CIOCENI - 6 OCTOMBRIE - ZIUA CÂND A ÎNCEPUT CONCERTUL DIVIN!

6 OCTOMBRIE...

Acum câțiva ani.. Nu contează câți anume... Primul nostru concert la Cioceni... Mobilizare exepmplară... Lume multă, primar, consilieri, protopop, preoți, preotese și mult entuziasm... Curtea gemea de lume încă cu trei ore înainte de concert... Se scoseseră băncile afară din biserică... Peste 20 de preoți... Uimire, mirare, la apariția noastră... Întrebări șoptite, oare cum va fi? Noi montam aparatura în altarul de vară... Încercam să ne strângem microfoanele cât mai bine, ca să putem să încăpem cu toții...

Părintele Dumitru era lac de sudoare și un munte de emoții... Se străduise să facă față la eveniment, angajând toată suflarea satului... Doamna preoteasă Lazăr nu mai știa pe ce să mai pună mâna, ca totul să fie impecabil... Încercam să privesc mai atent fața părintelui și să deslușesc ce o fi în inima lui... Era și mama sa alături... Fericită că la Cioceni se vor auzi pricesenele Ardealului, cântece pe care o "ostășiță" le adora... S-a apropiat al sfârșitul concertului de mine și mi-a zis: "Să veniți mereu aici. Eu am trăit poate cea mai frumoasă zi din viață. Să nu vă opriți niciodată. Mă înțelegeți Părinte Cătălin. O să vorbesc și cu celălalt copil al meu să vă cheme... Cât de des...Pentru oamenii aceștia... Slăvit să fie Domnul!"...

Concertul a fost frumos... Preoții s-au apropiat la sfârșit de noi și ne-au felicitat cu căldură... Curgeau invitațiile pentru cenaclu: "Veniți și la noi... O să vorbim..." Îi priveam și mă minunam că acești păstori de suflete chiar își doresc să ofere ceva în plus creștinilor din enoriile lor... Se făcuse noapte și țin minte că m-am retras puțin după scenă... Între cruci... Doream liniște și să evit alte elogii nemeritate... Maica Domnului era singura care merita un cuvânt de recunoștință și o promisiune de viitor...

Apoi au venit alte concerte... 2, 3,4...9... Și truda familiei Lazăr a fost tot mai intensă... Între timp Părintele făcea strădanii mari pentru a readuce cenaclul... Și îl aducea... Cu Maica Domnului cu tot... Ceilalți colaboratori o lăsaseră mai moale cu contribuția la reușita unor astfel de evenimente... Deși, promisiuni erau multe... Părintele însă nu se lăsa...Nici el și nici doamna preoteasă... Cum făcea, cum nu făcea, dar cenaclul venea la Cioceni... Ca acasă...

6 octombrie... Deși, nu a fost să mai fie acum toamna concertul numărul 10, Cioceniul rămâne locul nostru favorit... O comunitate de nota 10... Cu o familie de nota 10... Cu iubirea pentru cenaclul nostru... O iubire care nu se poate sfârși niciodată dacă, sunt sigur, că la această oră, Părintele Dumitru, doamna Adriana, și acele minunate credincioase care ne iubesc, lăcrimează și se întreabă cu dor: "Oare pe când un nou 6 octombrie?"

COSMIN RUS ÎN DIALOG CU PĂRINTELE CĂTĂLIN: "DIMINEAȚA MĂ SCOL CU DOUĂ LACRIMI"

Bună ziua, doamnelor și domnilor, sunt Cosmin Rus și am deosebită bucurie de a-l avea astăzi invitat pe Părintele Cătălin Dumitrean. Motivul acestei convorbiri, Cenaclul Lumină Lină și proiectele sale. Este o zi de vineri și sperăm să ne auziți, ca de fiecare dată, cu aceeași bucurie.

C.Rus:

 - Părinte, Cenaclul are proiecte la fel de îndrăznețe ca și până acum?

Părintele: 

- Parafrazându-vă aș putea spune că Cenaclul Lumină Lină are probleme ca și până acum, dar și mult curaj spre a merge mai departe...

C.Rus:

- Vreți să spuneți, că este greu să fi conducător al Cenaclului Lumină Lină?

Părintele: 

- Eu sunt mai degrabă părintele și fratele celor ce sunt acolo... Poate chiar prietenul lor... Este o splendoare și un risc asumat. M-am implicat până la identificare cu toți colegii mei. Am riscat să îi câștig pe unii, ca duhovnic, ca frate, ca prieten, tocmai pentru că m-am comportat firesc cu dânșii pe unde am mers... Mi-am asumat destinele lor, până la a le trăi fiecare durere și bucurie... Fiind frate nu am mai putut fi părinte, dar vorba Apostolului Pavel, am semănat ca alții să culeagă roadele. Un duhovnic este omul care trăiește până la capăt destinul celor ce-l însoțesc... La fel și prietenul adevărat... E prezent la greu... Și camaradul de luptă...

C. Rus:

 - Vă rugasem înainte de emisiune să ne vorbiți tocmai de aspectele nevăzute din viața cenaclului și m-ați privit mirat? Oamenii văd succesele misionare și consideră că e destul de simplu.

