miercuri, 22 iulie 2015

CENACLUL REVINE CU ENTUZIASM!

Imagini pentru cenaclul lumina lina
Imagini pentru cenaclul lumina lina     Cenaclul Lumină Lină e din nou pe baricade. Cu Maica Domnului și toți sfinții care ne însoțesc în drumurile noastre. Doamne, ce program frumos ne așteaptă. După micile ezitări ale unor organizatori, parcă cerul s-a mișcat și am primit bucuria de a fi prezenți în câteva localități minunate. Unde, cu siguranță că vom face adevărată misiune. O să citiți programul și veți vedea ce surprize îi așteaptă pe misionarii cenaclului...

Imagini pentru cenaclul lumina linaImagini pentru cenaclul lumina linaImagini pentru cenaclul lumina linaImagini pentru cenaclul lumina lina     Faptul că pe 15 August vom fi aproape de Nicula, la Șirioara, unde vom primi cântecele pelerinilor de la Nicula și vom cânta alături de ei, e un mare dar de la Bunul Dumnezeu. Niciunul dintre noi nu a avut vreodată o asemenea experiență. Iar în 9 august suntem la Valea Șesii, la Părintele Alb, parcă le întrece pe toate... Acolo- vorba colegului Nelu Ivan- simți că poți face misiune... Loc în care vrem să mergem și cu suporterii cenaclului... Pe această cale îi invităm să vină cu noi de sâmbătă seara... La Valea Șesii... În Apusenii lui Avram Iancu... 
Sâmbătă ne reunim la Veștem. Vom fi din nou cu toții... Pregătim cu cântec sezonul... Readucem familia cenaclului în frumosul desăvârșirii ei... În lumină lină...

PROGRAM CENACLUL LUMINĂ LINĂ

 VEȘTEM -25 iulie-sâmbătă ora 18.30 
Are loc reunirea oficială, cu cântece și poezie  a Cenaclului Lumină Lină –  în aer liber-

HOGHILAG 
2 august- ora 17  
–concert misionar și excepțional în biserica satului, cu ocazia instalării oficiale în parohie a colegului nostru Alexandru Dănilă.

Imagini pentru CENACLUL LUMINA LINA DEALULUISIBIU-4 august 
CONCERT ANIVERSAR CENACLULUI LUMINĂ LINĂ 6 ANI
BISERICA DEALULUI-SIBIU (aer liber) ora 19.30


TURNEU MUNȚII APUSENI
Imagini pentru țebea 8 august ora 13 Plecarea spre Valea Șesii

Ora 15 primul popas la Țebea – cântece și poezie la mormântul eroului Avram Iancu
Ora Popas de seară cu cântece și atelier de creație în Apuseni.

9 August ora 11 CONCERT LA VALEA ȘESII ( în biserica satului)

TURNEU BISTRIȚA
15 august – Șirioara ora 11 cântăm la biserică
Imagini pentru icoana nicula
Seara vom primi cu lumânări, împreună cu părintele Radu și comunitatea din Șirioara, la biserică, grupurile de pelerini care se întorc cântând pricesne de la Mânăstirea Nicula. Se va înconjura biserica, apoi va fi un duplex, și localnicii, și cenaclul vor cânta în biserică pricesne pentru Maica Domnului.
16 august – concert în sat vecin

29-30 AUGUST
E posibil un turneu în Banat sau la Ocnele Mari ( rămâne la latitudinea noastră și vom reveni cu informații)

TURNEU MUREȘ
5 septembrie- Ocna Mureș la Biserica Părintelui Vasile Armanca ora 17


6 septembrie - Hădăreni ora 11

miercuri, 15 iulie 2015

SCRISOARE DE INIMĂ DE LA PĂRINTELE CĂTĂLIN

Dragii mei prieteni  și fii duhovnicești

  Lucrurile bune ale vieții sunt amestecate cu ispite și nenumărate piedici, fapt pentru care, doresc să vă întăresc prin acest cuvânt și să vă asigur că, dincolo de ceea ce citiți să aflați despre problemele Cenaclului Lumină Lină, duhovnicul vostru și coordonatorul acestui grup misionar, se află într-o bună condiție umană și spirituală.  Mă simt aproape de Dumnezeu, am respectat pe cât se poate condițiile morale ortodoxe, încerc să fiu de folos celor ce mă cheamă zilnic să le ofer un sfat, zâmbesc și port frumusețea mărturisirii în toată ființa mea.
  
