SE APROPIE GALA 10 ANI! 4 AUGUST-ORA 19.30 LA SIBIU! IATĂ NEMURITORII!

LA O PIZZA LA CĂMINUL DE BĂTRÂNI ȘI UN PROIECT DE VIS ÎMPREUNĂ CU PRIMĂRIA SIBIU...

Da, vin copiii la Biserică! Iată vestea bună, iată preocuparea consecventă a organizatorilor, iată de ce e bine să ne implicăm mai mult pentru copii. Când mă gândesc că sunt sute de parohii care ar putea face acest lucru, îmi dau seamă ce forță ar fi Biserica Ortodoxă Română cu mii de astfel de programe. Dacă am renunța la concedii, chiar la timpul nostru liber și preoții, consilierii tuturor bisericilor ar veni cu programe concrete, ce forța am fi. Poate că pentru asta îți trebuie vocație sau cine știe un dram de jertfă.

Cu PRIMĂRIA SIBIU împreună ieri a fost o zi excelentă. Și copiii bisericii au răspuns prezent la întâlnirea cu pensionarii de la CĂMINUL DE PERSOANE VÂRSTNICE -GEORGE COȘBUC. Au cântat, au vorbit de alimentația sănătoasă, de nocivitatea COCA-COLA, chipsuri etc și au povestit de preferințele lor culinare. Cei vârstnici nu s-au lăsat mai prejos și au readus în memorie modul sănătos în care ei se hrăneau în copilărie, cu mămăligă, lapte, brânză bună și papară din ouă de casă... Apoi toată lumea servit o pizza și un suc din sirop de casă. A fost minunat...

Acțiunile proiectului continuă...

Părintele Cătălin

Proiectul LUMINĂ LINĂ continuă

LA MULȚI ANI, PĂRINTE DORU GHEAJA! FĂRĂ DE SFINȚIA VOASTRĂ NEAMUL ROMÂNESC NU EXISTĂ!

Mi-am pus haine de sărbătoare, garoafa la butonieră și m-am pregătit să întâmpin această mare zi a sărbătoririi Părintelui Doru Gheaja. de câteva zile însă mă pregătesc sufletește la cel mai înalt mod posibil pentru a trăi așa cum se cuvine o astfel de zi. 19 Iulie - data de calendar în care România a primit ca dar un mare geniu, prin nașterea Preotului Doru Gheaja, omul lui Dumnezeu, slujitorul teribil de fidel al neamului românesc.

Mi-am pus cuvintele pe acest colț de pagină cu o oarecare stinghereală, datorită faptului că orice ar fi Părintele Doru merită mai mult decât niște cuvinte sau câteva urări de circumstanță. Dar trăim anii ingrați în care valorile nu sunt recunoscute decât la zile mari și poate nici atunci. La un astfel de om ar trebui să te duci zilnic și să îl atingi cu inima pentru a înțelege cât de bine este să fi lângă un geniu. Din păcate, setea de supraviețuire, obsesia după propriile interese, micșorează recunoștința față de marii oameni ai României. În această zi, la sfinția sa la poartă, ar trebui să fie prezenți toți cei care au un cuvânt de recunoștință față de marele geniu Doru Gheaja. Și sunt siguri că mulți vor veni și îl vor îmbrățișa pe unicul, inegalabilul și sublimul părinte. Eu unul voi fi acolo, așa cum am făcut în fiecare an, pentru că nu aș putea să scad cu nimic seria iubirii și a jertfelniciei față de dânsul.  Mi-aduc aminte acum trei ani, la ziua sfinției sale fiind prezenți cu tot grupul cenaclului,  cum casa sfinției sale era plină de prieteni și de oameni minunați... Aveam o stare divină și pe această stare am rămas zi de zi, pentru că mulțumesc lui Dumnezeu aproape că nu este zi în care să nu vorbesc cu sfinția sa. Semn că Părintele Doru Gheaja este chiar barometrul luminii și onestității sale. Un om care știe ce este jertfa. Un om care nu m-ar trăda niciodată. Un om care nu obosește în prietenii, în proiecte și în iubire. Un om fără de care neamul românesc însuși nu ar putea exista...

