DRAGII MEI... Părinte Petru, Părinte Mihai, Nelu Ivan, Romică, Părinte Alexandru, Sorin Popa, Florin, Vali și toți ceilalți...

Mă mir, mă dezleg de mii de prejudecăți și mă tot gândesc la faptul că cineva ar fi putut să

inventeze frumusețea mai înainte de spectacolul de aseară al Cenaclului Lumină Lină. Căci, după tot ceea ce s-a întâmplat în Grădina de Vară a Bisericii Sfântul Ioan Iacob Românul din Sibiu, este foarte greu să mai crezi că un asemenea eveniment mai poate fi întrecut în splendoare de un altul. Să fi cu inima de piatră și trebuie să-ți scoți pălăria în fața harului sfânt care i-a copleșit pe membrii cenaclului, dezlănțuiți parcă într-o furie de iubire, strălucind în ritmuri național-creștine unice și inimitabile.

Dragi colegi, m-ați COPLEȘIT prin frumos și dăruire. Mi-ați oferit o lecție de dragoste unică și copleșitoare. Voi, cei pe care vă iubesc atât de mult, că nu am cum să nu vă port în doruri ori de câte ori nu sunteți lângă mine.

DE ACEEA VĂ ADRESEZ O SCRISOARE, MAI MULT DECÂT O RECUNOȘTINȚĂ SAU DECÂT O SIMPLĂ CRONICĂ A UNUI MEMORABIL CONCERT.
 ADICĂ PUR ȘI SIMPLU UN MOD FIRESC DE A VĂ SPUNE CÂT DE MULT VĂ PREȚUIESC!

DRAGII MEI...

Dragă Părintele Petru, ai știut totul despre starea mea de spirit de dinainte de concert și ai făcut absolut totul ca să nu-mi lipsească iubirea. Te-ai așezat pe scena cenaclului, lucru pe care nu l-ai mai făcut de mult, mai ales că la un moment dat un dor de pustnicie te-a făcut să te întrebi dacă nu cumva ceea ce facem noi e prea puțin pentru sfinția ta. Dar, văzându-mi lacrimile din zilele pregătitoare concertului, ai rămas la Sibiu, și plin de smerenie ai stat acolo lângă mine, pe scenă, aproape patru ore, ca să mă susții. Ai dat totul din sfinția ta, ai cântat mai mult ca niciodată, ne-ai lăsat să ne simțim bine în zâmbetul tău aprobator și ne-ai miluit cu bunătatea ta. Iar noi toți, cei care știm că Dumnezeu ți-a dat deja multă sfințenie, am fost copleșiți de lumina răbdării tale. La bine și la greu, alături de noi, rămâi un exemplu unic de paternitate, colegialitate și o adevărată iubire.

Dragă Nelu Ivan, Maica Domnului ne face atât de frumoși împreună. Mâna pe care ți-am lăsat-o la un moment dat pe umăr, în timp ce cântai atât de divin, cred că a fost tot ceea ce puteam să-ți dăruiesc mai mult. Recunoștința unui om, care în preajma domniei tale se simte ca un frate mai tânăr. Un frate care-și caută fratele și nu poate să-l piardă niciodată. Iar mezinul este întotdeauna mai temperamental, dar întotdeauna cuviincios față de senectute. De fapt, tu ești omul drag inimii mele, am spus odată în chip de elogiu ”baciul” cenaclului, gândindu-mă la Știința mea fotbalistică și la cel mai prodigios nume pe care l-am respectat vreodată. Și aș fi vrut să nu te mai oprești din cântec, ca să-ți pot dovedi că Hristos îți va dărui cea mai frumoasă longevitate de viață adusă unui trubadur de simțire. Acolo în Cenaclul Lumină Lină stelele iubirii, se fac îngeri de bunătate și ei se coboară pe frunțile noastre ca să ne culeagă sudorile. Cu aceste sudori, strânse toate laolaltă, noi ne îndreptăm spre rai, dar nu fără a trece prin curțile de smarald a bucuriei de a fi frați. Și, te rog să mă crezi, și te rog să nu te copleșească altfel mărturisirea mea, dar am câteva întâlniri în viață edificatoare și decisive pentru destinul meu. Între aceste dumnezeiești întâlniri, cea cu frăția ta mi-e mai mai mult decât dragă. Îmi este viață și veșnicie. Nu uita că noi vom merge mereu înainte.