  Comunicatele din ultima vreme, nu au nicio legătură cu structura mea interioară, ele se referă doar la niște oameni și condiții potrivnice idealului meu național-ortodox. Sunt încercări de a scoate din inerție oameni, prieteni, sacerdoți, care pot face mult mai mult decât știu dânșii că au mandat de la Dumnezeu și de aceea, ca un strigăt mobilizator, de multe ori îmi vine ca să mă duc cu ardoare spre dânșii și să le explic că pot mult mai mult decât ceea ce fac. Îmi vine să strig și să le explic toată ziua, că noi ortodocși ori ardem de dragul faptelor misionare, ori suntem morți.

Văd oameni în toată firea, cu daruri mari de la Dumnezeu, glasuri superbe, unii ajunși chiar slujitori ai altarelor sau credincioși de bază ai bisericii creștine, că nu pot depăși lentoarea propriei neputințe. Stau și se mulțumesc cu un cântec duminical, pierd zile întregi fără să însemne nimic pentru această lume, mimează pe facebook că au doruri și aspirații, dar faptele sunt mici și neputincioase. Alții, credincioși de rând, rămân apatici față de Sfânta Liturghie, au deprins obiceiul de a nu se duce regulat la biserică, vin doar la spovedit când au probleme și când interesele personale o cer. Și, toate într-un context în care viața morală se clatină, iar noua ordine mondială(viața libertină fără biserică și etică) câștigă tot mai mult teren.
   
Îmi vine însă și să plâng de durere, văzând că de săptămâni întregi nu primesc nicio provocare, că prietenii se mulțumesc să îmi trimită câte un like, că uneori tot ei, văzând tristețile mele încearcă să mă compătimească. Nu, nu eu am nevoie de compătimire. Eu sunt bine și știu ce am de făcut. Nu eu sunt cel care las zilele să se scurgă, când Biserică ne cheamă la luptă și la front deschis contra dușmanilor. Eu, doar vă cer să vă treziți și să veniți cu idei, cu planuri, cu inițiative, cu cântece, cu oameni, cu concerte, cu participări la rugăciune, la sfintele liturghii. Noi nu avem alt destin, decât acela al crucii.

  
  Dintr-o clinică aproape de Bologna, de unde îmi tratez câteva mici probleme de sănătate, prinzând puțin semnal de internet, iată ard pentru neam. Și, vă asigur că psihic sunt foarte bine. Ard de dor să pornesc la luptă. Voi, ce faceți?
  
  Vă cer sincer iertare dacă am zis ceva nepotrivit. Leacul meu este idealul vostru curat!
Cu drag al vostru părinte, coleg și prieten întru Hristos!   

De luni sunt acasă și ne apucăm de treabă! Până atunci să ardeți și voi de iubire de neam!

PĂRINTELE CĂTĂLIN

marți, 14 iulie 2015

Hrana pentru suflet

Dragi prieteni ai blogului și mai ales, dragi iubitori ai predicilor Părintelui Cătălin, avem o bucurie pentru dumneavoastră. Cu ajutor de la Dumnezeu, reușim să vă oferim spre ascultare, cea mai recentă predică a părintelui Cătălin Dumitrean, rostită - vineri 10 iulie 2015 - după Taina Sfântului Maslu, la Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul.

„...Cum poți să-i zici „RĂULUI” că e „BINE”, la nivel oficial??... și-apoi să te declari o țară creștină, să mai vii și să vorbești de Iisus Hristos. Această lume pendulează în nehotărâre.”

”...Trebuie să formăm o societate creștină care să reacționeze la greutățile care vor veni. Repet: în numele crucii – cu iubire! Putem lupta contra răului, rugându-ne.”