PROIECTUL „LUMINĂ LINĂ” CONTINUĂ...

Lumină lină

De astazi a inceput proiectul “Lumină lină ”, un proiect destinat pensionarilor sustinut de adolescenti și tineri.

În contextul secularizării actuale, când valorile tradiţionale sunt depreciate, iar educaţia este supusă unor schimbări de paradigmă, adolescenții și tinerii au nevoie de sprijinul Familiei, Bisericii și al Școlii, întrucât doar printr-o orientare adecvată și prin promovarea modelelor autentice vor putea să discearnă între provocările actuale și perspectivele de viitor.

Lumea  copilăriei, cu valorile ei, oferă copiilor posibilităţi de a crea în diferite domenii, de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. 

De cele mai multe ori, adultii de astazi traiesc viata agitata si plina de griji a secolului XXI, astfel ca, de multe ori, nu mai au nici timp si nici rabdare pentru parintii lor, acum in varsta si bolnavi. Varstnicii, mai ales cei bolnavi, au o anumita sensibilitate, au nevoi aproape la fel de mari ca si copiii, au tabieturi, pe care cei mai tineri adesea le considera capricii. De aceea am gândit acest proiect care vine în întâmpinarea bătrânilor singuri si izolati de societate aflați în Cămine de bătrâni sau asistați social , incurajand valorificarea potentialului varstnicilor si interactiunea intre generatii. In 20 de ani de experientă ,noi am observat că lucruri extraordinare se pot naște atunci când generațiile se întâlnesc: bătrânetea devine mai frumoasă atunci când nu este trăita in izolare, iar vârstnicii sunt bucuroși să aiba o ocupatie, care ii face sa se simta utili.

BINECUVȂNTAREA MAICII DOMNULUI SIRIACA DE LA SFÂNTA MÂNĂSTIRE GHIGHIU LA SPITALUL T.B.C. DIN SIBIU

Bucurie sfântă,  prilejuită de venirea Maicii Domnului Siriaca de la Mânăstirea Ghigiu. Ce simţim venind la ȋnchinare? Simţim suflarea cu bună mireasmă a Maicii Domnului care ne binecuvântează, ne tămăduim, simţim mai profund nevoia de a mulţumi Domnului pentru toate binefacerile din viaţa noastră ṣtiute ṣi neṣtiute… păi cum să nu simţi aṣa când Maica Domnului e vie, reală, alături de  preoţii noṣtrii  care cântau din tot sufletul ȋmpreună cu credincioṣii veniţi la biserică, pricesne ȋnchinate Stăpânei Lumii: ,,Şi- am venit Măicuţă, să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul pe care-l avem” Maicii Domnului Nostru Iisus Hristos, care ȋṣi ȋntindea Sfântul Ei Omofor peste noi toţi, ne ȋmbrăţiṣa pe toţi cu dragostea Ei, spunându-ne să avem nădejde, aici e multă credinţă.

Am fost din nou copleṣiţi de fericire sufletul nostru a devenit ca un potir din cel mai scump cristal care s-a ȋnvrednicit a-L primi pe Hristos ascultând glasul preoţilor noṣtrii dragi pr. Cătălin Dumitrean,  pr.Iosif Toma,  pr. Sofian Portărelu, pr. Ioan.

Dragoste, iubire Dumnezeiască, har ṣi spledoare ne inundă de ȋndată ce intrăm ȋn Biserica de la Spitalul de boli pulmonare din Sibiu. Ne ȋntâmpină Măicuţa noastră sfântă ȋmpreună cu toţi sfinţii, de ale căror moaṣte ne bucurăm cinstindu-le după cuviinţă.