Părintele:

 - Dacă m-ați întreba ce port în spate, apoi să știți că mi-e destul de greu ca să vă răspund sincer. De aceea m-a surprins această provocare făcută în biroul meu, acum când ne pregătim de un mare eveniment, venirea Patriarhului României la Sibiu... Și la noi, aici, la Radio Trinitas... Dar, dacă vrei un răspuns cât de cât sincer, du-te și stai de vorbă cu fiecare... Ei sunt o parte din viața mea... Toți colegii din cenaclul... Le știu pulsul... le știu orele de trezire și de adormire... M-am făcut una cu nevoile lor... Și nu aștept recunoștință. Doar să fie corecți și dăruiți acestui proiect... Să fie la fel...

C.Rus:

- Pot fi și altfel? Am văzut că sunt minunați pe scenă!

Părintele:

 – Da, așa este sunt minunați și luminați de Duhul Sfânt... Dar... În Cenaclul Lumină Lină rămân doar cei tari și hotărâți să facă misiune... Cei care vin din rațiuni de delectare, de vocație artistică, sau că e frumos să mai ieși pe undeva, să-ți faci o prietenie, o slăvire deșartă nu stau... Se duc... Motivează că pleacă la un Dumnezeu mai superior... Ori misiunea creștină cere perseverență și iubire...

C.Rus:

 - Cum?

Părintele:

 - Ați auzit de cuvântul: PÂNĂ LA CAPĂT... Eu l-am aplicat... M-am străduit să țin Cenaclul până la capăt... Pentru că am iubit ceea ce am făcut... Am făcut de dragul lui ceea ce am făcut, de dragul neamului... Când mă scol dimineață, mă uit pe fereastră și lăcrimez... Am întotdeauna două lacrimi: ARDEALUL ȘI MAICA DOMNULUI... Lumea poate să creadă ce vrea, că poate bravez, că poate am dorințe de slavă deșartă, că vezi Doamne ortodoxia e PATERICUL și atât... Îi las în pace... Eu lăcrimez și voi lăcrima până la moarte... Pentru Ardeal și Maica Domnului...

C. Rus:

- Ce este Ortodoxia?

Părintele:

 - Ortodoxia mea este iubire... Iubire de vrăjmași... Iubire de cei iubiți... Să rămâi cu ei până la capăt... Eu nu văd în ortodoxie, să te ascunzi pe după un stâlp la o Vecernie, când vi seara la slujbă, și să spui: Vai ce m-am liniștit... Ortodoxia mea e plug în ogorul cel greu al neamului... Să te urci în mașină și să te duci cu Icoana Maicii Domnului cu glasul tău până în ultimul cătun al patriei... Nu ca să mănânci o supă de casă sau să te laude lumea... Nu! Ci ca să retrezești neamul...

C. Rus:

 - Da poate unii contestă acest mod de viață?

Părintele:

 – Contestă cei ce se contestă doar pe ei înșiși... Altceva nu spun..

C. Rus:

 - Cum, a merge la Prislop, nu e un mod de viață creștin?

Părintele: 

- Ba da, dar nu mă ispitiți așa... Până mergi la Prislop, dă-ți banii de benzină pentru a merge la a vorbi cu o bătrânică într-un sat... Mânăstirile trebuiesc lăsate la locul lor... Crucea Părintelui Arsenie e fapta... Crucea Părintelui Arsenie e misiunea...

C.Rus: 

- Cenaclul merge mai departe?

Părintele:

- Cenaclul caută drum spre inima oamenilor... Știu că putem schimba fața românilor și inima lor... Cândva, peste ani, când vom merge la Judecată, le spuneam odată colegilor mei, veți vedea că cea mai prolifică perioadă a faptei noastre creștine a fost timpul misionar săvârșit sub auspiciile Cenaclului Lumină Lină... Dar, până atunci mai e... Deci, mai avem de lucru... La treabă!

VALCHID...ALEXANDRU ȘI CHEMAREA POPORULUI...

Telefonul sună insistent... Sunt încă în Capitală... Ezit să răspund, apoi totuși o fac...

-Alo!Sunt Părintele din Valchid...Alexandru mi-a dat numărul... Vă așteptăm cu Cenaclul în 9 noiembrie... La noi... Pe la amiază... Cântați acele minunate cântece patriotice.

Mă pregătesc să tergiversez lucrurile.. Dar Părintele nu se lasă:

-          A zis Alexandru că veniți... Trebuie să veniți... A trecut mult de când nu ați mai fost...

- Mda, dacă a zis dragul meu Alexandru...Accept... 

Mă gândesc la colegii mei, la efortul lor... Dar, aseară, Nelu Ivan mi-a dat curaj... Mă sunase Primarul din Moșna, ca să venim sâmbătă la sărbătoarea  fiilor satului... Am răspuns pozitiv, dar mă gândeam că poate e greu pentru frații mei din cenaclu... Dar Nelu Ivan, cu glasul său calm și blând mi-a spus:

-          Doar mergem pentru Biserică și credință...

Așa că mi-am revenit imediat... Mă gândeam la faptul că, parcă din ce în ce mai mult, Cenaclul Lumină Lină devine un mod de a face istorie adevărată, un organism viu care recuperează identități naționale și sparge blazarea contemporană. Nu cântăm în promiscuitatea patimilor, ci sub edificiul reputației de buni români. Și, mesajul nostru are continuitate... Poate că un semnal de trezire pentru acest neam... O, neamul acesta adormit și imposibil de trezit...

-          Da, domnilor, da preacucernici părinți...venim... Și la Moșna, sâmbăta viitoare... Și la Viscri duminca viitoare... Și la Valchid... Oriunde... Măcar de ne-ați înțelege... Suntem mereu pe drum...!