”...Vă dați seama ce rol a avut Maica Domnului? A determinat pe Dumnezeu să se coboare pe pământ, să se smerească.... Ea, Maica Smereniei, Umilința Umilințelor... Îl determină pe Fiul lui Dumnezeu, care are TOT UNIVERSUL și TOATĂ PUTEREA, să vină pe o planetă micuță din univers - Planeta Pământ - să se facă la fel ca noi, ba chiar și mai mic... un omuleț pe planetă, El DUMNEZEU. Ce smerenie... N-a venit ca un împărat cu slavă, cu îngerii...”

(extrase din predică)

Să fie de folos sufletesc!

Comunicat despre posibila anulare a unor concerte


       Deoarece, pâna în acest moment, unii dintre preoții organizatori nu au comunicat chestiuni legate de organizarea, monitorizarea și locația concertelor noastre, precizăm următoarele:
            1. Concertele vor fi amânate în localitățile în care ele nu sunt monitorizate cu seriozitate.
       2. Organizarea unui concert presupune afișe, invitații pentru autoritățile comunale, anunțuri repetate la sfârșitul slujbelor pentru chemarea publicului la concert, fapte care nu sunt cunoscute deocamdată de credincioșii locurilor în care se vor desfășura concertele.
           3. Considerăm ca organizarea temeinică a unui concert are nevoie de max 10 zile, acolo unde Cenaclul Lumină Lină este dorit cu adevărat.
            4. Experiența din trecut a unor concerte a dovedit faptul că unii preoți nu și-au făcut cu adevărat datoria în ceea ce privește monitorizarea concertului, vădind pe credincioși de un moment unic pentru viața lor religioasă.
        5. Așteptăm în cel mai scurt timp detalii și precizări din partea organizatorilor concertului pe adresa dumitreancatalin@yahoo.com

Părintele Cătălin Dumitrean

miercuri, 8 iulie 2015

COMUNICAT FOARTE IMPORTANT

Sunt Părintele Cătălin Dumitrean, coordonator și inițiator al Cenaclului Lumină Lină și am de declarat următoarele:
1.       Cenaclul Lumină Lină va merge mai departe. În smerenie, în spiritul său profund misionar creștin și național.
2.       Următorul concert dorim să se desfășoare în localitatea Hoghilag în ziua de 26 iulie, când ne dorim să participăm și la Sfânta Liturghie alături de colegul nostru Alexandru Dănilă.
3.       În luna august vom avea concertul Cenaclul-6 ani, în aer liber, ziua de 4 august la Biserica Sfântul Ioan Iacob din Sibiu.
4.       În luna august mai este programat un concert la Armeni-8 august, un turneu de trei concerte în Bistrița 15-16 august și posibil în județul Gorj, în zilele 29-30 august. În luna septembrie avem în plan concert în județul Mureș, la Ocnele Mari și în alte localități.
5.       Echipa cenaclului rămâne în mare aceeași, cu prezența în plus a domnului Vasile Chira și cu posibilitatea de a lua în discuție și celelalte solicitări care ne-au venit. Rămânem deschiși la acest capitol, totul e să găsim o formulă eficientă și să putem asigura financiar deplasarea unui lot mai mare de oameni.
6.       Rugăm pe toți cei ce vor să sprijine cenaclul nostru, să nu uite că avem probleme mari financiare, că în anul ce a trecut ne-am descurcat singuri, prin mijloacele obținute din vânzări de carte, CD, etc. De aceea, rugăm ca prietenia să se concretizeze și în forme concrete de ajutor. Altfel, nu putem lua în considerație pretențiile nejustificate ale unor oameni, de a fi omniprezenți în mai multe localități, sau de a asigura condiții excelente de deplasare și hrană a grupului. Până acum, Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
7.       Colegii din Cenaclul Lumină Lină, la propunerea părintelui Cătălin, vor fi invitați către sfârșitul lunii la o serie de repetiții, unde se va propune, analiza și pragmatiza noul concept de concert( melodii și poezii noi)
8.       Vă dorim pace și putere de rugăciune. Vă iubim și vă așteptăm la misiune creștină și la sprijin necondiționat. Cu Maica Domnului înainte.
PĂRINTELE CĂTĂLIN
sau
075847580