Atât de mult har dăruieṣte Maica Domnului tuturor celor care o iubesc.

Mulţumim Măicuţă ṣi dăm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

Mulţumim părintelui Cătălin Dumitrean pentru dăruirea domniei sale, pentru tot binele pe care-l face credincioṣilor aducând mereu sfinte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.

CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA CASA ARMATEI SIBIU CU DOUA ZILE ÎNAINTE DE ZIUA PĂRINTELUI CĂTĂLIN CONDUCĂTORUL SĂU DRAG

Fiecare concert susținut acasă, de Cenaclul Lumină Lină este special, îl așteptăm cu emoții deosebite, dar acesta a fost sublim! Încă de la început am simțit vibrația cântecului, cuprinzându-ne pe toți, dăruindu-ne zâmbetul și bucuria insuflate de muzică. Prin cântecele acestor oameni deosebiți, care sunt membrii Cenaclului Lumină Lină: Andreea Tecar, Mihai Doda, Ștefan Ion, Andrei Lazăr, dl. Ivan Ioan, dl. Romică Harșanyi, dl.Sorin Popa, Marius Catalan, sufletul oamenilor devine una cu sunetul muzicii, unite fiind într-o stare sublimă. Alături de Cenaclul Lumină Lină au venit prietenii și admiratorii lor, toți cei ce o iubesc pe Maica Domnului și neamul nostru Românesc  bucurându-se, de cântecele lor tradiționale. Cenaclul Lumină Lină a cântat magnific pentru inima celor prezenți, respectând publicul și dăruindu-se lui.

       

Prin cântecul lui, părintele intră în comuniune sufletească cu publicul, dăruindu-se cu dragoste, are loc acea sincronizare afectivă. Prin cântecul său părintele, răsfrânge dragostea, pe cerul muzicii românești, oferind sufletului ceea ce el are nevoie, trăire autentică, trăire profundă. Slujind lui Dumnezeu, lasă în urma lui un adevărat tezaur literar, scriind poezie, dă frumusețe vieții prin puterea harului și dramului de dumnezeire, oferă hrană sufletului care are nevoie de apartenență și iubire. Tocmai de aceea, interpretarea Baladei Din Bătrâni: De la moșii noștrii noi am învățat/ Doina și balada ce ni le-au lăsat… a fost primită cu mare bucurie. Picurând stropi de fericire în sufletul celor prezenți, ne-a oferit tuturor momente de rară încântare sufletească. Atât cântecele, cât și poeziile părintelui Cătălin, sunt un crâmpei din sufletul lui. Ele oglindesc iubirea profundă față de Maica Domnului. Iată mai zilele trecute ne scria pe blog: “Prietenul meu mă înțelege mereu și este milostiv…/ Prietenul meu, nu e niciodată prea ocupat… / Deși conduce un Univers întreg…/ Prietenul meu se numește: Iisus Hristos!”. Părintele, a semănat cu iubire divină câmpia sufletului nostru și a rodit harul său în lume. In seara de 28.06.2019, a fost fermecător, a cântat sensibil, am trăit cu toții magia cântecului. Părintele Doru Gheaja care îi stă alături cu acea, eleganță care impune respect, dar în același timp, blând, modest și demn. Cu o puternică expresivitate, îndrăgostit fiind de muzică și frumos, a  dominat și în această seară, scena cu personalitatea sa. Părintele Cătălin iubește oamenii și adevărul, radiază în jurul său iubire și încredere. Este pentru mulți dintre noi un model de viață, este omul de la care am înțeles cum coboară poezia prin cântec și rămâne de-a pururi în sufletul nostru. Felul discret, dar adânc lucrător al Sfinției sale, de a-și manifesta credința, modul tenace, în care își urmărește idealul sunt pilduitoare pentru noi.

Aducem un modest omagiu Părintelui Cătălin Dumitrean urându-i:La mulți și frumoși ani! Alături de toți cei dragi sufletului său.

