M-am hotărât să mai scriu câte un articol. Învins de ”Facebook”-cu care de fapt nu sunt în relații cordiale, dar de care ne folosim, prin colegii care postează pe pagina ”Lumina Lină Sibiu”, pentru ca dumneavoastră să aveți zilnic informații despre noi, așadar retras din 
”tumult”, nu mai îmi fac iluzii că lumea mai poate citi o serie de articole, așa cum vă obișnuisem ani de zile pe ”blog”. Primeam pe dumitreancatalin!yahoo.com altădată semne că sunt cititori care ”suportă” încă limba română și mă bucuram. Încă se mai citea... mai era răbdare pentru a citi. Dar astăzi ”pozele” au învins. Omul nu mai are finețea scrisului și nici emoția cărții. Trăim ca și ”pruncii” din ”poze colorate” și ne mirăm că Eminescu a devenit ”infractor” pentru elevii de clasele liceale...
”tumult”, nu mai îmi fac iluzii că lumea mai poate citi o serie de articole, așa cum vă obișnuisem ani de zile pe ”blog”. Primeam pe dumitreancatalin!yahoo.com altădată semne că sunt cititori care ”suportă” încă limba română și mă bucuram. Încă se mai citea... mai era răbdare pentru a citi. Dar astăzi ”pozele” au învins. Omul nu mai are finețea scrisului și nici emoția cărții. Trăim ca și ”pruncii” din ”poze colorate” și ne mirăm că Eminescu a devenit ”infractor” pentru elevii de clasele liceale...
Pe de altă parte cum să mai te apuci de scris dacă cititori nu ai? Cui să-i vorbești dacă omul nu are ”timp” de citit, plângându-se toată ziua că avem calendarul ”schimbat”, dar în realitate avem timp enorm pentru a vorbi cel puțin 120 de minute pe zi la telefon, uneori chiar mai mult...etc... Normal că articolele ”mor”...
dar totuși din respect pentru ”scris„, pentru frumosul concert de ieri de la Blăjel, pentru minunatul domn Cristian Roman, iată-mă fericit în situația de a scrie, cu riscul de nu fi citit, dar cu bucuria că uneori cuvintele au prețul lor frumos... Așadar, cum a fost ieri?
Am ajuns în jurul amiezii la Blăjel și se simțea un freamăt ancestral în Sala Căminului Cultural. Lumea venea, copiii din Păucea se pregăteau să cânte pricesne, ”Cununa Blăjelului”-excelent grup de comuniune artistică, își aranjau costumele populare și am simțit un fel de pace de dincolo de veac. La început era puțină răcoare în sală, dar inimile gazdelor băteau puternice. Cenacliștii veneau unul câte unul, opreau mașinile și își instrumentau mințile spre a se dărui încă o dată publicului românesc. nu eram chiar toți, dar cei care au venit, cu efort binecuvântat- să remarcăm lucrul acesta, au făcut tot ce a fost posibil pentru ca spectacolul să iasă bine.
Mă gândeam că avem cifra 500. Adică 500 de manifestări sub numele LUMINĂ LINĂ... Și la sfârșit îl vedeam pe domnul primar mai mult decât fericit. Totul ieșise perfect. Un ”Cenaclu” mic la număr, poate schimba inimile unei întregi comunități. Și cât de mult au câștigat ca suflete, cei care au avut inspirația să cheme pe acești ”truditori” frumoși și să-și graveze laolaltă numele, iubirea și poate chiar viitorul alături de ei.
Mă gândeam apoi, că Dumnezeu îmi dă putere să iubesc pe acești oameni cu care merg la drum duminică de duminică și ei să mă iubească la fel de mult. Mă uitam la Părintele Doru cu cât drag mă privea, la Nelu Ivan care îmi pare nu doar frate ci pur și simplu al doilea suflet al meu, la Romică cu care m-am întors la Sibiu ”spovedindu-ne ” oboseala, cu Sorin care pare au ”As” al bunului simț colegial, cu toți ceilalți și simțeam că Maica Domnului ne-a dat mai mult decât o familie. Cu ei oamenii care niciodată nu au venit lângă mine din ”obligații” și o de câte ori nu aș fi vrut să-i umplu cu ”aur”, dar de unde nu am avut nici ei nu au cerut. Mai ales pentru că, cu leuții strânși în timpul săptămânii abia reușim să plătim combusitibilul, dar, vedeți 
dumneavoastră, aici se întâmplă un lucru mare, ceea ce nu se întâmplă în România neo-comunistă de astăzi, și anume faptul că iubirea învinge. Noi cântăm încă din iubire. Noi cântăm încă din pasiune. Noi nu cerem nici de unde este, nici de unde nu este. Noi iubim poporul, nu ne ascundem în spatele unui microfon ca să culegem ovații. Noi, alături de oameni jertfelnici, genul domnului Roman, un alt ”frumos nebun” al poporului român, suntem genul de entuziaști care văd un singur lucru înainte. IUBIREA DE ȚARĂ! În rest, totul e politică, imagine, fals, profit și interes. Într-o țară în care încă nu se găsește un sponsor care să sprijine după 500 de concert un astfel de grup, există încă lumină, oameni superbi ca cei din Blăjel, suflete mari și ”cântăreți”ai neamului gata de bătălie cu stelele și cu toată platitudinea neamului românesc.
dumneavoastră, aici se întâmplă un lucru mare, ceea ce nu se întâmplă în România neo-comunistă de astăzi, și anume faptul că iubirea învinge. Noi cântăm încă din iubire. Noi cântăm încă din pasiune. Noi nu cerem nici de unde este, nici de unde nu este. Noi iubim poporul, nu ne ascundem în spatele unui microfon ca să culegem ovații. Noi, alături de oameni jertfelnici, genul domnului Roman, un alt ”frumos nebun” al poporului român, suntem genul de entuziaști care văd un singur lucru înainte. IUBIREA DE ȚARĂ! În rest, totul e politică, imagine, fals, profit și interes. Într-o țară în care încă nu se găsește un sponsor care să sprijine după 500 de concert un astfel de grup, există încă lumină, oameni superbi ca cei din Blăjel, suflete mari și ”cântăreți”ai neamului gata de bătălie cu stelele și cu toată platitudinea neamului românesc.
La Blăjel cununa acestui concert am fost noi toți. De la cel care ne-a propus concert și până la ultimul copilaș din sală care a ținut sus drapelul tricolor. De aceea a vrut Dumnezeu ca noi să fim ieri acolo, la linia 500. Primind în schimb aplauzele unor oameni curați, buchetul de flori al unei sincerități divine și iubirea unui popor nemuritor.
Mulțumim Blăjel!
Mulțumim Cristian Roman!
Mergem mai departe!
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
