duminică, 22 februarie 2015

LA FĂGĂRAȘ A FOST ZIUA ÎNVIERII!


Drumul de la Sibiu la Făgăraș, poate fi numit un drum al dorului. Depinde însă în ce condiție umană îl străbați.. În aceea de simplu cetățean al unei țări îmburghezite de modernități păcătoase, sau în condiția pelerinului care la fiecare metru pătrat îl binecuvintează pe Dumnezeu. Ei bine, așa a pornit de dimineață microbuzul cu Cenaclul Lumină Lină, ducând pe perimetrul celor aproape 80 de kilometrii dulcea iubire de Biserică și neam. La dreapta stăteau munții, încă pictați cu zăpadă ancestrală, iar la dreapta câmpul rostuit de palmele truditoare ale țăranilor români.

În microbuz tăcere, vorbe șoptite și lecturarea primului număr al ziarului Cenaclul Lumină Lină, număr apărut cu osteneala fiecărui membru al acestui grup misionar, dar mai ales datorită îngăduinței curate a bunului Dumnezeu. La volanul microbuzului Adrian, iar în față o țintă unică și limpezită de o grea istorie: Făgărașul...
Așa au început să curgă și cuvintele poetului, inspirație a drumului sau a Duhului, care suflă și MĂRTURISEȘTE:

De ți-ai pierdut  vreo clipă demnitatea,
Țăran de-ai fi sau om de la oraș,
Cu cerul regăsește-ți unitatea,
Trecând puțin prin blândul Făgăraș.

De lăcrimezi, căci nu mai ai repere,
Ca miorița plânsă pe imaș,
Hai să cunoști cuvânt de înviere,
În caldul și lucidul Făgăraș.

Și când în țară va porni delirul,
Când cei din urmă va fugi ca laș,
Să nu gândești că aici este pustiul,
Vei mai găsi români, la Făgăraș.

Și acest ținut înseamnă  loc idilic,
Un testament ce curge în urmaș,
Prin care Dumnezeu coboară zilnic,
Căci are un dor, pe nume Făgăraș.

Așa vorbea monahul lângă munte,
Arsenie, punându-se chezaș,
Să facem cruci, și către rai o punte,
La margine de drum, ca-n Făgăraș.

Iar astăzi când e țara grav bolnavă,
Și infractorii au făcut-o gaj,
S-o curățăm de hoți și de otravă,
Cu rugăciuni, din sfântul Făgăraș.

Să spunem că românul nu va piere,
Iar demnitatea are un  sălaș,
Și-n clopot ce rostește-a  înviere,
Treziți-vă români, la Făgăraș!


LUMEA AFARĂ DIN BISERICĂ
Liturghia de dimineață și pricesnele cântate la sfârșitul desfășurării ei, au fost punctul de plecare al unui mare concert. Sute și sute de oameni au venit încă de dimineață și au parafrazat cu lacrimile și entuziasmul lor coregrafia de suflet al concertului făgărășan. Au fost credincioși de toate categoriile, se vede că frumos crescuți în focul pravilelor duhovnicești ale poporului român, dar mai ales bine îndrumați de Părintele Lungoci Ioan... Cu plecăciune să spunem aici faptul că părintele a fost o gazdă desăvârșită, un om de mare simțire românească, un adevărat preot...

La ora 17 a început un concert absolut memorabil. Români adevărați, făgărășenii au știut să valorifice pe deplin emoția cântecelor cenaclului, cântând absolut magnific pe parcursul a două ore, cele mai frumoase piese ale noastre. Nu vă puteți închipui cum sute de români s-au înghesuit într-o superbă biserică, și alte sute și sute au stat afară încercând să surprindă frânturi din ceea ce se petrecea în concert. Așa ceva se vede și se aude foarte rar. În sine, oamenii au fost divini. S-au manifestat într-un mod unic. Au fost sensibili peste măsură la cântecele patriotice și au chemat parcă pe sfinți să coboare aici pe pământ și să simtă cum vibrează secția terestră a paradisului...

La ora când scriu aceste rânduri, chiar din biserică, în Făgăraș, sute de oameni sunt încă aici, iar colegii noștri încă cântă... Pentru Maica Domnului... Pentru România... Pentru Rai...