CUM SĂ NE RUȘINĂM DE HRISTOS!- APEL CĂTRE ”ASCUNȘI”...

  Sincer, până acum m-am ferit ca să gândesc negativ față de o situație mai mult decât ciudată, aceea a comportamentului unor oameni pe care îi consideram PRO-BISERICĂ. Ciudățenia constă,  mai ales în faptul că în aceste vremuri grele, când toți părinții duhovnicești cu viziuni profetice și responsabile au cerut credincioșilor să fie gata de ”mărturisire”, adică să nu se rușineze de Hristos, unii, și mi-e greu să mă gândesc la numele lor, se rușinează de HRISTOS!!! LA PREGĂTIREA REFERENDUMULUI PRO-FAMILIE, deci tocmai dânșii, din păcate, au o atitudine ascunsă, rezervată și stranie.  Adică, văzând că lumea e ”împărțită”, că pot pierde ”voturi” și validări, sau că pur și simplu ei vor să ”curețe” România de hoți, sau că lucrurile, după opinia lor, repet nu și a părinților duhovnicești, sunt ”interpretabile, sunt încă ”nedefinite”, domnii și doamnele aceștia până mai ieri ”pro-biserică”, acum se rușinează de Hristos, făcându-se efectiv că plouă acum la vreme grea... 

Ce să zic. Eu mă așteptam la așa ceva. Ani de zile v-am mai spus că am fost mâhnit de fățărnicia oamenilor politici care făceau ”avansuri” de iubire Bisericii. Așezați pe la ”liturghii” și ”agape mânăstirești” în rândul întâi, obedienți față de ”cultura Bisericii”, mieroși până la a-și face fotografii electorale cu sacerdoțiul, pătând cu a lor duplicitate imaginea unei sacralități curate, acești oameni s-au trezit tocmai acum, în preajma ”referendumului” că trebuie să fie ”atenți”, că trebuie ”să stea în băncuța lor”, că trebuie să evite pe ”facebook” pozele cu sfinți, cu crucea sau cu familia... Și nu vă spun ce postează pentru că nu-mi place să mă uit în bi-polaritatea lor... Socoteala lor e în aceste zile egoistă, ascunsă după ”interese mai mari” și simplă: ori”eu”, ori ”Biserica”; și acum învinge ”eul” destul de duplicitar al ființei lor.

   În aceste zile, din păcate, am văzut cine iubește cu adevărat Biserica. Pentru că, toată lumea cuminte a dreptei credințe, conștientă că de fapt nu se joacă la referendum soarta unui anumit”politician”(ce ticăloșie diavolească și acest aburism), fie el rău, hoț, sau ticălos, ci însăși soarta Bisericii, se alătură luptei pentru o Românie creștină!. Că nu va câștiga nimeni ”voturi” acceptând Referendumul. Și, dacă Biserica pierde( Doamne ferește) această luptă, consecințele negative( imagine, credibilitate, popularitate etc) vor fi incalculabile. Homosexualii și masonii vor prinde și mai mult tupeu. Vor da legi dure, strâmbe și imorale. Iar cine ignoră acest lucru, nu este un irațional, ci un iresponsabil, adică pur și simplu ”acela” nu-și iubește Biserica.

  Adorm și mă trezesc cu Biserica mea ortodoxă în suflet. Mă frământ de dragul ei pentru că o iubesc. Este biserica nașterii, a botezului, a supraviețuirii și a veșniciei mele. Și aceasta o spun nu pentru că sunt preot. Preot am devenit ”în ea” pentru că am vrut să o slujesc mai bine. Pur și simplu nu există un lucru mai frumos decât să-mi slujesc propria ortodoxie. Știu că la acest referendum ”Ea” are dreptate”. Știu că ”harul” nu a plecat din Biserică și din marii noștri duhovnici care ne-au cerut să apărăm tabla de valori morale. Mă mir, că oameni deștepți,  of dacă ar fi onești, nu-și dau seama că această Biserică nu este doar ”cununa” lor electorală, ci este familia lor. Mă mir că sunt atât de ”mici” la vreme grea. Și Dumnezeu îi vede și nu o să-i ajute exact acolo unde vor dori dânșii mai mult.

Într-o zi, dar prea târziu atunci, toți cei care acum se ascund după subterfugii politice , zicând că nu fac propagandă la referendum ca să nu se compromită: Ei bine într-o zi toți acești oameni vor avea o mare nenorocire. Își vor pierde moral copiii, își vor pierde liniștea în familie, își vor pierde privilegiile și vor găsi o Românie murdară. Ce paradox ciudat, ei, tocmai ei, cei care au vrut să scape de ”hoți” de fapt vor pregăti poligonul pentru alte hoții. Mai mari, mai multe și definitive... Timpul va dovedi aceasta. Ei, ce care s-au rușinat de Hristos se vor căi cu amar pentru puținătatea dragostei lor. Nu îi judec, dar le atrag părintește atenția, că atunci când faci voia diavolului, nu lustruiești România de rău, ci o dai răului, cu consecințe ireparabile pentru viitorul copiilor lor. Dacă cumva mai au copii...

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN

DECLARAȚIA MEA! 
Eu, preotul Cătălin Dumitrean, de 22 de ani truditor pe ogorul lui Hristos, declar:

Prefer să fiu sărac , dar nu cu HOMSEXUALI lângă mine!

Prefer să nu am pașaport, așa că până 1989, dar să mă simt liber de imoralități în țara mea!