DE CE NU PRIMIȚI UN PARTENER NORMAL DE VIAȚĂ?

Știți de unde încep durerile voastre? 

De la o simplă alegere. O alegere mai întotdeauna proastă. Că așa este prostia umană de când e lumea și pământul. Alegem anormalul și niciodată normalul.

Spun tratatele de psihologie că în dragoste suferim cel mai mult pentru că alegem întotdeauna prost și la fel de prost. Între un om ”normal” și un om ”pasional” alegem cu ostentație pe cel de al doilea. Bine, până aici nimic nu vă pare nimic greșit .Este firesc, veți zice, să alegeți un om tandru, un om cu sentimente puternice, un om care atrage... Dar tocmai aici se complică problema și de aici încep problemele și cazul miilor de cupluri care se despart zilnic pe pământ. Să ne explicăm:

Omul pasional este adevărat că pare mai tandru. Dar tandrețea -spun tot aceste studii umane-este semnul unui dezechilibru.  Dragostea trupească-spun Sfinții Părinții-este satisfacția unui deficit mental, poate chiar a unei frustrări de personalitate, a unei dorințe de infinit întoarsă însă spre ceva trecător. Este o sete de divin la bază, dar dusă nu spre Dumnezeu cum ar fi firesc , ci spre trupul stricăcios al unui muritor. este ca și cum ai căuta să bei apă curată dintr-o baltă de ploaie. Desigur, ”drăgăstosul” trupesc își acoperă patima cu ademeniri care sună plăcut urechii și speranțelor, să zicem a unei tinere adolescente ( o, de ar fi numai ”adolescentele”). El îmbracă o plăcere într-un fel de artă (așa este în capul lui, de aceea patimile trupești îmbracă astăzi forme excentrice de exprimare, nu mai vorbesc de homosexualitate ca o culme a căderii), ca și cum ”cerul ar coborî atunci pe pământ”. Și cum pasiunea naște foc, tocmai aici este problema, că ea predispune psihicul într-un dezechilibru și spre o labilitate emoționale puternică. 

UITATA PORUNCĂ: NU DESFRÂNA!

Lăsat de Dumnezeu cu porunca de ”a nu desfrâna”, de îndată ce păcatul s-a produs urmează un moment de ”rușine”. Preț de câteva fracțiuni de secundă sufletul te mustră, ca și cum ți-ar spune: ”Vezi, ce ai făcut?”... Este o jenă pe care ”împricinații” caută să o treacă cât mai repede inventând o discuție banală, sau poate chiar săvârșind imediat o altă trăsnaie... Deci, glasul conștiinței vorbește dar nu este băgat în seamă. Pasiunea însă a învins. Și păcatul s-a săvârșit...

DE CE SUNTEȚI NEFERICTE FETELOR? DAR VOI BĂIEȚILOR?

Pentru că nu ați ales normalitatea și maturitatea. Pentru că ați ales pasiunea. Aceleași studii, arată că din zece oameni, nouă aleg pe cineva după aspect și vârstă, nicidecum după criterii de echilibru. Un glas din interior, probabil tot conștiința, le atrage atenția că merg pe o pistă
greșită, dar un altul îi conduce spre foc. Alegem aspectul, adică fața, mușchii, hainele, greutatea corporală, și de cele mai multe ori banii. Alegem nebunia. Pentru că, se dovedește mai de fiecare dată, că în spatele ”modei” stă o nebunie. În spatele unui tânăr ”bine frezuit” și cu două trei tatuaje, stă un om slab. Un dezechilibrat, care la prima neînțelegere te părăsește. Ba chiar constați că se aruncă uluitor de repede în brațele altei ”victime”... Și te plângi mai apoi, că ”nu înțelegi”. De fapt înțelegi, dar nu vrei să recunoști că ești victima propriei tale slăbiciuni. Că ai ales prost, că ai ales ”moda”, că ai ales șablonul și nu esențialul. Și știți ce este cel mai ciudat? Pur și simplu noi nu învățăm din greșeli. Considerăm doar pe celălalt vinovat și nu acceptăm că de fapt noi l-am căutat cu lumânarea. Ei bine, tocmai de aceea vom face și a doua și a treia oară exact aceeași greșeală. Vom căuta șablonul...

