La Slimnic a fost unul din frumoasele concerte ale
cenaclului și aș vrea să-mi argumentez această afirmație pe lacrimile și
aprecierile celor aproape 300 de oameni care au umplut până la refuz biserica
satului. Rețin și acum în minte, cum am încercat la sfârșitul concertului ca să
ies afară din biserică, în timp ce oamenii stăteau cuminți ca să se închine la
Icoană și zeci de bunicuțe încă mai plângeau. Se ridicau de pe scaune, se uitau
uimite spre noi și apoi ne întindeau mâinile ca să ne mulțumească. Cu cei mai
mulți dintre săteni ne-am îmbrățișat. Iar unul dintre consilierii bisericii
mi-a spus: ”Nici nu am putut să cânt, așa cum ne-ați îndemnat, pentru că am
plâns tot timpul. Pentru neam și pentru ceea ce ne-ați oferit. Vă mulțumim!
Grupul psaltic al studenților teologi a fost o pată de
culoare cu totul deosebită în acest peisaj. Nu este priam experiență de acest
gen al Cenaclului Lumină Lină, ca să aducem și muzica bizantină în ambianța
concertelor noastre, dar o fost o frumoasă reușită. Și Sfânta Liturghie a suna
t altfel, parcă se făcea în cer. Iar colegii din grup s-au străduit să intre cu
glasul lor curat și în calupul cântecelor patriotice, ceea ce a dat măreție
interpretării noastre.
Mai vreau să remarc un fapt deosebit de sensibil, felul în
care priceasna ”De-aș ajunge cea mai mare slavă pământească” a ajuns să fie o
adevărată predică în inima oamenilor. Iar felul blând al interpretării lui Nelu
Ivan oferă consistență și credibilitate celor spuse. La fel și Andreea a fost
la înălțime. O mică comoară pe care o avem chiar în ”casa noastră”, cu o
exprimare deosebită la cântecul ”Un singur dor mai am și eu”.
În rest, cronica nu are nevoie de prea multe cuvinte. Un
concert mai mult decât reușit,nu foarte lung, dar suficient pentru ca mesajul
nostru misionar să fie înțeles. Și e așa de bine...