Prefer să fim un popor fără MARKETURI, BENZINĂRII ȘI INTERENET dar să nu plătim ca neam opulența, distracțiile, destrăbălările  la Judecata cea de Apoi!
Prefer să mânânc o pâine neagră dar să nu închin grâul țării conerțului european masonic.

Prefer, să văd o Românie creștină, dar să nu văd țara mea așa cum este cea de acum!
Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!

Sf. Mari Mc. Eustatie și soția sa, Teopista cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Eustatie și soția sa Teopista, cu cei doi fii: Agapie și Teopist. Mare Mucenicul Eustatie Placida a fost unul dintre cei mai buni generali ai împăratului Traian (98-117). Își dovedise abilitățile în luptă din timpul lui Tit, în anul 70, când a înconjurat și dărâmat Ierusalimul. În timp ce se afla la vânătoare a văzut între coarnele unui cerb pe care îl urmărea chipul crucii și al Mântuitorului Iisus Hristos Răstignit. Apoi, Dumnezeu a grăit către el, precum spre Saul în drum spre Damasc, iar peste câteva zile generalul Placida primea Sfântul Botez împreună cu Teopista, soția lui, și cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist. După primirea botezului, Eustatie, dorind să mulțumească lui Dumnezeu, s-a întors în locul din pădure unde a avut loc teofania. Aici, Dumnezeu l-a îndemnat să își arate credința sa și să nu se teamă de încercările ce vor urma să vină asupra sa, căci El îl va păzi. Nu după mult timp, necazurile au început să apară, căci toți slujitorii și toate animalele lui Eustatie au început să se îmbolnăvească și să moară. Luându-și familia, a plecat din oraș și s-a urcat într-o corabie pentru a merge în Egipt. Pe drum își pierde soția și pe cei doi copii ai săi, Dumnezeu încercând credința și răbdarea sa prin grele încercări. Frumoasa sa soție îi este luată cu forța de către corăbier, care o dorea ca și slujnică a sa, iar copiii îi sunt furați de către animalele sălbatice în timp ce încerca să îi treacă un râu. Rămas singur, Sfântul Mare Mucenic Eustatie ajunge în satul Vadisie, unde la început a lucrat pentru o bucată de pâine, iar după ce a câștigat încrederea sătenilor a fost pus paznic al pământurilor satului. Dorind să aline suferința Sfântului Eustatie, Dumnezeu călăuzește pe cei doi trimiși ai împăratului Traian chiar în satul Vasidie și, găsindu-l, îl înștiințează de dorința împăratului de a-l repune în funcția de general. Ajuns general, Sfântul Eustatie avea printre ofițerii săi doi tineri pe care îi îndrăgea în mod deosebit, aceștia fiind, fără ca el să știe, chiar fiii săi. Fuseseră salvați din ghearele animalelor sălbatice de păstorii care se aflau în zonă. Dumnezeu o descoperă pe mama lor în timpul unui război, în locul unde ei își amplasaseră cortul. Ea nu fusese reținută de corăbier, căci acesta murise la scurt timp. După moartea împăratului Traian a venit la domnie Adrian (117-138), acest împărat obligând pe Sfântul Mucenic Eustatie să jertfească idolilor. Refuzând acest lucru, Sfântul Eustatie a mărturisit credința în Mântuitorul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică împreună cu soția și fiii săi.

Sf. Mc. Trofim, Savatie și Dorimedont

Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont (+278) – Acești sfinți au trăit în timpul împăratului Probus (276-282), care a fost un persecutor al creștinilor. Când păgânii îl serbau pe zeul Apolo, creștinii Trofim și Savatie au refuzat să-i cinstească cu păgânii. Savatie a fost dus în fața guvernatorului la Antiohia și a fost bătut crunt, apoi a fost aruncat în temniță și așa și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Trofim și Dorimedont au fost decapitați.