Dragă Romică, faci ce faci și ești indispensabil ochilor mei. Te invidiez că poți să râzi atât de curat. Te invidiez că ai așa suflet bun, că ești stâlp de nădejde în ceasuri grele, că te-a făcut Dumnezeu atât de luminos, că dacă aș fi mai sănătos mi-aș face transplant cu inima mea ca să ți-o dăruiesc ție. Deși, mă tem că și a mea e destul de grea. Și tu ești un exemplu de frumos și de ”nu mă lăsa la greu”. Și, așa cum ți-am spus de curând, Cenaclul a fost inventat pentru noi. Prin el, eu, tu, toți ceilalți, am devenit nume de bucurie pe buzele a zeci de mii de oameni. Și cum să plec eu fără voi la un concert? Ce o să răspund când acele bătrânele și acei superbi creștini or să mă întrebe: Dar Romică și ceilalți de ce nu au venit? Noi am reinventat cenaclul, bucuria și o mărturisire unică pe plai românesc...

Dragă Părinte Alexandru. Vorba cuiva drag, Doamne de ce nu

comunică mai mult. Noi ne iubim mai mult în tăcere. Tu îmi zâmbești și îmi spui mereu: Totul va fi bine! Sunt aici, lângă sfinția voastră Părinte! Da, chiar nu știu de ce vorbim așa de puțin și ne înțelegem așa de firesc direct de la inimă la inimă. Of, ce frumos! Și, te rog să mă crezi, că ieri seară așa fi vrut să nu se mai termine acel concert, să vă văd acolo, pe toți, calzi la suflet și irezistibil de duioși. Îți mulțumesc pentru tot și nu uita că glasul tău îl vrea Maica Domnului pe cât mai multe câmpii de iubire...

Dragă Sorin Popa, Cum să nu te prețuiesc, că parcă te-am cunoscut lângă mine din prima zi a existenței mele. Calmul tău mă trimite pe munți de speranță și îmi dă certitudini că marea familie a Cenaclului va izbândi mereu. Ești un om plin de dor, care atragi dorul și trimiți spre oameni limpezimi de fragedă emoție. Iar glasul tău alină, alină, alină, mii și mii de dureri. Sporești în semeni visul și împlinești lumina lină. Cinste ție, cinste vouă...

 Ștefan Ion e umbra și lumina mea smerită. Tace și face. Dar iubește enorm, căci numai un astfel de om a putut rămâne șapte ani lângă inima mea, ascultându-mi tulburat și netulburat cuvântul și patima de frumos. Și, cu el mă întregesc, pentru că a răbdat și grijile și splendorile ce le-am purtat pe spate. Întotdeauna discret, mi-a luat povara și a pus-o pe ochii săi. Și de multe ori a trebuit să meargă chiar cu ochii închiși înainte și numai înainte. Dar fără a se uita vreodată înapoi, fără a socoti eforturile și concertele făcute alături de mine. În inima mea i-am zidit deja o statuie, căci dacă piatra e tăcută, apoi să știți că ea nu se sfărâmă niciodată...

Dragă Părinte Mihai, dragă Florin, dragă Vali, dragă Andreea, dragă Părinte Cosmin, dragă Radu, dragă Vlăduț, dragii mei la toți, voi știți deja ce vreau să vă spun.  Nu știu de ce simt că voi știți totul, fiecare cuvânt de bucurie pe care vi-l pot adresa aici. Și lângă voi mai sunt câțiva oameni, din actualul lot al cenaclului, care mi-au susținut iubirea, lumina și demnitatea. Mai mereu pe ei îi ocolesc, așa cum numai părinții dornici de a evita răsfățul fiilor o fac spre binele copiilor. Dar vouă vă strig direct în inimă dorurile mele și recunoștința mea. Și de aceea să nu numărați câte rânduri am omis de a vă scrie vouă, celor ce meritați izvoare de lumină. Știu că voi, cei cu nume scrise, și cei cu nume nescrise, sunteți întotdeauna mulțumiți cu faptul că eu mă rog pentru voi. Că vă spovedesc, că vă împart zilnic și săptămânal toată ființa mea de preot. De aceea, recunoștința mea e însăși harul cu care încerc să vă conduc viața spre Împărăție. Mereu lângă mine, mereu la slujbe, mereu gata de luptă, voi sunteți ucenicii dragostei mele. Și vreau să cred că ați învățat bine lecția nemuririi. De aceea, idealul nostru nu va înceta niciodată. Suntem abia la început de drum, mai avem cale lungă și multe cetăți de cucerit. Pe multe metereze vom pune drapelul linei lumini și al dragostei față de Sfânta noastră Biserică. Și nu uitați: 

VOM ÎNVINGE!

PĂRINTELE CĂTĂLIN