarece acelea sunt mai infrocosatoare nu doar cu marimea ci si cu lucrarea lor deoarece sunt fara de voie. Iar toate lucrurile care se petrec fara de voie sunt amarnice. Astfel, cu aceste mici dureri va reusi sa le indure pe cele asteptate. Auzind vorbele pe care Talaleu le rosti, il lauda foarte tare pentru istetimea mintii. Locuitorii din apropiere spuneau ca foarte multe minuni se savarseau la rugaciunea acestuia, oamenii si animalele se vindecau. Iar locuitorii de acolo care inainte fusesera pagani au cunoscut credinta cea dreapta, primind stralucirea luminii dumnezeiesti. Iar sfantul, alaturi de acestia au daramat altarul idolilor si au ridicat in locul acestuia o mareata si sfanta biserica in cinstea bunilor biruitori mucenici. Astfel, sihastreste se nevoieste fericitul Talaleu si se muta la Domnul.