Rugăciunea în gândirea Sfinţilor Părinţi

Sfinţii Părinţi spun că Dumnezeu se arată numai celor ce se roagă Lui, potrivit rugăciunii atottainice şi negrăite a Fiului către Tatăl (a se vedea capitolul XVII, de la Ioan). Rugăciunea, în gândirea Sfinţilor Părinţi, este vorbirea minţii cu Dumnezeu, hrană şi curăţire a minţii, zid sigur, portar al virtuţilor, omorâre a patimilor, întărire a sufletului, vedere a celor nevăzute, încredinţare a celor dorite, ipostas al celor nădăjduite, îndemn la virtuţi, vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie, rodul bucuriei şi al mulţumirii, alungarea întristării şi a descurajării, legătura gândurilor şi înţelegerea supremă a minţii, urcuşul minţii spre Dumnezeu şi lepădarea de toate pentru dobândirea a toate. Ea este cunoştinţă a lui Dumnezeu, pecetea şi bucuria lui Hristos, arvuna Duhului Sfânt, mişcare îngerească şi puterea celor netrupeşti, propovăduirea apostolilor, lucrarea credinţei şi încredinţarea inimii, nădejde de mântuire, securea care taie deznădejdea, dovedirea nădejdii, semn de curăţie şi simbol al sfinţeniei, baia curăţiei şi arătarea botezului, veselia sufletului şi semn al împăcării, raza soarelui minţii şi luceafăr al inimii, întărirea creştinismului, lucru al pustnicilor şi petrecerea sihaştrilor, arătarea împăcării cu Dumnezeu şi unirea omului cu Dumnezeu, puterea susţinătoare a lumii, maica lacrimilor şi totodată fiica lor, punte împotriva ispitelor, peretele din mijloc împotriva necazurilor, zdrobirea războaielor, veselia viitoare, izvorul virtuţilor, pricinuitoarea darurilor, propăşirea nevăzută, descoperirea celor viitoare, judecata şi scaunul de judecată a lui Hristos, înainte de scaunul judecăţii viitoare. Rugăciunea constă în a-ţi împreuna cugetul cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor şi cu suspine nevăzute şi cu o dispoziţie nepătimaşă câştigată prin deprindere şi care răpeşte mintea prin dragoste desăvârşită spre înălţimea spirituală. Rugăciunea neîntreruptă constă în a avea mintea alipită de Dumnezeu, în a depinde şi a te încrede pururea în El. Când ai ajuns în vremea rugăciunii să nu-ţi mai tulbure mintea nimic din cele ale lumii, să ştii că te afli în hotarele nepătimirii, deoarece starea cea mai înaltă a rugăciunii este aceea în care mintea a ajuns în afară de trup şi de lume şi a devenit cu totul imaterială şi fără formă. Căci, cel ce se roagă nu trebuie să se oprească din urcuşul său, pentru că numai aşa mintea va putea urma Celui ce a străbătut cerurile pentru noi, lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată este aceea care nu se isprăveşte din suflet niciodată. Ea nu se arată privitorilor în întinderea mâinilor sau în înfăţişarea trupului şi în sunetul limbii, ci se face cunoscută celor ce ştiu să înţeleagă, în meditaţia cugetării, în lucrarea minţii şi în pomenirea lui Dumnezeu cu umilinţă stăruitoare. Taina rugăciunii nu se săvârşeşte în vreme şi în loc hotărât, ci ea înseamnă mişcarea necontenită a minţii în jurul lui Dumnezeu, fapta ei stă în învârtirea sufletului în jurul lucrurilor dumnezeieşti, iar sfârşitul ei este lipirea cugetării de Dumnezeu şi înălţarea la un singur duh cu El. Sfântul Ioan Carpatinul spune că precum unirea cu focul face fierul cu neputinţă de pipăit, aşa rugăciunile dese fac mintea mai puternică în războiul împotriva vrăjmaşilor care se silesc cu toată puterea să ne insufle o anumită neplăcere pentru stăruirea în rugăciune, ştiind-o pe aceasta minţii apărătoare, iar lor vătămătoare. Din rugăciunea curată izvorăsc virtuţi ca: înţelegerea, blândeţea, dragostea, înfrânarea, ajutorul, care vin numai de la Dumnezeu, deodată cu mângâierea, iar frumuseţea dobândirii acestora stă în aceea că mintea are pururea o dorinţă nesăturată după întâlnirea cu Dumnezeu.

Sf. Mc. Sofia și fiicele sale: Pistis, Agapis și Elpis;

Sfânta Muceniță Sofia a trăit în timpul împăratului Adrian (117-138) și fiind căsătorită a născut trei fiice, cărora le-a pus numele după cele trei virtuți creștine: Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapis (Dragostea). Sfânta Sofia rămânând văduvă după nașterea celor trei fete, le-a crescut pe acestea în credința creștină. Domnitorul Antioh, auzind de înțelepciunea și frumusețea celor trei fete și convingându-se că sunt creștine, l-a înștiințat pe împăratul Adrian, care în scurt timp a trimis slujitorii pentru a le aduce pe cele trei fete la palat. Împreună cu ele a venit și mama lor, care le-a întărit în credință sfătuindu-le și învățându-le. Împăratul dorind să le facă să jertfească zeiței Artemida, cele trei fete au refuzat cu desăvârșire, mărturisind credința în Domnul nostru Iisus Hristos, singurul și adevăratul Dumnezeu. Atunci ele au fost supuse supliciilor, suferind moarte martirică și îmbrățișând cununa muceniciei. Mama lor le-a luat trupurile și le-a îngropat, ea însăși trecând la Domnul în timp ce se afla la mormintele fetelor sale.

ADMIRAȚIE ȘI SUBLIM. JERTFA CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!

Ei sunt cei frumoși! Frumoși, invidiați, doriți în concerte și din ce în ce mai aproape de o veșnică prietenie. pe trecutul lor scrie, concerte, concerte și iar concerte. pe viitorul lor, ca pe o carte poștală nouă semnează cu dărnicie Dumnezeu. Concerte, concerte, concerte...

Împreună prin zăpadă... Cine să-i oprească?

Împreună prim arșița verii... Cine să-i răcorească?

Îi cauți pe la Sibiu și auzi că ei sunt tocami pe la Ploiești, Cioceni sau Maramureș...

Le ceri să cânte mai puțin, tocmai atunci se dezlănțuie și nu se mai opresc... 

Le ceri să fie entuziaști și atunci sunt plini de frumos și melancolie.

Mă întreb, vă întreb, vă cer să-mi spuneți ca pe o imensă favoare, oare cine i-a așezat împreună? De unde a venit însuși marele Doru Gheaja, părintele de suflet al unui neam întreg ca să fie alături de dânșii? De unde a apărut ”inima” lui Nelu Ivan, sau arpegiile de bucurie a lui Romică? Dar toți ceilalți de unde sunt? Cum de este totul posibil? Cum de este totul atât de minunat? Răspundeți admirați...

