vineri, 12 ianuarie 2018

Am venit Măicuță!


     A fost zi de sărbătoare în cinstea Icoanei Maicii Domnului "Îndrumătoarea" - icoana făcătoare de minuni, adusă la Sibiu de la Manastirea "Mihai Voda" din Bucuresti, o ctitorie voievodală ce a fost ridicată la final de secol XVI, de către domnitorul Mihai Viteazul. 
Ieri seară, creștinii au venit în număr foarte mare, ca să se roage și să se închine, apoi să participe la procesiunea ce s-a făcut cu Icoana Maicii Domnului pe traseul strada Dealului - Transilvaniei - George Coșbuc - Alexandru Donici - strada Dealului.
     Maica Domnului este prezentă, este întotdeauna în mijlocul nostru și cu noi, dar mai mult decât atât, în aceste zile Maica Domnului este aici îmbrățișându-vă în duh și cu dragoste de Maică Dumnezeiască pe toți, revărsând peste noi toți mila cea bogată a milostivirii sale. 



PĂRINTELE CĂTĂLIN- ”EU CÂNT PENTRU TOȚI ROMÂNII CURAȚI ȘI CREDINCIOȘI ȘI NU-MI ÎMPART NEAMUL ÎN ”GĂȘTI” POLITICE!”

- Părinte Cătălin, radioul nostru, care a prezentat sistematic entuziasmul incredibil iscat de aproape nouă ani în jurul Cenaclului Lumină...