NU VREM NORMALITATE!

De o fată sau de un bărbat matur nu are nimeni nevoie. Alegem pasiunea, atâta vreme cât veacul ne-a îndoctrinat pe toate căile mediatice să alegem ”pasiunea”. Adică nebunia. Un om care muncește, care-și chivernisește banii, care stă la locul lui, care este trecut prin durerile 
vieții, în fapt nu este deloc interesant... Ba chiar îți vine să fugi de el, ca și cum ți-ai duce destinul într-o mare plictiseală. Și asta pentru că ne credem nemuritori trupește, alegem numai trupește. Desigur, la o adică, ne mințim cu bune intenții că vrem familie. Ne mințim, pentru că atunci când avem șansa și suntem aproape noi nu o mai dorim. Mai ales că în subconștientul nostru arde focul pasiunii. Și de aici încep bolile de suflet. Ne plângem că nu suntem iubiți, că nu avem casă, masă, copii... Ne plângem dar nu le merităm. Standardele noastre sunt rigide și ochii noștri sunt blocați de ”vise frumoase”. Omul trimis de Dumnezeu lângă tine, nu se vede. Ni se pare ”nepotrivit”, ”rigid” și ”prea matur”... Ori tocmai acești oameni fac ”casă bună”, dar nu, poftele noastre nu îi doresc... Din cazurile pe care le am la spovedanie 90% au fost fericiți cei care au ales oameni maturi. Căci în viața vin și necazurile, iar pe cel ”frumos” și ”potrivit” nu-l mai ai la îndemână când ești la greu. Te duci la cel matur ca să te înțeleagă și să te accepte așa cum ești... Și totuși, când să apuci pe drumul echilibrului, iar începi să te temi și fugi de maturitate. Iar atunci când totuși îți dai seama că ”el este” sau ”ea este” și vorbim de oameni echilibrați, îți cumperi bilet la clasa I-a ca să fugi cât mai departe. Unde fugi? Nici tu nu ști. Sau probabil că e simplu, spre nimic, spre suferință, spre așteptări deșarte...

ȘTIȚI DE CE NU PRIMIȚI ”JUMĂTATEA VIEȚII”-ADICĂ UN PARTENER NORMAL?

Pentru că unii desfrânând o parte a tinereții, acum nu pot face copii sănătoși.  Și atunci Dumnezeu pune piedici...De dragul celor care i-ai putea naște dar i-ai face nefericiți pe viață... Și nu-ți vine ”sorocul”...  Și mai ales că oamenii neglijează spălarea păcatelor. Fac uneori câteva masluri, se cuminecă, dar nu se țin de Biserică...Nu au făcut nici un canon adevărat și nici nu au scos rădăcinile păcatului. Și Dumnezeu nu le dă fetelor un bărbat ”normal” sau o fată ”cuminte”, pentru că i-ar transmite și aceluia sau aceleia blestemele neamului și păcate grele. Copiii lor s-ar naște cu ”deochi”, adică cu urmele avorturilor și desfrânărilor. Ar avea labilitate emoțională, ar avea vreun sindrom și ați pune crucea pe umărul unui partener nevinovat. Până nu vă duceți la duhovnici și până nu faceți masluri și canoane ca să spălați bine trupul vostru nu vi se dă fericire. Din dragoste Dumnezeu așteaptă căința, dar și canonul vostru. 

Interviu radiofonic cu părintele Cătălin: Ce urmează în viața cenaclului? Smerenia!