Părintele Cătălin

(†) Înălțarea Sfintei Cruci (Post)

Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră. Precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor. Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până în vremea când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337). Vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere din nou a evlaviei faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli. Mai întâi împăratul Constantin însuşi s-a creştinat, printr-un semn ceresc, ca şi Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului, şi anume prin arătarea, în amiaza zilei, pe cer, a semnului Sfintei Cruci, alcătuită din stele şi cu îndemnul din stele alcătuit: „Prin acest semn vei învinge!”. Deci, văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul porunci meşterilor lui şi făcând cruce mare din aur şi din pietre scumpe, după chipul ce se arătase, porunci ca acest semn să meargă înaintea oştilor sale. Iar după ce a biruit oastea lui Maxenţiu, în anul 312, la Podul Milvius, pe Tibru, marele Constantin a intrat biruitor în Roma. În anul următor, el a dăruit libertate creştinilor prin edictul de la Mediolanum (Milano), din anul 313. Un alt fapt de sporire a evlaviei către Sfânta Cruce, fără de asemănare, a fost descoperirea la Ierusalim, tot în acest timp, a lemnului Crucii, pe care a fost răstignit, pentru noi, Hristos Domnul. Se ştie că, ajuns singur stăpânitor peste toată împărăţia romanilor, marele Constantin a trimis pe maica sa, Sfânta Elena, în Ţara Sfântă, spre cercetarea şi înnoirea Sfintelor Locuri şi spre căutarea lemnului Crucii Domnului. Deci, pe când se săpa pământul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, prin dumnezeiasca purtare de grijă s-au aflat, nu departe de Sfântul Mormânt, trei cruci, adică Crucea lui Hristos şi cele două cruci pe care au pătimit tâlharii. Şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Deci, neştiind împărăteasa şi întrebându-se care să fi fost Crucea Domnului, s-a arătat prin minunea ce s-a făcut cu o fecioară moartă ce o duceau la îngropare, că a înviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, iar celelalte cruci nu au arătat niciun semn de minune. Şi s-a închinat împărăteasa Crucii lui Hristos şi a sărutat-o şi, împreună cu ea, tot poporul. Şi, neîncăpând tot poporul să se închine, s-a rugat mulţimea ca măcar să o vadă şi să fie binecuvântată. De aceea, s-a urcat atunci fericitul Macarie, episcopul Ierusalimului, pe un amvon înalt şi a ridicat cinstita Cruce a Domnului, pe care văzând-o poporul a început a striga: „Doamne, miluieşte!”. Şi a fost descoperirea aceasta a Crucii Domnului ca o zguduire a întregii creştinătăţi şi, de atunci, a început a se prăznui în fiecare an Înălţarea Cinstitei Cruci, la 14 septembrie. Alt fapt care a mărit cinstirea Sfintei Cruci a fost arătarea semnului Crucii Domnului pe cer la Ierusalim, pe vremea împăratului Constanţiu, fiul marelui Constantin (337-361), în Duminica Cincizecimii, la 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi. Şi a stat acest semn al Crucii, mai luminat decât soarele, deasupra muntelui Golgota şi tot poporul privea, minunându-se cu mare teamă. De acest semn minunat a înştiinţat Sfântul Chiril, episcopul Ierusalimului, prin scrisoare, pe împăratul Constanţiu, sfătuindu-l spre dreapta credinţă, că era arian; iar Sozomen istoricul scrie că, din arătarea aceasta a Crucii pe cer, mulţi s-au încredinţat că Hristos este Mesia şi au venit la dreapta credinţă, văzând ei că aceasta nu este alcătuită de oameni, ci de Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer. A sporit, în sfârşit, cinstirea Sfintei Cruci şi prin biruinţa ei asupra perşilor, pe vremea împărăţiei lui Heraclie (610-641). Perşii au cucerit Ierusalimul în anul 614 şi l-au jefuit, luând între alte odoare de preţ şi lemnul Sfintei Cruci şi ducându-l în capitala lor, la Ctesifon. Dar împăratul Heraclie a trecut la luptă şi a învins peste tot. Perşii au fost siliţi să aducă înapoi, la Ierusalim, lemnul Crucii, care a fost încredinţat, în anul 629, Sfântului Zaharia, patriarhul Ţării Sfinte. În anul 633, împăratul Heraclie a mutat cea mai mare parte din lemnul Crucii, de la Ierusalim, în capitala sa, Constantinopol. Dar de atunci, la Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, se prăznuieşte şi această biruinţă a Crucii Domnului asupra perşilor. În afară de acest praznic, Biserica Ortodoxă cinsteşte, de încă trei ori pe an, Sfânta Cruce: în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai şi la 1 august. Din multă evlavie, lemnul Sfintei Cruci a fost împărţit în părticele mici şi trimis la diferite biserici. Dar, ca „putere a lui Dumnezeu”, Crucea Domnului rămâne una şi păstrează în lume taina şi lucrarea ei, vie şi întreagă. Ea rămâne în veci cel mai sfânt Altar al celei mai înalte Jertfe: dumnezeiasca Jertfă a Răscumpărării lumii întregi şi a noastră, a tuturor, o dată pentru totdeauna. Acestei Cruci prin care se arată „puterea lui Dumnezeu” ne închinăm spunând: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Amin.

