Părintele Nicolae Cizmaș, înalt, bine făcut, cu vocație de
preot hotărât și bun gospodar. Îl văd gânditor, plin de lacrimi și aproape
uimit. În fața sa se află cenaclul nostru și o atmosferă deosebit de
entuziastă.
La rândul meu sunt uimitor de liniștit. Nu mă agit decât
abia după o oră de concert. Îmi pare atât de firesc acest cenaclu, acști oameni
din Alma, colegii care intră la microfon, căldura lor, privirile lor, zâmbetul
și chiar osteneala lor.
La sfârșitul concertului îl chem pe toți în curtea
bisericii. Între cruci și morminte duioase. Pe iarbă ne spunem părerile despre
concert, planurile și fixăm viitoarea reuniune. Adică, evident duminica
viitoare. Când nu va mai fi niciun concert dar ne vom revedea la o repetiție cu
pace.
Alma îmi pare o filă duminicală desprinsă din epopeea
marilor povești rurale, cu îngeri care așteaptă la geamul țăranilor ca să
primească de pomană chipul lor drag. Bătrânelele din Alma, eternul nostru
public, sunt sfioase și ne mulțumesc. Of, de câte ori nu am auzit aceste
mulțumiri din partea sfinților... Pentru că ele sunt sfintele noastre... Și ne
spun așa: ”Vă mulțumim că existați!”
Colegii puțin obosiți. Dar ne revenim la o masă câmpenească
în pădure... Sau mai degrabă
vânătorească... Nu stăm mult, nu mai avem nici
puterea de a primi recunoștința și ospitalitatea gazdelor. Dar plecăm fericiți.
Vorba lui Nelu Ivan care-și deschide un nou blog. Un blog al fericirii,
asemenea marelui părinte Nicolae Steinhardt care a scris JURNALUL FERICIRII
după ce a ieșit din închisoare și convertit total la ortodoxie. În orice caz, Nelu Ivan va avea multe lucruri
de scris de acum înainte. Pentru că noi suntem frații lui și pentru că Maica
Domnului îl iubește nespus de mult. Lumina lui Hristos va coborî smerită în
blogul său și din postările sale multe suflete se vor iradia de iubire
creștină. Ce frumos! Ce minunate bucurii mai avem noi românii. Și mai ales ce
viață limpede ne-a lăsat Bunul Dumnezeu... Lina noastră lumină...
Părintele Cătălin