-Mai are rost blogul? Mai are rost să continuăm viața aici? 
-Deși, nu sunt adeptul ”facebook”-fapt notoriu fiind acela că nu postez și nu intru pe pagina de acolo, toate rezolvându-le cu ajutorul colegilor, totuși constat că nostalgia mai ține în viață această pagină. Interes există din partea cititorilor, dar faptul că nu se postează des aici, nu cred că poate fi de bun augur pentru supraviețuirea acestei pagini. 
-Nu cumva este și o reținere, până să intri pe blog, facebookul este în telefonul tău mai la îndemână?
-A, sunt sigur că așa este. Dar am mai spus, nu vreau să reiau subiectul, problema mediatizării cenaclului este un delicată. Ține de un pragmatism și de un entuziasm al asumării pe care nu o avem. Faptul că uneori doar eu și colegii de scenă mai fac câte ceva, aceasta mă trimit într-o mică depresie a descurajării. Am de multe ori impresia, nu de rea voință, ci de faptul că cenaclul este doar ”copilul” meu și al colegilor. Că eu l-am ”făcut” și eu îl pot ”crește”, iar moașele sunt ocazionale. Dacă ar fi mai mulți, doar după 10 ani merităm, care să mă provoace la mediatizare și chiar să facă ei așa ceva ar fi superb...
-Nu ați încercat să puneți și pe alții ”la treabă”?
- Ba da. Am avut la un moment dat un site ”Cenaclul Lumină Lină”. Era orice, dar numai cenaclu nu găseai pe acolo. Am pus prieteni să scrie și să posteze. Mă rugam prea mult ca să fac ceva. Lumea este entuziastă, dar practic suntem un popor care nu mergem până la capăt cu pragmatismul. Ardem și fitilul se consumă repede. Un vânticel de aiurea și ne doboară. Intrăm repede în regres. Spunem nu este treaba mea să mă ocup de postări, rolul meu este să aplaud, să țin pumnii strânși, să fiu entuziast, dar nu e chiar așa. Eu consider că mulți au iubit cenaclul cu interes. Doar cel ce a iubit dezinteresat a rămas în picioare. Unii ar fi venit și pe jos la acțiunile noastre. Acum se plâng de dureri de oase... Ce să înțeleg? Că așa este iubirea... mă rog, poate așa se iubește mai nou...

-Suntem entuziaști?

-Da, ca la fotbal. Zece minute atacăm, îi batem pe toți, apoi ne stingem. Spunem că nu avem condiții, că nu suntem pentru performanțe. Faimosul românesc ”merge și așa” este regăsit și la nivelul unui act cultural sau spiritual. Promitem de o mie de ori că nu mai păcătuim și tot același păcat îl facem în fiecare zi. Asta înseamnă labilitate în rădăcina neamului. Blesteme care lucrează pe față. 
- Lucrăm uneori, mă rog nu generalizez, doar pentru a ne fi strigat numele?
- Ne place ca firma să fie faină. Și să ne spună lumea pe nume. Să zugrăvim pereții, ca să dea bine..Omul vrea statui după moarte, el nu-și dorește mântuire. Îmi spunea un coleg care nu mai este în cenaclu, mai demult, odată, vă rog să mă lăsați să cânt mai mult la ”acest concert”, nu că îmi doresc eu, dar vin la spectacol niște colegi și trebuie... Sofisme! Slavă deșartă cât cuprinde! Aiurea misionarism... Ce trebuie? Să ne mândrim? Să ne lăfăim cu un talant care-i aparține lui Dumnezeu. Dacă nu era El, noi nu făceam nimic. Eram niște răgușiți și niște bolnavi. Dar vedeți cum intră dracul frustrării și cum căutăm ”argumente” ca să ne mândrim. De aceea în cenaclu nu poți merge mai departe fără smerenie.