”Maria Maica Lui Iisus”

Zi de mare praznic în satul Filitelnic comuna Bălăușeri, în frumoasa biserica din acest sătuc ce poartă cu cinste ca hram pecetea  Nașterii  Preacuratei  Fecioare Marii, Miresei cerurilor, Stăpânei îngerilor, Ocrotitoarea tuturor mamelor , aceleia care s-a învrednicit ca din pântecele său cel fecioresc, să-l nască pe Domnul și stăpânul vieții noastre, pe Domnul Iisus Hristos. Cea care dintre oameni, cunoscând necazurile, încercările, dramele și crucea grea pe care mamele creștine o poartă pe fața pământului, s-a înălțat la cer și mijlocește pentru noi în fața dumnezeiescului Ei Fiu. Cu această ocazie, sute de credincioși au bătut drumurile zărilor, știind la capăt de drum, ca întotdeauna îi așteaptă  izvorul dătător de viață și împlinire atâtor cereri îndreptate spre cer prin însăși rugăciunea comună a sfintei Liturghii ce cuminecă sufletul fiecăruia dintre noi.  Avându-l aproape de inimă pe smeritul și bunul  părinte paroh Ionică, cel care, cu dragoste și multă blândețe își apropie inima lui de cea a noastră  potolindu-ne fierbințeala zbaterilor atâtor încercări, dându-ne certitudinea  prin harul și darul rugăciunii, orice vom îndrăzni să cerem în numele Lui Hristos și a Lui Maică rugătoare, iubind aproapele ca pe noi înșine, arătându-ne unora altora bunătatea, compasiunea, întrajutorarea,  dragostea nețărmurită aducătoare de alinare, nu facem altceva  decât să luăm cu osârdie calea de preacurat prin însuși plinirea cuvântului Lui Dumnezeu. Prin rugăciunile stăruitoare și nu rareori scăldate în lacrimi, ca apoi, acele lacrimi pline de durere și multă speranță, să se transforme în lacrimi de bucurie și mulțumire la plinirea atâtora cereri.

Pe lângă sutele de credincioși, i-au fost aproape părintelui Ionică: părintele Protopop al Sighișoarei, Ovidiu Dan, părintele Ștefan, Gabriel - Caras – parohia Senereuș, preotul pensionar  Valer Man, preotul  Vasile Bota, părintele Ioan Covrig parohia Deag –protopopiatul Luduș. părintele Eugen Gligor –din Târnăveni. De asemenea, ca de fiecare dată din an,  părintelui Ionică i-au fost oaspeți de seamă, minunatul cor Vox Animi” (Vocea sufletului) catedrala ortodoxă Sighișoara,  dirijat de prof. Ana Rodica Preuteasa.  Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop  Ovidiu Dan, cel care,  laudă sârguința, evlavia,  puterea de ascultare și dăruire a părintelui  Ionică. În preajma sutelor de credincioși ai putut auzi vorbindu-se atât românește cât și ungurește, într-o biserică eminamente ortodoxă, ceea ce denotă că acolo unde cuvântul Lui Dumnezeu este propovăduit în smerenie și ascultare, dragostea omenească este mai presus decât orice învrăjbire, oameni cu frică de Dumnezeu, creștinii iubitori de Hristos, își găsesc în comun calea spre ceia ce, cu adevărat îi unește, iubirea de Hristos și a Lui Maică plinitoare. Emoție sfântă ce o aflăm prin cuvântul și dragostea lui Dumnezeu adevărul absolut și frumosul etern de la care vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit, iar sufletul nostru înaripat prin rugăciune ni-l simțim inundat de acea dragoste nețărmurită pentru Maica Domnului, Maica noastră a îndurărilor, cea care ni l-a dăruit pe Domnul Hristos, cel care  mai apoi răstignit pe crucea Golgotei pentru a  elibera sufletul nostru din robia păcatului și a morții, ne conferă nouă șansa să ne întoarcem din nou, prin puntea morții în Dumnezeirea în care am fost dintru început. La final de slujbă, după înconjuratul sfintei biserici, sutele de credincioși au fost invitați la o agapă creștinească în care mesele încărcate de bunătăți întru cinstirea hramului sfintei biserici, a îndestulat pe cei sosiți la Filitelnic, mese ca au fost așezate atât în căminul cultural cât și într-o curte din apropiere, nimeni dintre cei prezenți nu a fost lăsat să plece fără să deguste din bucatele alese puse cu prisosință și îndestulare în fața fiecărui mirean. O bucurie mai mare nici că se poate pentru bunul părinte Ionică, cel care a avut la final de slujbă, o vorbă de  mulțumire, de mângâiere și creștinească  binecuvântare, ca o făgăduință la o nouă și mult așteptată reîntâlnire în care dragostea apropierii, trăirii în duh și adevăr, ne înaripează sufletul întru iubire neprefăcută.

Nu puteam să nu-i amintim pe cei doi cunoscuți interpreți de muzică românească, îndrăgita interpretă Leontina Pop și Nelu Șopterean, cei care, îi sunt dragi părintelui Ionică, pe lângă cântecele populare, poartă în căușul sufletului lor pecetea frumoaselor pricesne ce înnobilează prin vers și glas de preamărire, dragostea nețărmurită pentru a noastră Preasfântă și neprihănită Maică a Lui Hristos, logosul întrupat a iubirii și purtării de grijă pentru tot omul rugător, aflându-se alături de noi la tot ceasul din zi și din noapte rugându-se pentru noi. Îți mulțumim părinte Ionică, întru numele Preasfintei Marii,  pentru  bucuria cu care ne aștepți în fiecare duminică și zi de sărbătoare  împărtășindu-ne ruga îndreptată spre cer întru credință, nădejde și dragoste, virtuți sădite în noi încă de la Botez, întru mărire și slava Lui Dumnezeu. Totodată, așa cum spune părintele, mulțumiri și împliniri înmiite celor care, din preaplinul bunătății lor au contribuit ca de această sărbătoare plină de iubire și frățietate să se bucure tot sufletul.

                                                                                                               Vasile Luca

CARTEA DE AUR A CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!

