Mi-a venit timpul să scriu cu ceva dor. Privind spre chitara smerită a lui Nelu Ivan, cu frenezia limpede a naiului lui Marius Catalan, cu divinitatea părintelui Doru, cu toți ceilalți colegi unici, adică cu sufletele lor, fără de care nu pot așterne nici trei cuvinte frumoase.
Doamne, ce frumos arată acum acest cenaclu. Tocmai în anul Centenarului. Când festivitățile sunt în toi; noi nu avem timp de așa-ceva. Noi pur și simplu facem frumos ceea ce am făcut întotdeauna frumos. Adică suntem la datorie.
La Seliștad, duminică a fost un fel de grație românească; 100% românească, un ameste de savoare ardelenească și de fior harimatic. Și ce frumos recital au mai făcut membrii cenaclului. Calzi, uniți, luminoși, sfidând toate furiile istoriei contemporane. Acolo în miez de lume curată, într-un sat care cu siguranță că a născut veșnicia!
părintele Cătălin