-Dar cu nume proprii...
- Cred că de abia atunci când purtăm nume comune vom fi adevărați misionari. De ce trebuie să

mă prezint: Părintele Cătălin? Așa ca să mă laude lumea. Bine, să zicem că lumea mă laudă, dar ce fac dacă cu toate aceste laude dacă eu ajung în iad? Unde mai este numele propriu? De ce nu-mi ajunge numele de creștin? De ce? Am vreun câștig de moment? Că muncesc, mai mult ca alții? Nu! Între 23 de milioane de români eu sunt un ”ales” să fac ceva important pentru acest popor. Ca să mă mânuiesc eu și neamul meu. Vedeți, de aceea nu mai credem în politicieni; că ei zic dar nu fac. Se folosesc de publicitate și cu Dumnezeu și cu ”dracii” și cu masonii, doar ca să ajungă acolo unde au ei un vis. știu ei care...
-Vedeți, pentru că o viață trăim...
-Greșit! Nu trăim doar o viață. Tocmai aici e cheia problemei și mulți cred că eu vreau să devin artist. Nu, eu trăiesc o veșnicie. Nu mor! De aceea numele sunt doar semne de identificare și nimic mai mult. Hristos este numele nostru. Român este idealul meu. Nu mor, repet, pentru ca dacă mor o să fie nevoie să-mi scriu numele pe toate gardurile. Ca și ”vedetele”. Care au o viață de doi bani

și cad repede în depresie. Nu vedeți, atunci când ne mândrim, când uităm de Hristos, imediat apar nemulțumiri. Intrăm în depresie. Comentăm pe la spate. Îi atacăm pe alții public sau prin clevetire. Facem din limba noastră otravă. pentru o ”poză” suntem în stare să devenim musulmani. Ne simțim răniți, disprețuiți, parcă nici nu există Hristos. Eu chiar întreb: Voi credeți cu adevărat în Hristos?

-Ce urmează?
-Să căutăm în spectacole smerenia. Și să rămânem așa cum suntem. Echipa actuală, jos pălăria, este formată NUMAI din oameni onești. Fără a se înțelege că altădată a fost altfel. Nu, dar subliniez faptul că ne prețuim foarte mult. De cinci ani suntem mereu împreună și chiar sunt oameni minunați. Nu-i mai enumăr, că tocmai i-am făcut ”nume comune” (râde)...De aceea ei sunt lângă mine mereu. Mai ales că îi iubesc...

UN SUPER CONCERT! CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA SALA THALIA GALA 500! LA SIBIU

Ne-au oferit un concert grandios! Cu o desfăşurare de forţe, un maraton de 3 ore cu invitaţi speciali: Corul ANASTISON coordonat de prof. Motronea, Grupul de chitară “ZÂMBETE ŞI ACORDURI” din SADU, Pr. DORU GHEAJA; şi cum nici un concert al CENACLULUI  LUMINĂ  LINĂ nu vine fără surprize, şi de această dată,  Pr. Cătălin Dumitrean, coordonatorul cenaclului ne-a pregătit  momente unice şi anume: lansare de carte, expoziţie de desen şi pictură.

Au realizat un  concert sublim! Plin de emoţie, sensibilitate, energie divină, aducând în faţa publicului cele mai frumoase  pricesne, cântece naţionale,

colaborări inedite, dar şi piese nemuritoare iubite de toţi românii.

Concertul a avut melodii atent selecţionate din cultura neamului românesc, ce au adus,  odă inestimabilă eroilor noştrii, care trezeşte mereu mai puternic iubirea de cultură, de limba şi valorile neamului nostru românesc!

Toţi membrii cenaclului Lumină Lină au încântat din nou audienţa cu piesele sale tradiţionale dar şi cu noutăţi cu premiere chiar.

Această minunată sărbătoare a muzicii de suflet, ne-a creat multă emoţie, ne-am bucurat de tot ce are mai frumos credinţa şi

neamul nostru românesc. Melodii de neuitat, cântece noi şi spectaculoase, dar şi cele mai frumoase cântece patriotice.