   Din respect pentru râvna ostenitorilor Mitropoliei Ardealului, aceea de a realiza un festival al tinerilor la Sibiu, Cenaclul Lumină Lină și-a suspendat activitatea aproape patru săptămâni, timp în care subsemnatul, alături de câțiva membri ai cenaclului, au încercat, în mod colegial, ca să sprijine efortul deosebit al organizatorilor pentru desfășurarea ITO. Din dragoste sinceră față de acest efort al Bisericii, am oferit, precizez la îndemnul  meu, timp de mai multe luni o emisiune pentru tineret, în fiecare sâmbătă la ora 12, realizată bine de Alexandru Dădârlat. Deasemenea, am oferit  publicului și emisiuni  ediții speciale, pregătitoare ITO, sau am dispus crearea unor condiții speciale în STUDIOUL RADIO ANDREI ȘAGUNA pentru o producție radiofonică rodnică, bucurându-ne și de posibilitatea de a oferi ospitalitate maximă colegilor TRINITAS din București prezența la ITO, fapt apreciat POZITIV de marea majoritatea a musafirilor. O spunem cu plăcere, și la Sibiu, așa cum se cunoaște, condițiile de iubire sunt întotdeauna maxime. Prin aceasta, repet, am dovedit, la modul cel mai bun cu putință, ascultarea față de ierarhul nostru minunat, Părintele Mitropolit Laurențiu Streza, și am distribuit și colegilor din aparatul organizator ITO un mod onest de fidelitate. Ceea ce a fost peste, nu ne aparține.
  Apropo de prietnie și colegialitate. M-am bucurat să constat că această pagină este foarte bine monitorizată de colegi, de tineri, de credincioși din Sibiu, care au fost foarte atenți la toate articolele legate de cenaclul nostru. ca dovadă stau zecile emailuri primite sau modul în care link-ul cu editările blogului a fost distribuit pe nenumărate telefoane. Mi-am dat seamă cine ne citește, cine ne poartă de grijă, cine are dor de noi, cine are iubire, și de aceea îi felicit pe toți, pentru modul prietenos în care mi-au semnalat mie și altor persoane calitatea aparițiilor de pe blog. Pentru prietenia lor, dar mai ales pentru acest public minunat care se află zilnic pe pagina blogului vreau să precizez următoarele:

- Cenaclul Lumină Lină a desfășurat 466 de concert misionare.
- Cenaclul Lumină Lină are zilnic pe blog între 2000 și 5000 de vizitatori constanți. 

- Cenaclul Lumină Lină primește zilnic oferte de desfășurare a unor concerte. preoți din Oltenia, Moldova, Banat își doresc prezența cenaclului în localitățile lor. recent, zeci de primării ne asaltează cu telefoane pentru organziarea unor manifestări patriotice, gen Cenaclul Lumină Lină.
- Cenaclul nostru își menține echilibrul duhovnicesc. Noi cântăm despre Maica Domnului, despre Hristos și despre neam. Noi impunem publicului nostru o stare 100% ortodoxă, dela ținuta vestimentară, până la atitudinea demnă din timpul spectacolelor. De aceea cenaclul nu se mută labil de pe o scenă duhovnicescă pe alta lumească, neavând o dorință histrionică, ci doar aceea de a duce niște valori autentice în sufletul poporului român.
Considerăm că este profund moral să nu smintim publicul românesc, slujind la doi domni. Nu poți ca într-un spectacol să îmbraci ia românească, iar în altul să apari în ținute smintitoare. Astăzi ,din păcate, asistăm la o dedublarea emoțional-morală a creștinilor, care au produs o ”orotodxie aggiornată”, care mai degrabă, aduce confuzie și multă, multă sminteală. Nu dăm exemple ca să nu fim interpretați altfel, mai ales că aceste rânduri nu pot fi înțelese decât de oamenii care practică rugăciunea și trăiesc cu adevărat ortodoxia autentică.
-Cenaclul nu are o tentă patriotică-șovină. Noi iubim toate valorile mondiale, dar ne promovăm identitatea, așa cum considerăm că este mai mult decât firesc. Noi nu ne amestecăm în dispute politice, nu susținem niciun partid, nu avem sete de carierism și veleitate publică. Ne cunoaștem locul, rostul și destinul. 

-Cenaclul Lumină Lină beneficiază de cântăreți extraordinari, începând cu părintele Doru Gheaja și ajungând la Nelu Ivan, Romică Harșanyi, preot Alexandru Dănilă, Lazăr Andrei, Marius Catalan sau Sorin Popa. este un grup unic, cu o coeziune sufletească maximă, validat de milioane de români. 

- Cenaclul Lumină Lină nu este un grup cultural-festivist. Noi nu cântăm în funcție de circumstanțe, de glorii trecătoare, de aprecieri, căci drumul nostru a fost, este și va fi permanent și liber. Nu snntem datori nimănui, nu suntem corijați decât de cei ce ne iubesc, nu suntem sponsorizați de nimeni, nu ne facem decât datoria morală față de neamul românesc. Avem puterea de a fi demni și vavem propriul respect de sine.

- Cenaclul Lumină Lină pregătește pentru viitor următoarele spectacole. Vă dăm mai întâi localitățile și vom reveni cu dat certe într-un alt articol: 
Țopa-Mureș,
Urlați-Prahova
Muru- Prahova
Rucăr-Făgăraș
Reghin
Brașov
Slatina
Sebeș-Alba
Alba Iulia
Sibiu
Hoghilac
Făgăraș-2 concerte etc.

PĂRINTELE DORU GHEAJA ȘI PATRIARHUL DANIEL AU CÂNTAT IN SUFLET: ”TU ARDEAL! ÎȚI SUNTEM OȘTENI!”

