Mergeam spre Luduș și parcă eram la primul drum cu Cenaclul Lumină Lină. Un sentiment vivace mă făcea să-mi răscolesc gândurile, emoțiile, amintirile... Îi vedeam aevea pe cei cu care am pornit la drum și alături de care am nădăjduit că putem face ceva adevărat pentru ortodoxie și neam. Am simțit pacea, bucuria dar și uneltirile celui rău , mereu parcă pus ca să-mi oprească lupta și să mă facă să cred că tot ceea ce construiesc nu înseamnă nimic. Și uite așa am început să rostesc rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu. Rugăciuni pentru oamenii extraordinari de lângă mine, caractere tari și frumoase. Și numele lor înseamnă: Doru Gheaja, Ioan Ivan, Alexandru Dănilă, Sorin Popa, Romică Harșanyi, Andrei Lazăr, Vlad Părău, Ștefan Ion, Luca Vasile, Andreea Tecar și Dominic Simionescu.
Dumnezeu parcă mi-a vorbit în drum spre Luduș. I-am auzit cuvintele în inimă și mi-a zis așa: Privește la partea cea bună a lucrurilor, pentru că tot ceea ce se face nu e în zadar!...
Bucuria reîntâlnirii cu dragii mei colegi a fost una specială. Parcă îi revedeam după o sută de ani de absență. Erau tot iei așa cum i-am cunoscut pe drumurile frumoase ale ultimilor ani. Nu mi-am putut arăta public chiar toată fericirea reîntâlnirii pentru că mă simțeam ușor stingherit de starea mea de spirit, dar faptul că erau aproape toți acolo a fost ceva extraordinar. Nelu Ivan și Marius la nai au schimbat în bine fața concertului cu un recital superb. La fel cum o făcuseră și cu o zi mai înainte la Icoană... Totul părea încercuit de vrajă. Și publicul suspina a dor de iubire... Părintele Doru părea venit direct din istorie. Calm, hotărât, luminos a scos din ființa sa divină două vechi romanțe eminesciene... Și bine a făcut... Lumea se încălzea cu har, în ciuda faptului că vitregiile iernii atingeau nevăzut și sala Casei de Cultură. Dar cu îi păsa de frig sau de timpul care se scurgea. Oamenii aveau fețele fericite, Și organizatorii au avut bun imbold când au simțit nevoia de a potoli ”setea de Eminescu” cu valurile Cenaclului Lumină Lină...
S-a cântat ”Dor de Eminescu” și parcă tot neamul românesc era acolo cu noi. Strămoșii, eroii și sfinții. Și din nou priveam spre fețele spectatorilor, și încă o dată am înțeles de ce este necesar ca acest cenaclu să existe. Pentru ei. pentru oamenii simplii ai acestui popor. oameni care nu și-ar permite să ne asculte plătind zeci de lei pe un bilet la un concert privat sau în alte condiții. Pentru că ei, nu-i așa că seamănă mult, sunt părinții noștri, care se bucură că 10 sau 12 oameni, ”care cântă frumos”, vin la dânșii ca să îi facă fericiți... Ei sunt ”mama”, poate ”tata”, poate unchiul și mătușa, sau chiar nepoții... Ei, beneficiarii acestor simple și uluitor de frumoase concerte... Și de aceea Dumnezeu ne ține sănătoși și are grijă de ”dragii” noștri de acasă...
Am plecat din Luduș cu două lacrimi drept pavăză... Semn că mi-a fost bine și mi-am văzut familia Cenaclului Lumină Lină din nou împreună... Și le mulțumesc profund pentru aceasta tuturor... Doamne ocrotește-i pe români!
Părintele Cătălin