Am simţit din nou cu toţii emoţia, fericirea, ritmul, sensibilitatea şi fineţea acordurilor  muzicale de calitate. Publicul a cântat alături de ei vrând parcă să desăvârşească atmosfera unui concert memorabil! Cu mesaje pozitive şi bucuria de a fi ROMÂN! Au stabilit o legătură specială cu publicul, ne-am bucurat de magia orelor petrecute împreună cu cenaclul Lumină Lină şi invitaţii părintelui Cătălin Dumitrean, mereu dornic de a face ceva măreţ, regal, scriind cu toţii o filă

memorabilă de cinstire a eroilor neamului nostru românesc!

A fost cu adevărat sărbătoare, am trăit din nou acele sentimente pe care nu le poţi avea, nu le

poţi trăi decât alături de cenaclul Lumină Lină.

A fost o reverie, o reîntoarcere la valorile şi simbolurile simple pe care toţi creştinii le iubim pentru că o iubim pe Maica Domnului care este îndrumătoarea Cenaclului Lumină Lină şi a noastră a tuturor.

Mulţumim părintelui Cătălin Dumitrean, şi tuturor celor care au trudit, care şi-au adus aportul pentru ca acest sublim concert să                                                                                                  poată avea loc.

                                                                                                                                   Monica Armenciu

Prietenii știu de ce?

Spun unii că nu ar mai fi în viață adevărata prietenie. Că într-o lume în care ”facebookul” a inventat mii de prieteni, acest sentiment nobil se duce pe apa sâmbetei... 

Spun unii că să nu te încrezi în prieteni. Ei sunt ”lângă tine” doar când au nevoie de tine. Poți altfel să mori, să ajungi în spital, să ai un necaz, o supărare, ei au doar ”grija” lor... Obsedați de grijile lor...

Spun unii că degeaba dai, până la urmă nimeni nu înțelege că dai... Tu dai, alții iau. Tu oferi, alții primesc. Apoi târgul de doi bani se închide brusc. ”Prietenii” trag obloanele și dispar...

Spun unii că în toate este un interes, că doar Dumnezeu este de vină pentru toate. Și niciodată ei...

Spun unii că nu avem niciun prieten adevărat...

Spun unii că degeaba te agiți, degeaba îi cauți, degeaba le ești ”mamă”, ”tată”, ”soră”, ”frate”, prieten... Ce este în mintea lor, a ”prietenilor”, nici Dumnezeu nu mai știe... Ei doar promit, dar nu fac-zicea Hristos. Și de aici începe drama lumii...

Spun unii multe...

Nu știu ce să mai cred...

Prietenul meu e însă bun...
Prietenii mei sunt oameni buni... Deși, nu mai am mulți sau poate că niciodată nu am avut atâți câți am crezut... Pe unii i-am pierdut și din memorie...
Pe unul îl știți foarte bine...

Mă ascultă, mă ajută, mă învață la bine, este tot timpul lângă mine, nu uită să-mi spună ceva frumos și încurajator... 

Se numește Iisus Hristos!

Prietenul meu mă înțelege mereu și este milostiv...

Prietenul meu nu e niciodată prea ocupat... Deși conduce un univers întreg...

Prietenul meu mă lasă să fiu liber în credință.

Prietenul meu nu-mi arată ceasul, păcatele și nu mă face vinovat de nimic...

Este El Iisus Hristos. Prietenul meu!
Pe alții i-am avut mereu lângă mine...
Am fost și eu acolo lângă ei, mai ales când a fost mai greu...
Când i-am rugat ceva au venit...
Când le-am cerut lumină s-au luptat cu întunericul...
Când le-am spus durerea mi-au pus balsam pe rană...
Și mai ales nu m-au făcut să sufăr niciodată...
M-au sunat, m-au căutat, m-au ajutat cu tot ce au putut... Au fost PREZENȚI...
EI, prietenii mei buni...
Părintele Cătălin