Ce frumos este să fim din nou împreună. Cu Părintele Doru
Gheaja, cu Nelu Ivan ”inima cenaclului” – cum l-a numit pe scenă părintele
Doru, cu dragul Romică, cu Andrei Lazăr și Sorin Popa, cu Părintele Alexandru,
cu Andreea și evident cu Ștefan, parcă totul a fost o sărbătoare a
revederii. Înghețați de cele câteva zile
ale nevederii, ninși la propriu de o iarnă care pare ruptă din basme, colegii
din grupul cenaclului au spart gheața și și-au refăcut elanul
misionar. A fost mai degrabă- așa cum zic fotbaliștii- un meci de deschidere și
de cantonament. De aceea cu toții am fost veseli, liniștiți și frumoși.
La Ațel lumea a venit mai greu spre cămin, dar putem spune
că ne-am simțit bine, pentru că dragostea Părintelui Inocențiu, preot harnic și
plin de energie duhovnicească, ne-a făcut să ne dăruim cât am putut pe scena
Căminului Cultural. Deschiderea au avut-o tinerii satului și au fost plăcuți,
ba chiar minunați. Mai apoi, Nelu Ivan ne-a făcut surpriza interpretării unui
cântec național de excepție POPORUL ROMÂN; OPERE COMPLETE- pe versurile marelui
Adrian Păunescu. Și totul a curs simplu și curat. Spectacolul a început să
”prindă turație”, iar surpriza cea mare a fost revenirea lui Ovidiu Contiș cu o
piesă plăcută publicului: AM GĂSIT O FLOARE RUPTĂ. Să nu-l uităm pe Romică, care
în ținuta sa populară extraordinar de frumoasă-între noi fie vorba, Romică are
mereu gusturi bune în ceea ce privește hainele românești, pe lângă calitatea sufletească de OM adevărat- și care a interpretat
duios JOS SUB CRUCEA RĂSTURNATĂ. Și nu în
ultimul rând, să scriem și depspre Sorin Popa, care a retrezit românilor demnitatea, fie și numai
prin mesajul îndrăzneț: CU CĂCIULILE PE FRUNTE/STĂM DE VEACURI CA UN MUNTE/...
Cei care au câștigat cel mai mult la Ațel au fost chiar
cenacliștii. S-au revăzut, și-au făcut planuri de viitor, și-au zâmbit, au
prins puteri și acum citind acest articol se gândesc la viața lor frumoasă.
Când nu sunt împreună viața trece cu ale ei probleme, cu bune , cu greutăți, cu munca de fiecare zi, cu doruri, dar
vorba cântecului ”tot mai frumoasă era așa cum era”, adică tot ceea ce lăsăm în urmă sunt
amintirile unui timp memorabil, de fapt este vorba de viața noastră blândă,,
misionară, artistică și chiar veșnică. Știu că tot ceea ce facem are un
rost. Iar iubirea este sufletul acestui cenaclu. De aceea totul are continuitate.
Și povestea continuă...
Și povestea continuă...
