Ce-mi veni mie în timpul acesta curat al Postului. Pur și
simplu să caut , că nu știu pe unde s-o fi ascuns, virtutea blândeții. Să devin
blând. Să mă schimb, fără a face eforturi spinoase, dar să devin un om al păcii
și al blândeții. Să liniștesc oceanele de gânduri ale sufletului meu. Și apoi
să împărțim bucurie.
Sfântul Marcu Ascetul spune că ”cel blând pentru Dumnezeu
este mai înțelept decât înțelepții” Dar, pentru a ajunge la blândețe trebuie să
renunț la personalitate. La vanitate, la dorința de a conduce oameni, de fi în
prim plan, de a face din mine un fel de piață centrală a lumii. Căci spune
Sfântul Ioan Scărarul: ”Blândețea este așezarea nemișcată a sufletului, care
rămâne aceeași la cinste și la necinste” Adică, sunt mustrat pentru un neadevăr
nu mă voi supăra, nu mă voi lupta în gând cu fratele meu, nu îl voi bănui de pricini ascunse iubirii, nici măcar nu mă voi frământa că de ce face așa ceva, ci pur și simplu voi uita imediat
și îl voi ierta pe aproapele meu. Să fim blânzi!