Aseară, în cadrul unui festival al tinerilor creștini, organizat la Sibiu, Părintele Doru Gheaja a adus pe scenă spiritul cenaclul nostru, interpretând laolaltă cu 2000 de tineri cântecul ”Tu Ardeal!”. Efectiv, prezența sfinției sale a fost o ca o explozie, mai ales că sfinția sa este părintele cântecului patriotic românesc. Ceea ce a impresionat foarte tare, a fost modul în care Părintele Patriarh Daniel a participat cu tot sufletul la intonarea acestui cântec. Ar fi fost genial dacă Părintele Doru Gheaja ar fi fost propus și desemnat ca să cânte măcar încă două  cântece faimoase din bogatul său repertoriu național, care ar fi dinamizat până la paroxism emoția națională a întâlnirii.

Felicitări Părinte Doru! Toată lumea a înețeles ce înseamnă cenaclul nostru, mai ales că de acum înainte ne așteaptă sute de concerte minunate. Iar noi cenacliștii, trebuie să ne ducem până la capăt misunea pe care ne-a dat-o Bunul Dumnezeu, aceea de a fi făcători de demnitate națională.

LA SELIȘTAD S-A NĂSCUT DIN NOU VEȘNICIA!

Mi-a venit timpul să scriu cu ceva dor. Privind spre chitara smerită a lui Nelu Ivan, cu frenezia limpede a naiului lui Marius Catalan, cu divinitatea părintelui Doru, cu toți ceilalți colegi unici, adică cu sufletele lor, fără de care nu pot așterne nici trei cuvinte frumoase.

Doamne, ce frumos arată acum acest cenaclu. Tocmai în anul Centenarului. Când festivitățile sunt în toi; noi nu avem timp de așa-ceva. Noi pur și simplu facem frumos ceea ce am făcut întotdeauna frumos. Adică suntem la datorie.

La Seliștad, duminică a fost un fel de grație românească; 100% românească, un ameste de savoare ardelenească și de fior harimatic. Și ce frumos recital au mai făcut membrii cenaclului. Calzi, uniți, luminoși, sfidând toate furiile istoriei contemporane. Acolo în miez de lume curată, într-un sat care cu siguranță că a născut veșnicia!

părintele Cătălin

”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Activitatea Cenaclului Lumină lină, a avut parte de noi spectacole, amintind de cel susținut la Ocna Sibiului unde credincioșii și-au împletit glasurile cu cele ale membrilor cenaclului, 

cum de fapt a fost și spectacolul dat la Vălenii de Munte, în fața eminenților oameni de cultură din cadrul Universității de Vară  ”Nicolae Iorga”.

 Ca de fiecare dată, Vălenii de Munte timp de o săptămână  devine capitala culturală a tuturor românilor, cu participarea unor nume mari, personalități marcante din domeniul culturii, artei, atât din țară cât și din afara ei. Academicieni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, din Moldova, reputați scriitori și-au dat  întâlnire susținând Cursuri pe diferite teme precum: 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial; 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, 150 de ani de la înființarea Academiei Române, 150 de ani de la proclamarea principelui Carol de Hohenzollern Sigmarigen, ca domnitor al României;  realizarea Marii Uniri. 

Spectacolul  dat în fața acestor coloși ai Culturii, a avut un real succes avându-l port-drapel pe doinitorul tribun al munților Apuseni – părintele Doru Gheaja cu a lui cântece patriotice răscolitoare de inimi și de mândrie națională.

În ritmul spectacolelor  acestui an istoric dedicat Centenarului Unirii, de curând, membrii cenaclului ”Lumină Lină” au fost oaspeții municipiului Sebeș, cu ocazia sărbătorii ”Zilele municipiului Sebeș” ținutul de basm care a dat universalității  pe unul dintre cei mai importanți poeți-filosofi - Lucian Blaga, punându-și amprenta capacității sale prin  firea-i poetică, aducând ca argument, ascunsul,  - ne-ascuns a luminii adâncind  misterul , descriind rolul primordial al creatorului în facerea lumii, a universului. Am poposit în acest oraș, cu oameni harnici și pricepuți, cu prilejul acestei sărbători, în cadrul căreia  am fost invitați să susținem un spectacol. Am stat de vorbă cu Dorin Nistor - Primarul municipiului Sebeș, cel care, nu fără modestie ne-a fost ghid în scurta-i incursiune, vorbindu-ne cu drag la adresa orașului, a locuitorilor lui, caracterizând sărbătoarea, una specială dedicată Sebeșului

