joi, 14 septembrie 2017

LA LUPU CU MIEII ROMÂNIEI!

Ce cronică aș putea inventa despre un spectacol la care nu am participat. Și despre care aud că a fost foarte reușit. De fapt, colegii în smerenia lor nu mi-au sugerat realizările lor de duminică,
dar am auzit că a fost extraordinar, că ei au fost extraordinari: Părintele Doru Gheaja, Sorin Popa, Romică , Părintele Alexandru, Andreea și i-am pomenit doar pe cei de pe scenă, ca să nu mai vorbim de Părintele gazdă și membru deplin al cenaclului  Nicolae Vlad.Și mai ales de cei care formează echipa auxiliară a cenaclului, de data aceasta cu Bebe Nemeș, Mihaela Tecar și Claudia Nemeș. Cu toții suflete mari, care s-au străduit să facă mai ușoară lipsa mea și a lui Nelu Ivan.
De dimineață m-am trezit cu un mesaj de a Sorin Popa și îi mulțumesc pentru cele câteva cuvinte scrise. Îmi spunea că a ieșit ”neașteptat de bine”, că au făcut tot ce au putut ca eu să fiu mulțumit și să simt mai ușor recuperarea medicală. Superb gest. Și așa cum i-am văzut în fotografii pe scenă, îmi părea că totul este la fel, că nu lipsește nimeni, fapt care demonstrează forța interioară a cenaclului și coeziunea sufletească la care am ajuns. Suntem în sfârșit o echipă, iar atunci când toți titularii vor fi de față vom fi așa cum ne vrea Dumnezeu, adică plini de viață, de iubire, lumină lină și de scumpul nostru patriotism.
La Lupu gazdele au fost la înălțime, cu doamna primar în frunte, cu Părintele Nicu la timona evenimentelor religioase, care au avut în prim plan inclusiv o sfințire de cruce memorialistică, cu oaspeți de seamă, notabilități ale județului și sute de săteni entuziaști. Am înțeles că nu toți au putut intra în Căminul Cultural la concert, dar au stat cuminți afară și au ascultat cu atenție cântecele colegilor noștri.
Să nu uităm de Romică Harșanyi care a prezentat cu mult har concertul. A fost cald la vorbă, entuziast și parcă lăsat de Dumnezeu să facă acest delicat lucru. Și la- făcut cu bine, trecând cu brio un examen de calitate, mai ales că nu se știe dacă va mai fi vreodată nevoie să o facă. Cert este că Cenaclul Lumină Lină a renăscut la Lupu cu mult dar binecuvântat. E începutul unor noi drumuri frumoase, spumoase și care sunt dornice de a-i face fericiți pe români. Ne așteaptă o toamnă plină de evenimente. România are nevoie și de noi. Noi avem nevoie de a face ceva  în plus pentru țara noastră. Mergem înainte!

Părintele Cătălin. 

Sf. Mc. Trofim, Savatie și Dorimedont

Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont (+278) – Acești sfinți au trăit în timpul împăratului Probus (276-282), care a fost u...