, împrejurimilor lui, invitațiilor, turiștilor din țară cât și din afara țării. În prezentarea programului artistic punând accent pe tradiții, ceea ce ne reprezintă pe noi, știind trecerea noastră ne este vremelnică pe acest pământ rămânând întotdeauna tânăr și viguros: folclorul, portul, obiceiurile, cântecele noastre, jocurile, frumusețea locurilor binecuvântate dătătoare de veșnicie. Purtăm în inimi acel respect care dăinuie din generație, în generație, celor care ne-au învățat să muncim, ne-au învățat să ne respectăm să ne iubim țara, glia strămoșească. Sebeșul se poate mândri cu astfel de oameni, ne spune primarul, ”sunt buni români, buni gospodari, plini de inițiative și foarte harnici,  de aceea Sebeșul prezentului, este văzut ca unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România. Avem o activitate economică intensă, dar avem și o cultură bogată,  oameni ai condeiului, prin creația lor au fost buni ambasadori acestei părți de Ardeal cât și întregii românii”. Amintind de  poetul– filosof Lucian Blaga, mai apoi dr. doc. ing. Dorin Pavel, unul dintre cei mai de seamă constructori în domeniul hidroenergeticii, întorcându-se în țară, a fost dascăl contribuind prin cunoștințele lui, la pregătirea în domeniul tehnic a patruzeci și șapte de generații de studenți. Poate fi numit ”părintele marilor baraje hidroenergetice” și în prezent,  se lucrează  după metodele lui. Sebeșul se mândrește cu pictorul Sava Henția (1848-1904­)  pictor realist, grafician, muralist și ilustrator de carte. Muzicianul- pianistului  Karl Filtsch, în memoria acestuia a fost dezvelit un bust pe Aleea Personalităților. Bogățiile unui oraș, unei așezări sunt date de oamenii locului, ne spune primarul Dorin Nistor. Într-un asemenea oraș cu veleități importante în domeniul culturii, fiind și anul dedicat Centenarului  Unirii,  ca date istorice legate de anul 1918, în acea vreme, Sebeșul are primul primar român prin persoana lui Lionel  Blaga,- fratele poetului Lucian Blaga amândoi au însoțit delegația la Alba Iulia. Sebeșul  având cea mai numeroasă delegație participantă la înfăptuirea actului de Unire cu Țara. Ne-a impresionat  numărul mare de spectatori circa 5000-6000 de oameni,

care pe tot parcursul evoluției scenice a cenaclului Lumină lină, au ovaționat bătând din palme la fiecare final de cântec, rolul principal în tot acest spectacol dedicat  mândriei de a fi Român, revenindu-i cu prisosință și dragoste întreită părintelui Doru Gheaja,

cel care în sutele de spectacole date, ne este nouă celor ce compunem acest însuflețit  mănunchi  de neaoși români, imboldul de a merge mai departe spre Marea Unire, în care provinciile românești aflate dincolo de granițele temporar impuse vor reveni așa cum este drept, la patria mamă.

                                                                                                                  

Vasile Luca

”Dăruiți iubirii de Hristos, de neam și de țară”

M-am gândit cu mare emoție atunci când mi-am propus să scriu despre Cenaclul Lumină Lină, acel început de acum 9 ani, de când și-a început activitatea misionar – artistică ca o nevoie de redeșteptare valorilor identitare ale noastre, ale românilor peste care pe nedrept și forțat unii neprieteni fie de aici de la noi, fie din cancelariile lumii  au încercat și încă mai încearcă, să ne colbuiască istoria mimând aportul nostru adus la o Uniune Europeană tot mai unită.  

În spatele acestui proiect prin care ne-am luat dulcea povară să străbatem drumurile țării, fără a ține seama de vreme și de vremuri, suntem cei care ajunși în fața dreptcredincioșilor aducem prin rugăciune, cântec și poezie, binecuvântare arhierească și slavă Lui Dumnezeu. În această chemare o avem aproape ca ocrotitoare și pavăză pe Sfânta Maică a Lui Iisus, cea care ne poartă de grijă pe drumurile atâtor plecări. Unindu-ne cugetul întru aceeași iubire frățească, în care sfântul nostru pământ românesc cuminecat prin jertfa atâtor eroi ne este liant, ochi de veghere și lege totodată, de a nu-i risipi hotarele și nici pe alții s-o facă, aducând prinos de înălțare  iubirea de Hristos, porniți pe acest drum stelar  precum Magii de la Răsărit spre ieslea Betlheemului sălășluită în sufletul fiecăruia dintre noi. Prin cântec aducem  daruri alese puse la picioarele neamului românesc dintr-o disperată nevoie de afirmare a tot ce ne definește ca popor cuminecat prin jertfa și sângele mântuitorului nostru Iisus Hristos.  Nu rareori în timpul concertelor susținute fie în fața sfintelor altare, fie pe esplanadele atâtor scene aflate în aer liber sau săli arhipline de spectatori, la auzul cântecului patriotic, fie cel alinător de  doruri, lacrimile devin boabe de mărgăritare când mama, cea mai dragă ființă de pe pământ își regăsește menirea în acele cântece închinate jertfei, iubirii ei necondiționate, simțindu-i mângâierea mâinii  din anii copilăriei atâtora dintre noi. 

Înființarea Cenaclului Lumină lină după modelul cenaclului ”Flacăra” a poetului Adrian Păunescu, a fost o idee ce a prins viață, al cărui  principal rol asumat îi revine în  întregime preabunului părinte Cătălin Dumitrean,

cel care încă din anii, dinainte de a se înscrie la Facultatea de Teologie,  lua drumul spectacolelor Cenaclului Flacăra unde de pe gardurile sau  peluzele atâtor  stadioane  și-a făcut ucenicia de iubitor împătimit  prin menirea cenaclului,  locul în care acum ca și atunci, setoasele inimi își afla alinarea prin cântecele atâtor folkiști,  mai apoi continuator iubirii de libertate, iubirii de țară, iubirii de cântecul patriotic, dar mai cu seamă iubirii de Hristos și a Lui Maică plinitoare.  O astfel de întâmplare fericită a avut loc la Biserica din Deal din Sibiu, locul devenit prea mic și prea strâmtorat pentru mulți credincioși care au vrut să fie alături de membrii cenaclului în spectacolul susținut sâmbătă 4 august 2018, consemnând în acest fel cei 9 ani de când a luat ființă Cenaclul Lumină Lină.

Cu gândul și năzuința ca acest Cenaclu dăruit românilor de pretutindeni să-și continue binecuvântata activitate misionară prin care valorile identitare ale neamului românesc să-și afle cale de preamărire și mândrie națională spre sufletul fiecărui ROMÂN

                                                                                                                  

Luca Vasile